Toamnă… tot despre ea îţi spun

Astenia de toamnă a venit odată cu gândurile la femeia asta minunată. După un an, mi-am dat seama că iubesc dimineţile cu ceaţă şi răcoroase până-n măduva oaselor. Pentru că am trăit intens momentele în care devreme plecam de lângă corpul ei fierbinte, sărutându-i pe nesimţite, buzele, obrazul şi somnul dulce, zâmbea fermecător, ieşeam mai apoi în plină dimineaţă pentru a rătăci pe băncile facultăţii, tot cu gândul la ea, şi mă întorceam în târzie seară, în aceleaşi îmbrăţişări. Sunt afectat! Nu îmi dau seama dacă într-un mod bun sau rău. Aceleaşi multe lucruri, locuri şi oameni îmi aduc aminte de ea. Şi mă cuprind emoţiile de fiecare dată.

Două sau trei zile au trecut, de când mi-am luat din timpul meu şi am zis ca după job, să lungesc călătoria cu tramvaiul, pentru a ajunge în parcul în care m-a sărutat, la ultimul apus al verii şi la prima frunză căzută a toamnei. Sau pur şi simplu a unei veri târzii. Gândurile la reacţia revederii acelui parc, au golit tramvaiul de persoane şi am trăit singur împrejurările; am fost surprins de imaginea noastră, de atunci când ne-am revăzut, după ce drumurile noastre au luat două curbe diferite. Am îmbrăţişat-o strâns, am zâmbit şi am lăsat-o să plece. Read More

În ritm de toamnă

Tot aştept acea adiere de vânt, acele frunze care să cadă din pomi şi să coloreze atmosfera într-o nuanţă specifică liniştii sufletului, acele cuvinte rostite de cineva care să mă introducă în nostalgia venită odată cu toamna şi poate şi simţurile mele să fie mişcate de acest anotimp.

Cum la începutul verii care a trecut, nu o simţeam venită, aşa nici sfârşitul nu se face văzut. Pe de-o parte îmi pare rău că nu simt exclusiv asta, un mic feeling legat de sentimentul de “ne vedem la anul”, dar pe de altă parte e bine pentru că nu mă simt iarăşi singur şi îngândurat.

Garderoba deja a început să se schimbe, pielea de gâină a început să se facă sub puţinele adieri de vânt rece pe care le-am simţit până acum, canicula a cam dispărut şi pe timpul zilei cu soare, vântul răcoreşte vieţuitoarele, iar vacanţa s-a terminat.

Speranţe am multe, legate de ultimele trei luni, cum ar fi cele în care să existe momente care să-şi fi pus amprena pozitiv asupra mea. De călătorit nu am călătorit prea mult în această vacanţă, deci nu mi-am relaxat privirea cum ar fi trebuit. Daar! Am citit ;;). Poezii de Nina Cassian, “Act veneţian” de Camil Petrescu şi “Ziua cu gîndurile-n hăţuri” de Ion Lica Vulpeşti. Pot să spun că acolo m-am regăsit eu ca fiind copil, am trăit cea mai mare dramă şi dezamăgire personală din “Act veneţian” şi am participat la război, amintiri şi întâmplări din timpul războiului 8->. Frumoase cărţi, m-au binedispus pe parcurs.

Poate că toamna vine mai repede decât cred eu, sau poate a venit de mult şi din cauza vârstei mele nu mai observ nici un detaliu. Problema asta o presupun de mult, dar încă nu am nimic clar care să-mi confirme.