Un drum pe şine

Am avut din nou ocazia de a fi cufundat în amintiri, pe vremea când aveam câţiva anişori şi mergeam cu părinţii cu trenul la un unchi din judeţul Timiş. Drumul acela prin tunele, pe dealuri, munţi şi pe poduri m-a fascinat atât de mult încât şi acum îmi amintesc de peisajele de la care nu-mi puteam lua privirea. Micuţ cum eram pe atunci, am avut ocazia de a vedea atâtea şi îmi puneam atâtea întrebări, că magia era toată în jurul meu, pe drumul spre Timiş.

Da! Atenţia îmi era atrasă şi de spusele vărului meu despre meciurile în deplasare ale Universităţii Craiova. Îmi zicea că se forma un grup şi plecau cu trenul, cu naşu’ la destinaţia respectivă. Oamenii începeau să scandeze “Naşu’ nostru e oltean şi nu ne ia nici un ban!” ;)).

Acest articol reprezintă o leapsă primită de la Vienela, legată de trenurile de atunci şi trenurile de acum.

1. Când ai mers ultima dată cu trenul? Mergi frecvent?
Ultima dată nu-mi amintesc exact, dar a fost un dus-întors Craiova. De frecventat nici atât.

2. Cum ţi se pare mersul cu trenul?
Păi trebuie să recunosc că nu mai este ceea ce a fost, dar încă îmi place. Era altceva cu trenul Personal ăla vechi. Acum s-au înnoit şi a cam dispărut din plăcerea de a călători.

3. Când ai apela la tren în defavoarea maşinii?
Grea întrebare:-?. Cred că atunci când aş pleca cu mai mulţi tovarăşi undeva :D.

4.  Ai mers vreodată cu naşu’?
Sigur că am mers ;)). Cel mai lung traseu al meu, fiind singur, a fost până la Craiova. Până acolo am mers o singură dată cu naşu’. În rest Caracal şi atât.

5. Ştii noile denumiri ale trenurilor?
De ştiut nu le ştiu şi nici nu vreau. Am citit ceva nume pompoase pe internet, dar nu m-am obosit să văd care a evoluat la care :)).

Îi mulţumesc Vienelei pentru leapşă şi o dau mai departe la: Sebi, Costinel, SebiBu, Artistul şi Red-Xtreme.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

2 thoughts to “Un drum pe şine”

  1. Zici ca nasu’ e oltean? :)) Nu m-am gandit niciodata sa il intreb, eram multumita ca accepta mica mea oferta, sa isi ia o bere. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *