Îmi va fi dor de ea

M-am gândit puţin şi mi-am dat seama că fiecare lucru pe care îl fac în fiecare zi, este diferit şi are semnificaţia lui. De la ultima vară, care oficial m-a făcut să trăiesc altfel momentul, m-am minţit şi am zis că nu voi mai întâlni aşa ceva. Dimpotrivă, am pierdut cu minciuna asta şi nu prea am băgat în seamă momente importante din viaţa mea. Acum vorbesc în general. De exemplu, verile care au trecut din 2009 şi până în prezent nu au fost aşa de importante. De ce? Pentru că nu le-am acordat eu importanţă. Am întâlnit întâmplări poate prea mari pentru mine în anul “de vârf” şi ceilalţi ani au rămas fără putere de convingere pentru mine. Aş mai continua cu afirmaţii, dar vreau să vorbesc despre vara care trecu acu` 12 zile…

Măăăi şi începui cu Schimbări ;;) (pe blog zic). Articol scris pe 2 Iunie. Nu ştiu dacă să fiu fericit sau nu pentru ceea ce mi-am propus atunci. De schimbat, eu zic că s-a întâmplat. Am făcut-o şi o fac în continuare. În bine, în rău, rămâne de văzut, dar de încercat am încercat, deci a existat voinţă. Uite că nu mai ştiu ce a fost aşa special vara asta, chiar dacă poate a fost. În cele din urmă am acceptat faptul că timpul trece, oamenii se schimbă şi interesul pentru lucrurile mici, importante pe moment sau care de obicei se uită, scade. Sunt de acord cu asta. Speciale, au fost câteva momente, zic eu. Nu o să vorbesc despre ele pentru că asta iar înseamnă să mă lungesc şi unele chiar trebuie lăsate în mister.

Ca în fiecare vară, nu a lipsit Oltul 8->. Vizite mai multe sau mai puţine pe zi, au fost meritate, cu căldura soarelui în spate, cu picăturile de apă pe faţă şi relaxarea din timpul înotului. Clar ăsta este simbolul fiecărei veri pe care am trăit-o :). În afară de asta, îmi place când mă gândesc la dorinţele pe care numai le visam stând acasă cu ochii spre cer şi eventual ochelarii pe ochi. A fost rost de ieşiri cu amicii ziua, seara, noaptea, până dimineaţă, a fost rost de glume, zâmbete, râsete, lacrimi, singurătate, tristeţe şi melancolie, urme de dorinţa de a trăi liber, împlinirea acestor vise, emoţii, momente memorabile, momente în care mi-am amintit de momente memorabile, filme văzute singur sau cu cineva, cărţi, alte lumi, iarăşi dorinţe, dorinţe de a împărtăşi poveştile cu cei dragi şi neputinţa mea de a expune în întregime ceea ce am citit celor cărora le-am împărtăşit, suspans, impresii, amăgiri, dorinţe din nou, dorinţe de a face cât mai multe. Cu dorinţa am făcut tot ceea ce mi-am propus. A fost un element important al acestei veri, care a făcut ca ea să fie cu un punct mai diferită decât ar fi fost în mod normal.

În ultimele trei luni am crescut, mi-am stabilit punctele ţintă pentru viitor, am văzut că oamenii nu se schimbă pentru nimeni, chiar dacă iniţial dau această impresie, am gustat oarecum din trecutul meu, copilăria altora, am plăcut, am fost plăcut, am primit lacrimi, am dat iertare, mi-a părut rău, am mers mai departe, am crezut, am rămas confuz, m-am înşelat, am trăit momentul, am fost tandru, dur cu mine şi alţii, liniştit cu cine a meritat şi merită, am lovit şi am fost lovit, am citit şi am fost citit, am greşit, mi-am revenit, am rămas singur… şi apoi, din nou cu prietenii mei. Mereu cu ei, indiferent de viaţă.

Toate astea în vara care a trecut. Vara lui 2012, viaţa mea şi a celor cu care am trăit-o. Până la anul, un rămas bun îmi iau de la toate şi tot ce am făcut, de la toţi cu duioşie şi iau această despărţire, de această dată, ca o amintire dulce.

