Şi aş mai scrie

Multe gânduri am avut în ultimul timp, numai bune de discutat cu cineva, de dezvoltat şi găsit cumva o legătură între ele. Am gravitat prin jurul stărilor mele şi mi-am dat seama că nu mai pot fi ca până acum. În afară de seriozitatea de care trebuie să dau dovadă de acum în colo, acţiunile mele trebuie să fie responsabile, logice, în ritm cu natura până la urmă, dar cel mai important – am impresia că uit. Tot despre al meu suflet este vorba şi greu îmi găsesc cuvinte pentru a descrie ceea ce-mi pulsează prin inimă. Ştiu doar că sunt dezamăgit de mine. Mai bine spus el este dezamăgit de mine.

Nu-i pot motiva ceea ce am făcut. Că a fost din egoism, că a fost din grija pentru ceea ce credeam că va fi bine, că a fost din teamă, că a fost spontan sau că a fost din tendinţa de a crede că voi fi etichetat drept un om diabolic, nu ştiu. Cred că diabolic este mult spus, dar aşa mă văd devreme ce am fost refuzat apoi am ajuns în cele din urmă printre preferinţe şi apoi am avut ocazia de a ataca.

Nu ştiu câţi sau dacă cineva ştie sau înţelege exact despre ceea ce vorbesc, dar nu pot explica mai clar. Am vrut totuşi să scriu despre aceste lucruri sub o mască care sper că va rămâne în timp… până la un moment dat măcar :(.

Sunt dezamăgit în continuare şi voi fi. Asta îmi va inspira şi mai multă seriozitate, iar zâmbetele, glumele şi tot ceea ce a fost amuzant la mine vor amuţi sau vor ieşi absolut foarte greu de la mine. Asta aşa, pentru a mă auto pedepsi pentru prostia şi principiile mele de maaare sensibil ce mă cred. Merit pedeapsa asta, chiar mai mare decât asta şi sunt demn să o accept şi să o suport. Oricât ar dura.

“Greşeala vieţii mele” îmi repet în continuare în fiecare zi şi intru în starea respectivă de gravitate. Nu mă mai încurajez. Sunt puternic şi o suport. Nu-mi mai pasă de nici un pozitivismn, rămân de această dată la realism şi accept consecinţele cu capul sus. Merg mai departe cu mica speranţă de a fi învăţat ceva important din această greşeală şi de a nu o mai repeta în viitor. Proştii învaţă din greşeli. Deştepţii le evită. Prost ăla care a zis. Mă simt şi eu :).

Am fost jalnic cu tot cu spusele mele şi am încurcat realitatea cu spaţiul viselor şi ideilor mele, punând pe primul loc ceea ce am stabilit cu mare greutate la început. Nu numai oamenii se schimbă, ci şi deciziile lor, dar a mea nu. Deci nu sunt om. Mai am de trăit până să ajung să fac şi asta.

Nu am mai scris

Acest articol ar putea să facă parte din cele câteva în care mi-am cerut scuze pentru pauzele luate. Până la urmă nu ştiu câţi dintre voi le luaţi ca nişte scuze şi nu ştiu câţi sunteţi interesaţi de conţinutul articolelor mele.

Acest blog  va rămâne blog cu idei personale, gânduri, întâmplări şi tot ceea ce consider eu că este demn de ţinut minte. Aprecierea voastră valorează destul de mult pentru mine, dar nu la fel de mult ca ceea ce-mi expun eu aici. Nu strig către nimeni că nu mă citeşte sau nu. Nu am pretenţii din moment ce nici eu nu depun un efort minim pentru asta. Scriu şi citesc când am timp. Rămân totuşi cu o mică întrebare: “Cum cei mai mari bloggeri nu comentează toate blogurile comentatorilor săi?”. Dacă mă gândesc mai bine, vine şi răspunsul: “Comentatorii vin la cei mari pentru trafic”. Nu-i valabil în general. Să nu se înţeleagă greşit. Pasiunea şi interesul se bat cap în cap. Am un respect onorabil pentru cei pe care îi admir (îi citesc în acelaşi timp) şi le doresc tot succesul de care nu au avut parte (adică mult peste oricât ar avea acum).

Pentru a continua postarea articolelor zilnice am nevoie de un impuls venit din partea cuiva, altfel vor rămâne la nivelul la care sunt. Din păcate. Asta este. Nu mai pot avea pretenţii de la mine, odată ce nici eu nu depun efort. Asta-i clar.

Bun, acum că am stabilit, sper ca efortul ăla să fie depus mai mult pentru învăţat. Anul ăsta vine examenul de Bacalaureat şi nu ştiu cât de greu sau uşor poate fi, deci nu vreau să fiu surprins. O să mă concentrez mai mult pe ceea ce am de făcut şi mai puţin pe plăceri şi timp liber. O să-mi organizez timpul exact cum trebuie, iar activităţile fără vreun beneficiu le voi ţine departe de mine. După asta, dacă totul va ieşi cum îmi imaginez, voi pleca. Adio de la toate şi bun găsit pentru altceva şi altcineva.

Schimbări au loc tot timpul, eu doar am impresia că nu se întâmplă nimic, dar de fapt mi se pregăteşte terenul pentru ceea ce va urma. Până la cuvintele de rămas bun, rămâne de muncit din greu.

Sigur, nu zic că nu ne vom mai auzi citi. Stilul şi timpul de scris vor fi întotdeauna la fel. Astea fac parte din relaxare şi pasiune, ceea ce rămân păstrate pentru plăcerea sufletului.