viata Archives - Pagina 10 din 10

O viaţă perfectă

După cum poate ştiţi, iubesc să visez. De multe ori îmi zic să revin la realitate şi acel îndemn doar îmi schimba viziunea şi visez mai departe. Visez când mănânc, visez când merg, visez când stau, visez când mă plictisesc, visez când dorm şi aşa mai departe. Visez chiar şi când visez. Acum să nu o luati prea în serios: “Bă, ăsta e visător al naiba!“:D. Am limte, mă jur (vorba lui Vescan ;))), limite cu timpul dedicat lor, nu cu cantitatea lor:-“

Găsind acest aspect interesant, m-am gândit să mă leg de cum ar arăta o viaţă perfectă pentru mine, bineînţeles dupa majoritatea realizărilor pe care doresc să le fac pe plan personal şi profesional.

În primul rând gândul îmi zboara la jobul, mai târziu ocupaţia principală la o firmă de software IT. Persoane care mă inspiră ar fi Bill Gates şi Mark Zuckerberg. Le admir curajul şi priceperea de care au dat dovadă în realizările lor care au devenit mondiale. Fără să exagerez, mă văd pe undeva pe la un sfert din succesul lor. Modeest! :)) În altă ordine de idei, îmi doresc firma mea, compania mea (sună bine nu?), fată de care să nu am stres şi să am numai succes.

Pe plan personal visez la familia simplă şi fericită, fără complicaţii şi alte influenţe negative, ducând o viată cât se poate de frumoasă, fără lipsuri.

Acum, partea proastă este că de cele mai multe ori, nimic nu se întâmplă cum îmi imaginez sau visez şi aici chiar am urmă de dezamăgire :(. Oricum, chiar dacă ar trebui ca acesta să fie un motiv de îngrijorare, visele mele continuă. Până la urmă, “Cum îmi aştern, aşa dorm”, că tot zicea Robi de Proverbe idioate ;))

Şi indiferent cum ar fi, viaţa merge mai departe, cu sau fără vise, dar ştiu că se va termina cu bine 🙂

O zi din viaţa mea

O zi din viaţa mea, pare strict monotonă şi de ce nu, chiar este.:-?? În timpul săptămânii debutez cu trezirea la ora 6:55. Schimbarea, înviorarea, igiena personală, micul dejun, igiena dinţilor – ca la armată (totuşi cred că-i mai bine acasă ;))). În sezonul ăsta este mai greu cu şcoala pentru că stau la sat şi zilnic trebuie să îndur puţin ger, puţina grijă că poate nu ajung la timp, uneori am parte şi de curse de aproximativ 2 kilometrii pe jos (mişcarea mea zilnică 🙂 ). Oricum 2 kilometrii sunt asiguraţi zilnic – de la liceu până la locul de unde plec acasă.

După ce ajung la liceu, oboseala îmi este gonită de nişte feţe prietenoase, care îmi dau încredere că ziua nu poate fi aşa de rea. În pauze nu ne lipseşte jocul de şeptică, care ne binedispune pentru ora care urmează. Emoţiile pe care le am la orele la care se cere studiu serios trec repede, dar sunt epuizante, mai ales când urmează să ne asculte sau o lucrare de control, eventual un extemporal (asta mai rar :D). La fel sunt şi emoţiile ultimei ore, în special vineri când nu avem răbdare până la sunetul soneriei – cel puţin eu:-?

În week-end de obicei am repetiţii, ies cu prietenii sau particip la vreun concurs pe la liceu.

Şi cum spuneam, nimic special, monotonie.

Meet Joe Black

Sa ma scuze Monica, dar nu am ce face. Am vrut sa vad un film si ce m-am gandit, hai pe C.L.M’s Blog sa caut ceva ca tot mi-a placut mie 500 days of Summer 8->. Si unde-i o bucata de frumusete, se gaseste si o gramada. Asa am facut, am intrat pe blogul ei si am cautat “movie time”. Am gasit printre altele Meet Joe Black. Repede pe imdb sa vad nota :-“. Nu este asa de mare si mi-am zis ca nici filmul nu o sa fie cine stie ce, dar din moment ce era o recomandare clar nu mai conta nimic. L-am descarcat si l-am vizionat.

