Cuvinte risipite

Intru şi în decembrie cu acest articol. În afară de starea mea plină de nostalgie. Cu capul rezemat de perete, privesc blogul ca un an plin de multe de care nu îmi amintesc, ale mele. Sentimentul devine plăcut când mă gândesc că toate aceste articole au fost scrise în stări provocate de persoane dragi. Uite cum iar vorbesc la plural şi iar vă introduc în ambiguitate. Îmi cer scuze, dar aşa mă simt liber, liniştit şi împlinit.

Stele pe cer mi-au fost stinse, când nu am trăit momente tocmai fericite, iar luna mi-a întins o mână pe umăr în timp ce tânjeam gânditor spre fericire. O lacrimă îmi ridică mâna de pe tastatură cerând să o şterg. Îi fac pe plac încet… Rămân cu privirea la blog şi îmi doresc să pot să fac mai mult. Mai multe în legătură cu mine. A mea percepţie de perfecţionist nu a avut încă un apogeu în care să pot spune cu adevărat că am dreptate în ceea ce spun.

Urmează încă o lacrimă. Oboseala îşi face jocul, iar eu sunt faultat. Afirm cu mişcări subtile din cap şi scriu mai departe. Încep puţin să visez, dar îmi spun cuvinte venite ca o palmă şi rămân cu picioarele pe realitate.

Nu mai pot să stau. Somnul mă trage spre pat. Să visez măcar şi eu frumos… Noapte bună!

Sentiment solitar

When I’m gone
Like the northern light
I’ll shine down on you

I will keep my magic sparkle
Brighter and higher
For you…

Noua melodie a lui Basshunter mă trimite cu gândul la vara în care am fost fericit, pentru puţin ce-i drept, dar am fost. Nu am nimic de reproşat celor care m-au susţinut şi mi-au fost alături.

Mai exact, acum aproape doi ani, la sfârşitul ultimului an de gimnaziu şi la începutul verii lui 2009. Pe atunci inima mea a prins curajul de a se ataşa de ea şi de a-mi inspira cea mai multă încredere de până în acele momente. Şi poate că aşa nu am mai avut niciodată. Timpul stătea în loc, visele prindeau viaţă, gândurile mele îmi zburdau prin cap şi aşa nu am avut nici o picătură de tristeţe. Ce-i drept, şi acum cred că am ţinut prea mult la ea, încât după zilele cu soare au plâns şi norii, s-au întristat şi florile, iar timpul – îl simţeam din nou cum trece şi mă ia cu el :-s

Mi-au rămas numai câteva amintiri, unele la care mă gândesc cu zâmbetul pe buze, altele pe care vreau să le retrăiesc, imaginea lănţişorului pe care l-am purtat cât am fost împreună şi o melodie – de la ea.

Revenind la prezent, simt atmosfera care începe să se formeze în jurul meu, mai puţin asemănătoare celei de atunci şi ceva mai tristă. Pretenţiile vin, dar nu ştiu cât de bine le voi satisface în această vară.