Călătoresc solitar prin viaţa mea

Poate că prin acest titlu, îmi voi exprima cel mai bine moto-ul şi de asemenea, situaţia de faţă este cea care îl va şi demonstra. Cea mai mare ironie a vieţii mele se leagă de oamenii pe care îi invit sincer în viaţa mea din pură plăcere.

Momentul în care în viaţa mea soseşte cineva este un moment banal, doar îmi face o deosebită plăcere să cunosc oameni noi, poveşti de viaţă, întâmplări şi experienţe ale altora. Dorinţa, plăcerea şi poate întâmplarea, fac din acel banal, o poveste cu un posibil suflet pereche. Visăm, promitem, trăim, ne iubim. Atât de simplu! Urmează apoi rugămintea către mine “de nu mă uita”, “-Te rog să nu pleci niciodată din viaţa mea!” şi atunci totul se schimbă. Încep momentele de tandreţe, îmi este inspirată dorinţa de a trăi şi mai intens şi viaţa mea devine o continuă aşteptare pentru momentul când nu eu, nu, nu eu, ci tu… vei pleca. Mereu am ştiut asta. Am învăţat că nimic nu este infinit şi că unii oameni vin în viaţa mea cu o anumită misiune. Apoi pleacă, eu plec din viaţa lor sau pur şi simplu, rezonanţa gândurilor dintre noi dispare. Şi nu pot spune că atunci lumea mea pică de pe piloni pentru că uit rapid acest lucru, până la momentul oportun. Read More

Sentiment solitar

When I’m gone
Like the northern light
I’ll shine down on you

I will keep my magic sparkle
Brighter and higher
For you…

Noua melodie a lui Basshunter mă trimite cu gândul la vara în care am fost fericit, pentru puţin ce-i drept, dar am fost. Nu am nimic de reproşat celor care m-au susţinut şi mi-au fost alături.

Mai exact, acum aproape doi ani, la sfârşitul ultimului an de gimnaziu şi la începutul verii lui 2009. Pe atunci inima mea a prins curajul de a se ataşa de ea şi de a-mi inspira cea mai multă încredere de până în acele momente. Şi poate că aşa nu am mai avut niciodată. Timpul stătea în loc, visele prindeau viaţă, gândurile mele îmi zburdau prin cap şi aşa nu am avut nici o picătură de tristeţe. Ce-i drept, şi acum cred că am ţinut prea mult la ea, încât după zilele cu soare au plâns şi norii, s-au întristat şi florile, iar timpul – îl simţeam din nou cum trece şi mă ia cu el :-s

Mi-au rămas numai câteva amintiri, unele la care mă gândesc cu zâmbetul pe buze, altele pe care vreau să le retrăiesc, imaginea lănţişorului pe care l-am purtat cât am fost împreună şi o melodie – de la ea.

Revenind la prezent, simt atmosfera care începe să se formeze în jurul meu, mai puţin asemănătoare celei de atunci şi ceva mai tristă. Pretenţiile vin, dar nu ştiu cât de bine le voi satisface în această vară.