În ritm de toamnă

Tot aştept acea adiere de vânt, acele frunze care să cadă din pomi şi să coloreze atmosfera într-o nuanţă specifică liniştii sufletului, acele cuvinte rostite de cineva care să mă introducă în nostalgia venită odată cu toamna şi poate şi simţurile mele să fie mişcate de acest anotimp.

Cum la începutul verii care a trecut, nu o simţeam venită, aşa nici sfârşitul nu se face văzut. Pe de-o parte îmi pare rău că nu simt exclusiv asta, un mic feeling legat de sentimentul de “ne vedem la anul”, dar pe de altă parte e bine pentru că nu mă simt iarăşi singur şi îngândurat.

Garderoba deja a început să se schimbe, pielea de gâină a început să se facă sub puţinele adieri de vânt rece pe care le-am simţit până acum, canicula a cam dispărut şi pe timpul zilei cu soare, vântul răcoreşte vieţuitoarele, iar vacanţa s-a terminat.

Speranţe am multe, legate de ultimele trei luni, cum ar fi cele în care să existe momente care să-şi fi pus amprena pozitiv asupra mea. De călătorit nu am călătorit prea mult în această vacanţă, deci nu mi-am relaxat privirea cum ar fi trebuit. Daar! Am citit ;;). Poezii de Nina Cassian, “Act veneţian” de Camil Petrescu şi “Ziua cu gîndurile-n hăţuri” de Ion Lica Vulpeşti. Pot să spun că acolo m-am regăsit eu ca fiind copil, am trăit cea mai mare dramă şi dezamăgire personală din “Act veneţian” şi am participat la război, amintiri şi întâmplări din timpul războiului 8->. Frumoase cărţi, m-au binedispus pe parcurs.

Poate că toamna vine mai repede decât cred eu, sau poate a venit de mult şi din cauza vârstei mele nu mai observ nici un detaliu. Problema asta o presupun de mult, dar încă nu am nimic clar care să-mi confirme.

Gata şi cu August

Ultima zi din vară, 31 August. Toate au trecut ca soarele pe cer într-o oarecare zi din ea. Am mai făcut ceva, mi s-a mai întâmplat ceva, am mai trecut prin ceva. Probleme, întâmplări, evenimente. Fiecare cu rolul ei în schimbarea gândirii şi caracterului meu.

Ca în fiecare an, în aceste zile, apare nostalgia într-o manieră plăcută, feerică, care mă face să mă gândesc la toate cele nefăcute în această vară, la toate încercările mele de a fi fericit, la rutina zilei până după-amiază, dar mai ales la lucrurile făcute. Aceste imagini îmi trec acum lin prin cap, toate parcă lovite de razele soarelui, soare şi el printre imagini, care mă încălzeşte suficient cât să nu mi se facă pielea de găină. Încă puţin până ajung la momentele speciale şi soarele care mă priveşte nu mai este de ajuns astfel încât să mă încălzească.

Am ieşti într-o dimineată afară, acum câteva zile, şi m-a lovit o adiere rece de vânt înaintea astrului. A trecut repede. A fost pe neaşteptate şi imediat corpul a reacţionat. Am rămas surprins şi pe gânduri. Mi-a părut rău ca încă o dată să nu pot face exact ceea ce-mi doresc. Adică nu am putut face exact ceea ce mi-am dorit. Poate-i vorba despre voinţă, dorinţă şi posibilităţi, dar sigur noţiunea timpului şi-a pus din nou amprenta asupra mea. Are o putere de inegalat, neimaginat, devenind inevitabilă odată ce mă loveşte.

În fiecare an îmi imaginez că va fi de neuitat, că voi face toate lucrurile pe care le visez mereu, dar când ajung la momentul oportun nimic nu mai pare atât de plăcut de făcut, îşi pierd din valoare şi nu mai simt acelaşi sentiment.

