În tăcere…

Aşteptarea mea nu a avut o minune la care speram. Nu s-a întâmplat nimic şi cred că lucrurile vor rămâne aşa, cum sunt acum. Fără un răspuns clar la întrebările care vin din ambele părţi, ne cufundăm şi mai mult în necunoscut. Aş putea să iau acest fapt ca un plus în regăsirea fericirii, dar în acelaşi timp, dacă mă gândesc mai bine, are şanse egale de a fi un minus.

Nu am nevoie de mila nimănui, nu am nevoie de atenţia pe care o căutam, nu am nevoie să mai ştie nimeni, am nevoie numai de linişte. Linişte să fie şi să mă gândesc mult. Greşit, corect, ştiu că va fi o decizie într-un final, sută la sută a mea. Sunt gata să păşesc din nou şi să găsesc ceea ce merit şi mă merită, dar sunt şi gata să păşesc greşit şi să accept iarăşi consecinţele. Îmi asum responsabilitatea la fel cum în acest moment nu vreau ca gândurile altcuiva să fie înceţoşate de ale mele :).

Rămân în tăcere cu mici speranţe, dar de la care nu am aşteptări de această dată şi drama care s-a creat o las să-şi facă de cap. Nu mai văd rosul bătăilor de cap pe care aş intenţiona să le am. Calm, dar atent.