Am ramas putin surprins la inceput pentru ca nu ma asteptam la un asemenea eveniment care a schimat cu totul povestea filmului (acum mi-am dat seama de unde era videoclipul cu acel accident pe youtube semnat ca “funny video”).

Filmul m-a lasat frumos marcat prin emotiile pe care mi le-a dat in a doua parte, spre final, si m-a tinut cu sufletul la gura pana la terminare. Am anticipat si eu cateva intamplari, dar au fost altele care, chiar m-au lasat cu gura cascata.

Ce sa mai zic de Anthony Hopkins (in rolul lui William Parrish), Brad Pitt (Joe Black) si frumoasa Claire Forlani (Susan Parrish) care si-au jucat rolurile splendid, in special Anthony Hopkins, rol in care m-am regasit in mare parte.

Am plecat cu ideea de a-l recomanda din momentul in care mi-am dat seama ca nu este un film oarecare si are o urma psihologica ce te face sa te gandesti serios la cum sta treaba acolo, apoi revii la realitate si realizezi mai multe lucruri.

P.S: M-a nemultumit putin sunetul, dar am dat boxele mai tare:D

Va las trailerul si chiar va invit sa il vedeti:

Chestionarul lui Proust

Anul trecut prin luna Octombrie, respectabila mea doamna de Limba si literatura romana ne-a facut placerea de a ne vorbi despre intrebarile lui Marcel Proust, mai exact Chestionarul lui Proust. Acesta contine 24 de “intrebari” care vor duce la autocaracterizarea celui care raspunde. Recent mi-am dat seama ca nu i-am acordat prea multa atentie si nu am raspuns la toate intrebarile. Mi-a picat fisa si am zis sa fac un articol pe aceasta tema si o leapsa, de ce nu :-“

