Viaţă cu regrete

Nu ştiu cum reuşesc ca în fiecare sărbătoare să las loc melancoliei. Apar regrete şi mă gândesc serios la urmările pe care le poate avea o viaţă în singurătate. Tot aştept momentul ăla, dar m-am cam săturat de aşteptare.

Mai devreme am citit un articol la Vienela şi mi-am dat seama că pe blog chiar nu poţi scrie ce simţi cu adevărat, sau ceea ce vrei să spui cu adevărat. Adică ştiam asta, dar nu sesizam acest fapt.

În multe dintre articolele mele (cele mai multe pe această temă “tristă” să zic) nu am expus clar sentimentele pe care le am, tocmai pentru a mă proteja oarecum de gura lumii :-s. Am folosit procedee expresive pentru a masca ceea ce mi se întâmplă. Sigur, aş fi bucuros şi aş aprecia dacă cititorii mei şi-ar da seama despre ceea ce tot încerc eu să explic în acest tip de articole personale.

Asta fiind o paranteză. Acum nu ştiu cum ar fi mai bine, să o dau în metafore – poate nu o să mai înţeleg eu nimic, să nu o dau – poate o să-mi fie încălcată intimitatea :-<

Ceea ce-i adevărat este că trăiesc cu regret:(. Cea mai bună prietenă (Lavinia) mi-a spus asta, dar nu am crezut. De atunci tot am început să-mi dau seama că aşa este şi a început, în acelaşi timp, să îmi pară rau. Totul degeaba. M-am tot găndit la relaţiile dintre oameni, la comportament, la cum se percep unii pe alţii şi eu tot distant sunt.

O întrebare căreia îi caut răspuns ar fi: “De ce atunci când găseşti o floare, trebuie să nu aibă o petală, să aibă spini, să nu aibă culoare, să nu miroase frumos, să aiba frunzele rupte sau să fie ţinută în mâna murdară a altcuiva?” (poftim aici am folosit mijloacele de mascare de care ziceam mai sus :-s)

Aşa, multe aspecte ale vieţii care mă necăjesc, mă dezamăgesc şi mă umplu de regret. Poate de aici am şi această personalitate solitară, serioasă, fără pic de fericire în care soarele a cam început să apună, sau chiar de la un singur aspect, singur.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

7 thoughts to “Viaţă cu regrete”

  1. Ca sa te poti descarca cu adevarat pe blog trebuie sa iti dai o identitate falsa, dar atunci tu vei fi primul care sa fie deranjat de minciuna. Iar oamenii de obicei evita sa intre pe blogurile unde este prea multa tristete.
    Cel mai bine ar fi sa te destainui unui prieten, iar aici sa ne arati tot ce ai mai bun.
    Ma pricep sa dau sfaturi, desi eu nu le urmez mereu. 😛
    Cum fac sa ma abonez doar la comentariile unde in bag si eu nasul?

  2. De obicei, mi-am spus ideile pe blog si atat. Nu mi-am expus niciodata sentimentele intr-un mediu public. Si in realitate, de cele mai multe ori, le tin pentru mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *