Nu există fericire

De-a lungul vieţii am întâlnit tot felul de evenimente care au avut diferite impacte asupra mea. Bune, rele, mai puţin bune şi aşa mai departe. Momentan nu mă mai poate surprinde nimic. Sunt sigur de asta… poate numai ce caut cu adevărat de câţiva ani încoace? :-< Poate. Dar şi atunci tot nu ar fi deplină.

Fericirea. De ea vorbesc. Cu timpul mi-am dat seamă că nimic nu este perfect, nimic nu este gratuit şi nimic nu este infinit. Poate mai sunt noţiuni asemănătoare, dar acum contează numai cele menţionate. Aceste cuvinte există în DEX cu forme şi înţelesuri explicate, dar dacă gândesc puţin mai raţional nu găsesc un adevăr care să-mi convină.

Ceva mai argumentat ar fi că fericirea nu se găseşte în formă clară. De exemplu: degeaba mă simt bine dacă cei apropiaţi mie au probleme – starea se transmite oricum, degeaba am trecut un examen dacă mi-a rămas maşina în pană, degeaba am găsit o bancnotă de 10 lei pe jos dacă ieri am pierdut una de 5, şi exemplele pot continua. Sunt detalii, mici detalii de care depind, depindem noi şi starea noastră. Acum presupunând că personalitatea despre care vorbesc este una asemănătoare cu a mea. Cred mai mult că fericirea se rezumă la crearea iluziilor, fapt care influenţează negativ deciziile despre propria stare.

Mai acum câteva zile am întâlnit un om, prieten foarte bun cu tatăl meu, care avea principii asemănătoare cu ale mele, aceeaşi revoltă faţă de viată şi întâmplări. Nici nu se pune problema că este un om slab de înger. Viaţa este aşa cum este şi nu ne oferă nici un moment de bucurie, să zic, memorabil. M-a făcut să cred că nu sunt singurul realist care are aceleaşi păreri despre ce se poate întâmpla în orice moment. Trebuia să spun la începutul acestui paragraf că l-am întâlnit la service-ul de maşini (am schimbat uleiul, filtrele, mai multe la maşină:[email protected]). Ne povestea, mie şi tatălui meu, despre pasiunea pe care o avea când era ceva mai tânăr. Acum ocupaţia lui ţine strict de întreţinerea lui şi a familiei sale. Era oarecum dezorientat, dezamăgit de destinul pe care îl are sau îl avem cu toţii. Ne mai spunea că la ora respectivă, cu ceva ani în urmă, avea programări la service pentru reglarea direcţiei la roţi pe când acum abea dacă mai intră câte o maşină…

L-am privit mai intens şi mi-am dat seama că într-adevar a iubit ceea ce a făcut, însă acum toată pasiunea lui s-a transformat în necesitate – fericire nu poate fi. Presupunând că era fericit cu plăcerea lui de a repara maşini, aici intervine teoria infinitului care demonstrează că nici aşa nu poate fi a fericire. :-<

Ţigări penale

Astăzi am avut ocazia de a asculta poveştile unui bătrân despre cum s-a apucat de fumat la vârsta de 10 ani. Am ieşit la banca de la colţ, banca cercului meu de prieteni :>, şi ne-a scos din atmosferă un bătrân cu o pălărie maronie, nea Petre. Îl cunosc de ceva timp şi tot am impresia că nu le are pe toate, dar cred că este puţin mai sărit în comportamentul cu tinerii ;)). Ne-a salutat pe fiecare în timp ce ne-a numărat în rusă, am impresia (“Olgoş!” – nici acum nu ştiu ce înseamnă :))), apoi s-a aşezat pe bancă (bineînţeles i s-a făcut loc :D) Ne-a spus că ne cântă trei cântece, dar noi să îi dăm trei pahare de palincă. În fine. Am afirmat nedumeriţi şi a început să cânte fără să mai aştepte să mai scoatem o vorbă. Am început să râdem subtil :)). Au fost trei cântece cu o moară, o gară şi o piaţă. Nu mă puneţi să refac atmosfera pentru că nu reuşesc :-??

După asta, şi-a scos omul din buzunar o hârtie de ziar şi o pungă cu tutun :-&. Nu credeam că voi mai vedea vreodată ce am văzut când eram mic la un vecin care nu avea bani de ţigări. A rupt o bucată mică din hârtia de ziar şi a pregătit-o pentru tutun. Din pungă a scos elementul principal şi l-a azvârlit peste suprafaţa hârtiei şi pe pantaloni :-s. După ce a umezit bine hârtia cu salivă şi a lipit-o mi-am zis că a făcut o glumă cu toată chestia aia. Neeeh. Da de unde? Şi-a aprins omu` “jointul” şi a început să tragă din el. După fiecare fum scuipa tutunul pe care-l acumula pe buze. Ne-a amuzat aşa de tare… La un moment dat, unul din băieţii cu care eram a întrebat de filtru la care nea Petre a răspuns “Ăsta!”, arătând cu mâna pe piept, plămânii. A reuşit să ne scoată la zâmbete de ne-a făcut ziua mai bună. 🙂 Omul nostru însă era serios, aici.

La un moment dat am început să-i ascultăm povestea despre momentele lui din ’53 când mergea la clacă şi cerea vecinilor sau aduna de pe jos chiştoace şi le fuma cu frate-său. După ce ajungeau acasă, mamă-sa începea  să le ia seama.

– Petreee! Ia vino. Suflă!
– Fuuu!
– Aaa. Ai fumat firi tu al dracu!

În alte seri la fel.

– Petreee! Ia vino.
– Eee. Mamă, mai cheamă-l şi pe frate-miu.

*se ducea frate-său şi tot aşa pâna le-a venit o idee. S-au vorbit şi ce s-au gândit ei să ia din pătul nişte căpăţâni de usturoi şi să le mestece când ajung acasă.

– Petree! Ia vino. Suflă!
– Fuuu!
– Ptuuu! Puţi a usturoi!

Şi au scăpat de gura mamei, dar era deja aranjată. Tatăl aflase :-ss

Şi aşa a continuat nea Petre să ne încânte cu peripeţiile lui de pe la 10 ani :)). Personal mi-a lăsat o pată de nostalgie cu privire la vremurile care au trecut. Bine, eu nu le-am apucat, dar mi-ar fi plăcut să trăiesc ceva mai tradiţional, fără enşpe mii de gadgeturi şi politici şi greutăţi. Vremea trece, oamenii se schimbă…

P.S: am folosit regionalisme pentru a reda valoarea obiceiurilor din aceste părţi (Oltenia) 🙂

Mici detalii

A venit primăvara de ceva timp şi eu abea acum realizez că a trecut deja o lună din ea :-s … motiv de îngrijorare pentru mine. Nu ştiu voi, dar eu cum am mai spus până acum am o oarecare durere faţă de natură în general, faţă de trecerea timpului, faţă de percepţiile mele asupra lor.

Nu ştiu, uneori mă gândesc că, cresc prea repede şi tot ce se desfăşoară în jurul meu devine fără semnificaţie. Hai să zicem, nu tot, dar cea mai mare parte, acea parte care cu câţiva ani în urmă mă făcea să simt cu adevărat frumuseţea vieţii, lucruri care îmi colorau ziua şi mă umpleau de entuziasm, a devenit una întunecată. De exemplu, că tot este primăvară, florile. În grădiniţa din faţa casei au înflorit lalelele, roşii şi frumoase ca întotdeauna. Când eram mai mic le admiram, le miroseam şi le studiam, fiind impresionat de fragilitatea lor. Ar mai fi pomii înfloriţi – în fiecare an mă lăsam îmbătat de mireasma lor 8-> Spre deosebire de atunci, acum abea am reuşit să simt un mic puls din partea acelui miros al lor :-s

Da, cresc prea repede şi timpul nu iartă nimic. Raţional şi trist. În continuare sper că într-o bună zi, cineva sau ceva mă va aduce pe drumul pe care mergeam odată. Speranţa asta este pe primul loc şi am impresia clară că se va materializa în vreun fel sau altul.

Viaţa-i de vină

Melodia lui Shift şi George Nicolescu, Viaţa-i de vină mă face să cred că aşa este. M-a lovit aşa dintr-odată un sentiment peste faţă, gen “trezeşte-te la realitate!”. În viaţă, când dau de câte un obstacol, în general, mă gândesc la faptul că voi creşte şi pe viitor nu voi mai avea probleme. Dimpotrivă :-s Cum îmi imaginam eu că voi trece peste probleme, voi avea alt caracter decât cel de acum, alt comportament, altă gândire, problemele se amplifică.

Acum câţiva ani îmi imaginam că mă voi împlini desăvârşit pe plan personal şi mai târziu profesional, iar după ce a trecut timpul m-am apropiat de acele zile, zilele din momentul în care voi fi major. Ceva îmi spune că nu este aşa de “roz” cum credeam. De multe ori mi s-a confirmat că te loveşti şi mai tare atunci când eşti deja la pământ. De multe ori neprevăzutul se întâmplă când te aştepţi mai puţin, sau chiar atunci când eşti stăpân pe situaţie sau când îţi este lumea mai dragă.

Toate astea fac parte din viaţă şi pe drumul ăsta “lung” şi “sfânt” sunt multe. Cum spune şi tatăl meu: “În viaţă te întâlneşti cu tot felul de oameni şi cu tot felul de situaţii şi trebuie să fii pregătit să le faci faţă. Nu câştigi întotdeauna…”

Am observat că sunt multe melodii rapp în România care spun adevărul despre viaţa pe care o ducem, dar adevărul ăsta îl ştiu toţi, numai că le este greu să îl recunoască sau, mai rău, le este imposibil să-l vadă, orbiţi chiar de el.

Dorinţe ascunse

După o zi plină de emoţie şi suspans încă de dimineaţă, am ajuns în cele din urmă în faţa calculatorului personal. Ca în fiecare zi, am verificat căsuţele de email, contul de facebook, apoi postările de pe blogurile pe care le citesc. M-am oprit la Monica şi la dorinţele ei neîndeplinite. Am citit articolul şi mi-am zis că nu ar fi rău, ba mai mult, ar fi frumos dacă aş face şi eu un articol asemănător în care să menţionez dorinţele mele din totdeauna. Ei bine, iată-l >:)

Ce mi-am dorit eu din totdeauna a fost îndeplinirea viselor exact aşa cum le-am avut. De fiecare dată nimic nu s-a întâmplat aşa cum mi-am imaginat.

O altă dorinţă pe care am avut-o când eram mic era să pun bazele unei trupe de muzică, după modelul 3SudEst ;))

Alte dorinţe le-aţi putea găsi în articolele precedente, O viaţă perfectă sau Chestionarul lui Proust.

O viaţă perfectă

După cum poate ştiţi, iubesc să visez. De multe ori îmi zic să revin la realitate şi acel îndemn doar îmi schimba viziunea şi visez mai departe. Visez când mănânc, visez când merg, visez când stau, visez când mă plictisesc, visez când dorm şi aşa mai departe. Visez chiar şi când visez. Acum să nu o luati prea în serios: “Bă, ăsta e visător al naiba!“:D. Am limte, mă jur (vorba lui Vescan ;))), limite cu timpul dedicat lor, nu cu cantitatea lor:-“

Găsind acest aspect interesant, m-am gândit să mă leg de cum ar arăta o viaţă perfectă pentru mine, bineînţeles dupa majoritatea realizărilor pe care doresc să le fac pe plan personal şi profesional.

În primul rând gândul îmi zboara la jobul, mai târziu ocupaţia principală la o firmă de software IT. Persoane care mă inspiră ar fi Bill Gates şi Mark Zuckerberg. Le admir curajul şi priceperea de care au dat dovadă în realizările lor care au devenit mondiale. Fără să exagerez, mă văd pe undeva pe la un sfert din succesul lor. Modeest! :)) În altă ordine de idei, îmi doresc firma mea, compania mea (sună bine nu?), fată de care să nu am stres şi să am numai succes.

Pe plan personal visez la familia simplă şi fericită, fără complicaţii şi alte influenţe negative, ducând o viată cât se poate de frumoasă, fără lipsuri.

Acum, partea proastă este că de cele mai multe ori, nimic nu se întâmplă cum îmi imaginez sau visez şi aici chiar am urmă de dezamăgire :(. Oricum, chiar dacă ar trebui ca acesta să fie un motiv de îngrijorare, visele mele continuă. Până la urmă, “Cum îmi aştern, aşa dorm”, că tot zicea Robi de Proverbe idioate ;))

Şi indiferent cum ar fi, viaţa merge mai departe, cu sau fără vise, dar ştiu că se va termina cu bine 🙂

Chestionarul lui Proust

Anul trecut prin luna Octombrie, respectabila mea doamna de Limba si literatura romana ne-a facut placerea de a ne vorbi despre intrebarile lui Marcel Proust, mai exact Chestionarul lui Proust. Acesta contine 24 de “intrebari” care vor duce la autocaracterizarea celui care raspunde. Recent mi-am dat seama ca nu i-am acordat prea multa atentie si nu am raspuns la toate intrebarile. Mi-a picat fisa si am zis sa fac un articol pe aceasta tema si o leapsa, de ce nu :-“

Chestionarul lui Proust

  1. Principala mea trasatura: din motive de a fi original, diferit de mediocritate si aspiratia mea catre perfectiune, mi-am dezvoltat caracterul astfel incat sunt capabil sa iert cele mai grave greseli care mi se fac si, de obicei, sa le uit, trecand mai departe.
  2. Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat: de multe ori intalnesc persoane de sex masculin cu un simt al umorului sub nivelul inteligentei lor, ceea ce duce la glumele de foarte prost gust si de aceea as prefera seriozitatea.
  3. Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la o femeie: imediat m-am gandit la calitatea pe care as dori sa o intalnesc la iubita mea, dar nu pare prea corect. Generalizand, cred ca ar fi sinceritatea.
  4. Ce pretuiesc mai mult la prietenii mei: cel mai mult apreciez faptul ca pot sa imi pun sufletul pe masa in fata lor (prietenilor adevarati) fara nici o remuscare.
  5. Principalul meu defect: tocmai ce mi-am dat seama de la o vreme ca sunt prea bun cu toata lumea, indiferent de comportamentul pe care il au cu mine in alte dati.
  6. Indeletnicirea mea preferata: fie! Din 16 decembrie 2011, bloggingul, fiindca am cunoscut persoane deosebite si ce-i cel mai frumos, o voi face in continuare.
  7. Fericirea pe care mi-o visez: asta tine de viitor. Bineinteles o visez, ma visez alaturi de familie, familia mea undeva pe o insula insorita, o casa mare sau intr-o masina in drum spre o locatie frumoasa, fara griji si fara stres. Doar noi si placerea de a fi impreuna8->.
  8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: sincer cred ca ar fi pierderea puterii de a visa, a spera si a iubi.
  9. Locul unde as vrea sa traiesc: nu m-am gandit exact unde, dar as vrea sa fie un loc linistit cu o priveliste de poveste.
  10. Culoarea mea preferata: este culoarea cerului, culoarea echipei mele iubite de fotbal Universitatea Craiova, albastru.
  11. Floarea care-mi place: flori imi plac mai multe, dar cea mai frumoasa mi se pare trandafirul pentru ca imbina frumusetea petalelor cu pericolul atingerii spinilor.
  12. Pasarea mea preferata: porumbelul. Am cativa si ma incanta de fiecare data cand ma uit la ei.
  13. Prozatorii mei preferati: inca din copilarie mi-am dezvoltat imaginatia citind povestile lui Ioan Slavici, aventurile lui Jules Verne, intamplarile relatate de Edmondo de Amicis in Cuore, nemuritoarele povesti ale Fratilor Grimm, basmele care ma minunau ale lui Petre Ispirescu, Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga, mai tarziu descrierile aventurilor de Jack London, romanele lui Camil Petrescu si Momente si schite de Ion Luca Caragiale.
  14. Poetii mei preferati: Mihai Eminescu, George Cosbuc, George Bacovia. Acum, sa recunosc, nu am citit/invatat prea multe poezii pana acum pentru ca nu le intelegeam pe toate:-“
  15. Eroii mei preferati din literatura: Nică, copiii din Doi ani de vacanta de Jules Verne, Robinson Crusoe, Vineri, Harry Potter.
  16. Eroinele mele preferate din literatura: din literatura copilariei, sa zicem Degetica, Dorothea (din Vrajitorul din Oz) si altele chiar nu-mi vin in minte.
  17. Compozitorii mei preferati: daca nu s-ar fi intamplat sa am o cea mai buna prietena, nu i-as fi cunoscut pe Richard Clayderman si Lara Fabian. Ma linistesc si Celine Dion, LeAnn Rimes, James Blunt, Edward Maya, Joyce Jonathan, Outlandish, Jason M’raz, Arash si vechile melodii de la O-Zone.
  18. Pictorii mei preferati: Alina Vulpe (colega de la liceu, talent), Leonardo da Vinci, Van Gogh, Pablo Picasso.
  19. Eroii mei preferati din realitate: eroii mei sunt cei mai buni oameni pe care as fi putut sa ii intalnesc – parintii mei.
  20. Ce urasc cel mai mult: incercarea de manipulare ma scoate din sarite pentru pur si simplul fapt ca o persoana incearca sa se simta bine pe pielea altcuiva.
  21. Calitatea pe care as vrea sa o am din nastere: aici m-am gandit ceva si am ajuns la – mai multa putere de convingere -. Poate este altceva, dar in acest moment asta imi cam lipseste.
  22. Cum as vrea sa mor: o intrebare pe care nu mi-am pus-o niciodata. Imi pare greu sa-mi imaginez un asemenea lucru:-s Totusi as vrea sa mor implinit, iar cei dragi sa fie mandrii de realizarile mele.
  23. Greselile ce-mi inspira cea mai mare indulgenta: cum am raspuns si la intrebarea numarul 1, cele mai mari greseli sunt cele care ma fac indulgent.
  24. Deviza mea: implicarea, dedicarea si rabdarea sunt cheia succesului. Acest moto l-am dobandit in timp si este valabil si acum, pentru mine.

UPDATE (19 iulie 2012): Cei care au răspuns la chestionar:

  1. Vienela
  2. Aura Rusu
  3. SebiBu
  4. Dor De Dragoste
  5. Ramona
  6. ideisiidei
  7. Laurenţiu
  8. Ana
  9. Gratian Lascu
  10. Julie
  11. Daniel Botea
  12. Probiu
  13. Crisego
  14. Emil Călinescu
  15. Aniela Deby
  16. Andrei Terecoasa
  17. Axlandra

P.S: Dacă ai preluat leapşa, te rog frumos să laşi un trackback la comentarii pentru a te trece pe listă. Mulţumesc!

Ganduri de Decembrie

Cu toate ca luna Decembrie a trecut deja, doar zapada ma face sa revin la amintiri si sa am acel sentiment placut ca se apropie sarbatorile. Caldura sobei din spatele meu accentueaza acest sentiment si ma trage si mai profund in amintiri. Sunt neimpacat cu o idee si ma tem ca este cea a timpului care trage dupa ea si alte evenimente care tin de el. Ma gandesc mereu ca am crescut, mi-am schimbat gandirea, perceptiile si poate si obiceiurile si ma intreb de fiecare data, cand voi mai fii ca inainte?:-s Chiar daca stiu raspunsul, permit imaginatiei sa-mi inspire o picatura de visare si iar plutesc…8->

Revenind la realitate imi dau seama ca din ce in ce, cresc responsabilitatile cat si posibilitatile pentru a putea pasi mai departe.

Cum afirmam in articolul Amintiri, imi placea sa merg si sa admir peisajele la Olt, in jurul sarbatorilor, am fost si acum cateva ore si impresia frumoasa ca prima data nu a lipsit. De asemenea nici fotografiile nu au lipsit. Apa inghetata acoperita de zapada nu m-a lasat sa vad limita dintre mal si cer si asta a fost cel mai impresionant lucru. Am uitat sa precizez de podul de tren peste Olt care completeaza peisajul. Astazi am admirat fericit o frumusete care nu s-a schimbat de cand o stiu.:)

Oprirea timpului

Cum spuneam intr-o postare anterioara despre cum ar arata lumea daca s-ar opri timpul, am studiat putin, am meditat si am strans cateva idei, ce-i drept mai mult fictive, sa zic asa, decat reale. Ma refer la timpul cel de toate zilele, timpul din univers care nu ne mai ajunge in ultima vreme 8-|.
Cauza de la care am plecat a fost reducerea la absurd, clar, oprirea sa fiind imposibila. Ca efecte sau urmari le-am impartit in doua categorii:

Reale:

  • fiecare lucru necesita timp pentru desfasurare, deci este exclusa din prima ideea de miscare, ceea ce anuleaza alte posibile efecte reale.

Fictive (parerile venind si din partea persoanelor care mi-au facut bucuria de a-mi raspunde la intrebarea: “Cum crezi ca ar arata lumea daca s-ar opri timpul?“):

  • una dintre idei ar fi in privinta imbatranirii. Daca timpul nu ar mai trece, nu am mai imbatrani si am duce la bun sfarsit toate lucrurile pe care am dori sa le facem, stiind ca este o eternitate inainte si ar fi timp pentru toate. De asemenea nu am mai renunta la lucrurile importante pentru ca am putea sa revenim asupra lor de fiecare data, chiar daca ar exista esecul.
  • o alta idee ar fi din categoria minusurilor – ne-am inmulti la infinit si pana la urma ar fi o lume a bebelusilor, pastrand limita de stacnare a timpului.

Efectul real imi cam limiteaza imaginatia pentru a da nastere si altor efecte fictive. Cam asta ar fi in mare parte. Daca aveti ceva ce as vrea sa aud, chiar va rog:D

Zapada, in sfarsit

Haaa cat ma bucur ca imi fur putin din timpul care trebuie ocupat cu altceva:-“. Leapsa este primita de la Razvann, in care trebuie sa pun niste poze facute acasa care sa surprinda cantitatea de zapada, asa ca am scos camera foto si am inceput sa fac poze. Dupa parerea mea nu am fost prea fair-play pentru ca Razvann mi-a dat leapsa pe 22 ianuarie, zi in care nu era zapada. Sper ca nu se supara nimeni daca de atunci s-a asternut putina nea 😀 Locuiesc la tara, deci nu va asteptati la blocuri, drumuri aglomerate si altele.

Simt nevoia de a va ura Craciun fericit, dar s-a cam dus Craciunul…si Revelionul:-s Bine ca a nins si pe aici pana la urma.

Si iata si pozele:

Sper ca nu va deranjeaza daca am pus o poza si cu surioara, tatal si catelul meu 🙂

Leapsa merge mai departe la: Refu, Lavinnia si cu mare placere celor care mai doresc.