Chestionarul lui Proust

Principala mea trasatura: din motive de a fi original, diferit de mediocritate si aspiratia mea catre perfectiune, mi-am dezvoltat caracterul astfel incat sunt capabil sa iert cele mai grave greseli care mi se fac si, de obicei, sa le uit, trecand mai departe.
Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat: de multe ori intalnesc persoane de sex masculin cu un simt al umorului sub nivelul inteligentei lor, ceea ce duce la glumele de foarte prost gust si de aceea as prefera seriozitatea.
Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la o femeie: imediat m-am gandit la calitatea pe care as dori sa o intalnesc la iubita mea, dar nu pare prea corect. Generalizand, cred ca ar fi sinceritatea.
Ce pretuiesc mai mult la prietenii mei: cel mai mult apreciez faptul ca pot sa imi pun sufletul pe masa in fata lor (prietenilor adevarati) fara nici o remuscare.
Principalul meu defect: tocmai ce mi-am dat seama de la o vreme ca sunt prea bun cu toata lumea, indiferent de comportamentul pe care il au cu mine in alte dati.
Indeletnicirea mea preferata: fie! Din 16 decembrie 2011, bloggingul, fiindca am cunoscut persoane deosebite si ce-i cel mai frumos, o voi face in continuare.
Fericirea pe care mi-o visez: asta tine de viitor. Bineinteles o visez, ma visez alaturi de familie, familia mea undeva pe o insula insorita, o casa mare sau intr-o masina in drum spre o locatie frumoasa, fara griji si fara stres. Doar noi si placerea de a fi impreuna8->.
Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: sincer cred ca ar fi pierderea puterii de a visa, a spera si a iubi.
Locul unde as vrea sa traiesc: nu m-am gandit exact unde, dar as vrea sa fie un loc linistit cu o priveliste de poveste.
Culoarea mea preferata: este culoarea cerului, culoarea echipei mele iubite de fotbal Universitatea Craiova, albastru.
Floarea care-mi place: flori imi plac mai multe, dar cea mai frumoasa mi se pare trandafirul pentru ca imbina frumusetea petalelor cu pericolul atingerii spinilor.
Pasarea mea preferata: porumbelul. Am cativa si ma incanta de fiecare data cand ma uit la ei.
Prozatorii mei preferati: inca din copilarie mi-am dezvoltat imaginatia citind povestile lui Ioan Slavici, aventurile lui Jules Verne, intamplarile relatate de Edmondo de Amicis in Cuore, nemuritoarele povesti ale Fratilor Grimm, basmele care ma minunau ale lui Petre Ispirescu, Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga, mai tarziu descrierile aventurilor de Jack London, romanele lui Camil Petrescu si Momente si schite de Ion Luca Caragiale.
Poetii mei preferati: Mihai Eminescu, George Cosbuc, George Bacovia. Acum, sa recunosc, nu am citit/invatat prea multe poezii pana acum pentru ca nu le intelegeam pe toate:-“
Eroii mei preferati din literatura: Nică, copiii din Doi ani de vacanta de Jules Verne, Robinson Crusoe, Vineri, Harry Potter.
Eroinele mele preferate din literatura: din literatura copilariei, sa zicem Degetica, Dorothea (din Vrajitorul din Oz) si altele chiar nu-mi vin in minte.
Compozitorii mei preferati: daca nu s-ar fi intamplat sa am o cea mai buna prietena, nu i-as fi cunoscut pe Richard Clayderman si Lara Fabian. Ma linistesc si Celine Dion, LeAnn Rimes, James Blunt, Edward Maya, Joyce Jonathan, Outlandish, Jason M’raz, Arash si vechile melodii de la O-Zone.
Pictorii mei preferati: Alina Vulpe (colega de la liceu, talent), Leonardo da Vinci, Van Gogh, Pablo Picasso.
Eroii mei preferati din realitate: eroii mei sunt cei mai buni oameni pe care as fi putut sa ii intalnesc – parintii mei.
Ce urasc cel mai mult: incercarea de manipulare ma scoate din sarite pentru pur si simplul fapt ca o persoana incearca sa se simta bine pe pielea altcuiva.
Calitatea pe care as vrea sa o am din nastere: aici m-am gandit ceva si am ajuns la – mai multa putere de convingere -. Poate este altceva, dar in acest moment asta imi cam lipseste.
Cum as vrea sa mor: o intrebare pe care nu mi-am pus-o niciodata. Imi pare greu sa-mi imaginez un asemenea lucru:-s Totusi as vrea sa mor implinit, iar cei dragi sa fie mandrii de realizarile mele.
Greselile ce-mi inspira cea mai mare indulgenta: cum am raspuns si la intrebarea numarul 1, cele mai mari greseli sunt cele care ma fac indulgent.
Deviza mea: implicarea, dedicarea si rabdarea sunt cheia succesului. Acest moto l-am dobandit in timp si este valabil si acum, pentru mine.

UPDATE (19 iulie 2012): Cei care au răspuns la chestionar:

P.S: Dacă ai preluat leapşa, te rog frumos să laşi un trackback la comentarii pentru a te trece pe listă. Mulţumesc!

Schimbari involuntare

De la o vreme am inceput sa simt o senzatie grea in inima, una pe care nici acum nu o stapanesc prea bine. Mi-am dat seama ca este vorba despre grijile pe care le am si care nu inceteaza sa vina. Ma gandesc cu parere de rau la trecut, atunci cand zburdam toata ziua pe afara dupa ce veneam de la gradinita, pana seara si nu ma saturam de plimbari prin toate colturile curtii. In fiecare zi era ceva nou care ma fascina si ma capta o lunga perioada de timp. Uneori daca faceam un lucru de mai multe ori, de fiecare data era ca si cum l-as fi facut prima data. Nu-mi pasa de valoarea banilor, de razboaie mondiale, de ura oamenilor, eram inocent si plin de viata. Acum toate astea completeaza capitolul amintiri.

