S-a schimbat nimic

Astăzi, ca şi ieri, ca şi mâine, îmi este, mi-a fost şi-mi va fi dor de tine! Multe sunt zilele în care gândul la ea mă face fericit, cu un zâmbet pe buze, încrezător, să mă simt împlinit şi să mă las purtat de sentimentul că într-o zi, într-o bună zi, vom fi acolo unde eram cândva. De asemenea, printre acele zile multe, ploaia se aşterne, câteodată, cu mare uşurinţă şi spală toată speranţa mea, împingându-mi sufletul la tensiune şi agonie. Nu îmi mai pot controla sentimentele şi nici stările. Ele sunt călăuza mea. Iubirea mea o ţin prizonieră în poze, în clipuri şi în amintiri. De acolo nu o pot elibera şi nu o pot trăi singur. Şi nici nu îmi doresc asta.

Faptul că veştile de la ea vin din ce în ce mai puţine şi din ce în ce mai rar, este motiv de descurajare şi o lovitură ce îmi penetrează inima cu putere. Ea este punctul meu slab, muza mea, idealul meu. De când sunt îndrăgostit de ea şi o iubesc, pentru mine contează mai puţin că acest prezent este punctul culminant al vieţii mele şi că acum sunt într-o situaţie mai bună ca niciodată, din punct de vedere profesional şi poate şi personal. De fapt, nimic nu mai contează aşa de mult, precum o iubesc pe ea. Concentrarea mea se axează pe gândurile pentru ea şi am pierdut din vedere lucruri din viaţa mea, acum mai puţin importante. Read More

S-a schimbat totul

Eram în mari probleme. Aşa descriam situaţia în care mă aflam când aveam un test pe la mate, o teză pe la Limba şi literatura română, un proiect pe la istorie sau nu prea învăţasem o lecţie pentru filosofie. Acum tânjesc trist către acele vremuri. Nu pot considera că am trecut de mult prin astea, dar pot recunoaşte că îmi este dor.

Aş vrea să mai pot să îmi arunc privirea peste geamul din clasa în care am învăţat patru ani şi să văd curtea liceului plină de zăpadă, însorită sau doar aşa cum a fost întotdeauna. Mi-au spus că îmi va fi dor de toată perioada liceului şi nu i-am crezut. Mi-au spus să mă bucur de fiecare moment şi din păcate nu am făcut asta. Mi-au spus să profit de fiecare zi şi i-am ignorat.

Acum, mai găsesc câte un moment care mă duce cu gândul la toate lucrurile şi persoanele ce se leagă de liceu. Şi nu pot evita amintiri de la ora de matematică cu doamna dirigintă, emoţii de la ora de literatură, suspansul de la ora de istorie cu gândul că mă va asculta, plăcerea când mă gândeam că o să am informatică, glume cu colegii şi prietena mea, jocurile de şeptică şi whist dintre ore, notele puţin mulţumitoare în unele zile şi emoţiile zilnice pentru fiecare materie în parte.

Îmi pare rău pentru că sunt multe pe care le regret şi pe care atunci îmi doream să nu le mai întâlnesc. Momente şi alte întâmplări, plăcute sau mai puţin. Dacă nu erau astea, acum nu aş mai fi avut ce să-mi amintesc cu zâmbetul pe buze. A fost doar o chestiune de timp pentru ca tot ce îmi doream la început, să treacă. Am ajuns în ziua examenului de bac în care am pus punct oricărui gând pe care l-am avut şi mi-am luat adio, inevitabil, de la toată lumea. Atunci nu am realizat că de fapt luase sfârşit ceva frumos ce, poate, m-a maturizat, m-a făcut mai tare, m-a făcut să visez, mi-a deschis orizonturile şi de ce nu, mi-a făcut viaţa mai frumoasă. Într-adevăr, valoarea lucrurilor o cunoşti doar după ce le pierzi.

Aşa am făcut atunci şi de multe ori până atunci şi nu mă opresc nici acum. Îmi este greu să recunosc că timpul trece de multe ori peste mine. A dus cu el atâtea şi câte are să mai ducă!

Aş vrea să mai pot să fiu ca înainte şi să cred că o problemă înseamnă să nu înveţi o lecţie, sau să obţii o absenţă, sau orice altceva credeam pe atunci că nu este bine. Atunci, chiar aveam sentimentul plăcut, după ce terminam orele cu gândul că în ziua următoare, am mai puţine ore sau sunt mult mai uşoare sau chiar că ziua ce lua sfârşit, era Vineri.

Nu mi-am dat seama că prin dorinţa mea de a termina liceul, de fapt, ajungeam să cunosc şi mai bine viaţa care nu este deloc roz. Prin acea dorinţă, doar am ieşit din adevăratul frumos al vieţii mele şi m-am avântat în necunoscut, unde am nevoie de timp şi gândire pentru a mă adapta în a-mi găsi fericirea.