Păcatul este făcut. De cine nu ştiu, dar este clar că pierd. Undeva este un gol prin care se scurge tot. Ce-i drept vara a trecut şi nu a fost cum mi-am imaginat. Poate o să câştige mai multă atenţie pe viitor. Sper să existe regrete pentru că aşa mă voi gândi cel mai mult la ea şi mă voi îndrăgosti, nu o voi uita. Nu de alta, dar nu merită să uiţi momente din viaţă, oricum ar fi ele.

Dacă stau şi mă gândesc mai bine, în această vară am făcut ceea ce mi-am dorit în anii anteriori :). Momentele alea de sensibilitate la care tot visam. Acum mă văd şi cu ele realizate. Bucuria nu este aşa de mare pentru că tensiunea pentru a le realiza a scăzut în timp, dar mă bucur oricum.

Şi din nou nu uit de persoanele dragi care nu încetează să mă încânte cu existenţa lor >:D<.

Încă o zi

Ora 9:24. O maşină trece claxonând pe strada de lângă casa mea. Deschid încet ochii cu gândul la ce aş mai putea face pentru a salva această vară. Ideile îmi trec rapid prin cap şi nu apuc să prind nici una. Am uitat ceva. Aseara mi-am propus ca astăzi să fac ceva. Nici acum nu-mi amintesc, numai melodia pe care am ascultat-o aseară înainte de culcare. Buzele tot uscate le am de câteva zile de la vânt.

Oftez şi mă gândesc că azi este Joi şi zilele trec atât de repede că nici nu o să-mi dau seama când va începe liceul. Ies din cameră şi când ajung afară simt o adiere rece de vânt cu o culoare maronie. Mă îngrijorez mai tare şi mi se demonstrează din nou că nu am ce face în privinţa timpului. Momentele continuă până ce ajung în camera mea. Îmi respect obiceiul, aprind PC-ul, verific mailurile şi de această dată cu o voinţă ceva mai mare de a citi şi alte bloguri în afară de cele din mica mea listă. Din una în alta, fac cum fac şi descopăr că astăzi este Vineri :O.

Mi-am luat o palmă pe neaşteptate. Adică unde-i ziua pe care am pierdut-o la numărătoare? De când a început săptămâna am tot numărat zilele şi azi îmi dau seama că am pierdut una? Nu ştiu cum mi-a fost furată, dar bănuiesc ceva: cred că am devenit banal. Asta măreşte dorinţa de a începe cât mai repede liceul :-ss.

Tipic mie

Exact ca în fiecara vară. Fie că-i mai devreme sau mai târziu, nu întârzie să apară. E ca un nor în August. Acoperă soarele, apoi, imediat, dispare, se luminează şi în sinea mea zic “Ce zi frumoasă!”. Sunt minţit mereu cu astfel de sentimente care apar şi dispar în câteva secunde. Sentimente pe care nici acum nu le stăpânesc prea bine. Combină perfect amarul din tristeţe, regret şi nostalgie cu dulceaţa amintirilor legate de ce am făcut vara asta şi în final iese ceva dulce-acrişor care mă susţine un pic şi mă împinge de la spate să mai profit din timpul care a mai rămas dintr-o vară care doream să fie de vis.

E greu să mă fac să cred că pot ieşi dintre pereţii ăştia albi, să îmi vină o idee trăznită, să mă arunc în necunoscut şi să apară ceva demn de ţinut minte. Am crescut şi am impresia că am pierdut ceva pe drum. Cred că de aceea mă simt aşa greu. Parcă am pierdut o lecţie şi trebuie cumva să recuperez. Nu ar fi greu, dar să nu cumva să fie mai multe lecţii :-s. De asta îmi este mai multă teamă.

Am nevoie de prietena mea. Greşesc că nu fac mai mult pentru a o revedea :-<. Da, de aici este şi amarul ăla din regrete, pentru că nu am văzut-o în ultimele două luni. Degeaba zic, m-am cam uscat… Şi orice aş face, tot nu am voinţa necesară. Am plănuit, am visat, am vrut şi am văzut nu a fost îndeajuns până să ajung să o văd :(.