In prezent exista lucruri care ma atrag de la adevaratele placeri, pe care nu stiu daca as putea sa le mai am ca odinioara. Spre exemplu, mai devreme am refuzat invitatia parintilor si a surorii mai mici de a participa la un joc de carti, din cauza unui proiect caruia ii dau bice sa il termin impreuna cu varul meu. Bineinteles nu este un obicei jocul de carti in familie; asta se intampla rar, dar vreau sa spun ca timpul petrecut cu parintii este foarte pretios pentru mine si de fiecare data cand am ocazia de a mai sta la taclale cu ei, apare un eveniment, un joc video care-mi face cu ochiul, un amic dornic de a petrece timpul cu mine, o materie la care trebuie sa studiez mai mult, o responsabilitate sau mai stiu eu ce si uite asa se duce acea ocazie. Timpul trece si nu face bine. Sau de exemplu cand iubita mea echipa de fotbal FC Universitatea Craiova avea meci, imi parea rau ca nu il pot viziona la TV din cauza timpului petrecut la calculator. Si exemplele pot continua.

Am crescut, m-am schimbat in mare parte, in altele am ramas la fel (tot copil ma simt), dar treaba nasoala este ca vad viata altfel, ceea ce este si normal – avantaj in dezvoltarea caracterului meu. Am inceput sa ma gandesc serios la cum ar arata lumea daca s-ar opri timpul si cred ca voi reveni cu niste pareri personale asupra acestui subiect, pareri pro si contra.

Offf… sesizez ca devine obsedanta ideea legata de trecerea timpului daca o privesc negativ. Ca si Eminescu, poate am acea dezamagire despre comparatia dintre om si natura.

Dezamagit

Ma aflu iar in fata monitorului, blogului, cu dorinta de a-mi exprima ideile care mai devreme le aveam, insa acum ma intreb “-Unde au disparut?”, idei care pareau destul de bune pentru a le descrie aici. Bineinteles printre ele era si revolta pe care o am in privinta evenimentelor din viata de zi cu zi. Adica daca viata iti demonstreaza o data, de doua ori, …, de noua ori ca nu este cum pare, nu este usoara deloc si te loveste cand iti este lumea mai draga, de ce trebuie sa iti bage si a zecea oara demonstratia pe gat?

Maine este un eveniment personal la care nu ma asteptam sa particip in starea in care sunt, mai clar sunt bolnav :-s . Nu-i o raceala sau o tuse mica, este ceva mai urat si nici macar nu m-as fi gandit ca o sa mai dau peste ea tot restul vietii. Intamplarea si neatentia au facut contrariul. Ma gandesc ca la un asemenea eveniment participi o data in viata si nu este corect ceea ce mi se intampla. Cred ca parerea asta ati sustine-o si voi daca la aniversarea a 18 primaveri (ierni in cazul meu) ati fi in starea in care ma aflu.

Deja ma simt mai bine pentru ca scriu, dar tot nu-mi alina dezamagirea fata de intamplarile nefericite de care dau, cu gandul la ziua de maine.

Waiting for forever

Incep primul articol din categoria Recomandari cu un film de care am ramas frumos impresionat inca de la numele acestuia. Initial am vrut sa vad filmul doar pentru ca a fost o recomandare de la cineva, apoi pentru nume si in final vreau sa il recomand si eu mai departe.

Filmul ii are in rolurile principale pe Rachel Bilson si pe Tom Sturridge intr-o poveste a vietii care nu merita a fi uitata. Cei doi au fost impreuna din totdeauna pana cand Emma Twist (Rachel Bilson) a ajuns la colegiu si a trebuit sa se mute la Oregon, apoi a devenit o vedeta renumita. In tot acest timp Will Donner (Tom Sturridge) a urmarit-o peste tot unde aceasta a locuit, incercand de fiecare data sa o intalneasca si sa ii vorbeasca. Actiunea filmului prezinta si niste evenimente tragice in familiile celor doi. La intoarcerea Emmei si a lui Will in orasul unde au copilarit cei doi isi amintesc de momentele frumoase din copilarie, si de tot timpul petrecut impreuna. Timpul i-a schimbat pe fiecare si acum sunt nevoiti sa petreaca un alt timp impreuna pentru a se regasi. Ramane de vazut daca prietenia lor a fost atinsa negativ.

Mai jos va las trailerul filmului: