Tipic mie

Exact ca în fiecara vară. Fie că-i mai devreme sau mai târziu, nu întârzie să apară. E ca un nor în August. Acoperă soarele, apoi, imediat, dispare, se luminează şi în sinea mea zic “Ce zi frumoasă!”. Sunt minţit mereu cu astfel de sentimente care apar şi dispar în câteva secunde. Sentimente pe care nici acum nu le stăpânesc prea bine. Combină perfect amarul din tristeţe, regret şi nostalgie cu dulceaţa amintirilor legate de ce am făcut vara asta şi în final iese ceva dulce-acrişor care mă susţine un pic şi mă împinge de la spate să mai profit din timpul care a mai rămas dintr-o vară care doream să fie de vis.

E greu să mă fac să cred că pot ieşi dintre pereţii ăştia albi, să îmi vină o idee trăznită, să mă arunc în necunoscut şi să apară ceva demn de ţinut minte. Am crescut şi am impresia că am pierdut ceva pe drum. Cred că de aceea mă simt aşa greu. Parcă am pierdut o lecţie şi trebuie cumva să recuperez. Nu ar fi greu, dar să nu cumva să fie mai multe lecţii :-s. De asta îmi este mai multă teamă.

Am nevoie de prietena mea. Greşesc că nu fac mai mult pentru a o revedea :-<. Da, de aici este şi amarul ăla din regrete, pentru că nu am văzut-o în ultimele două luni. Degeaba zic, m-am cam uscat… Şi orice aş face, tot nu am voinţa necesară. Am plănuit, am visat, am vrut şi am văzut nu a fost îndeajuns până să ajung să o văd :(.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *