Oameni. Admiraţie. Dezvoltare personală

Aş vrea să pot să fac mai multe. În marea majoritate a momentelor, doar stau şi meditez. Văd tot felul de oameni mari care mă fac să îmi pun multe semne de întrebare despre trecutul lor. Cel mai des mă gândesc, oare cum a reuşit să treacă peste toate greutăţile din viaţa pe care a avut-o şi să ajungă ceea ce eu acum admir. Sigur, este clar că toţi avem probleme, însă este de necrezut cum un om poate veni în faţa mea să îmi explice nişte lucruri din care eu să înţeleg foarte uşor că problemele sale nu sunt prea mari şi că este fericit.

Nu ştiu câţi dintre ei au lăsat viaţa la mâna spontaneităţii, dar ştiu că au reuşit şi acum mulţi dintre ei parcă încearcă subtil să-şi facă un loc în aria modelelor pe care eu le urmez în viaţă sau care mă inspiră. Sunt şi persoane de vârsta mea, care la o pur şi simplă tangenţă din priviri mă fac să am o impresie bună. Poate sunt eu prea credul, nu este exclus asta. Oameni care ştiu ceea ce fac şi o fac cu încredere. Aceştia sunt oameni de admirat şi de urmat.

Pe de altă parte, revenind la problemele mele, cea mai gravă este cea legată de comunicarea cu oamenii. Pur şi simplu, nu am subiecte de discuţie. În primele săptămâni de când sunt aici, m-am tot folosit de motivul căminului, facultăţii, şcoală, liceu şi locul de unde provenim. Astea doar aşa, să fie, apă de ploaie. Ceva consistent nu am putut găsi mai mult şi tare teamă îmi este că nici în continuare nu o să găsesc. Concluzia am tras-o imediat şi sună cam aşa: “O să rămân independent.”. Nu-mi sună a ieşi ceva bun din asta, dar nu am ce face. Mai nou lucrez la lucrurile incomode. Le voi evita cât de mult pot şi nu voi mai sta stresat din cauza lor. Îmi voi face viaţa aşa cum vreau. Mai mult de atât, am să învăţ să mă iubesc mai mult şi atunci sunt sigur că restul vor veni de la sine. Nu că aş fi optimist sau ceva, dar cumva trebuie să ies din stările astea urâte.

Nici un semn de schimbare

Ridic capul din pământ şi oftez. Îl mişc în stânga şi în dreapta. Mă gândesc la ce am făcut astăzi şi ajung rapid la momentele care au reuşit să mă întristeze din nou. Tot ce mi se întâmplă este numai din vina mea. Mi-a fost spus asta în faţă, am ştiu şi ştiu, dar ce pot face? Aşa este să fie pentru mine. Din nou recunosc că iubesc lumea, natura şi tot ce ţine de ele şi faptul că sunt adept al bunătăţii interioare şi exterioare. Dacă asta ar fi o greşeală atunci aş plânge, dar aşa cum nu este, mă auto dezamăgesc pentru că dragostea mea tinde spre a fi o greşeală.

Uneori nu pot să îmi explic cum şi de ce se întâmplă anumite lucruri, mai ales nu pot să-mi dau seama ce am sau ce a cauzat starea mea de melancolie. Pot doar să trec mai departe cu mici speranţe de a afla asta într-o zi cu soare. Tot din vina mea am pe lângă mine şi oamenii pe care îi am. Asta pentru că am vrut ca ei să vadă că sunt acceptaţi de mine aşa cum sunt şi pentru a primi eu o a doua şansă, fără să mai cer iertare, când vom fi prieteni şi voi face un pas greşit, dar (DAR) şi din cauză că sunt slab.

Au existat încercări de a-mi elimina aceste slăbiciuni şi pentru câteva secunde am reuşit. Aşa este codul meu genetic construit. Probabil am nevoie de o eroare imensă în viaţă pentru a scăpa de personalitatea asta influenţabilă şi moale. Ceva care să mă marcheze. Dar cum în această privinţă nu sper, nu cred şi nu îmi pun şansele, nu voi face asta prea curând sau vreodată… Nu de alta, dar nu ştiu cât de pregătit sunt pentru a suporta ceva urât în aşa fel încât să mă schimb radical.

Rămâne de văzut care este probabilitatea ca asta să se întâmple când voi fi independent şi liber. Acum începe un alt joc al aşteptării.

Rămas bun…

Aş zice, mai mult aş spera la o schimbare a lumii prin această dată de 21 Decembrie 2012. De la atâtea “Sfârşitul lumii” s-a cam pierdut din valoarea acestui eveniment şi chiar nu îi mai dau nici o crezare.

În orice caz, ca să fiu împăcat, vreau să îmi expirm părerea de bine şi rău asupra lucrurilor din viaţa mea.

Îmi pare rău pentru că:

  • nu mi-am îndeplinit toate dorinţele
  • nu am reuşit să influenţez atâţia oameni precum aş fi dorit
  • am greşit persoanelor dragi
  • nu am citit prea multe cărţi
  • nu am experimentat tehnologia nouă
  • nu mi-am respectat promisiunile
  • am râs când nu trebuia
  • nu am luat în serios când trebuia
  • am ratat şanse de a trăit viaţa în alte feluri
  • nu am sărutat toate fetele pe care le-am atras într-o aventură de o seară
  • am pierdut timpul sperând la mai mult şi nu am profitat de ocazie
  • am lăsat ca anumite lucruri să treacă pe lângă mine
  • nu le-am cerut încă iertare celor cărora le-am greşit
  • nu mi-am sacrificat prea mult timp din viaţă pentru bucuria celor dragi
  • nu am fost mai credincios
  • am dat greş în încercările mele de a mă realiza
  • nu mi-am finalizat toate proiectele
  • am lăsat anumite treburi neterminate
  • nu am aflat multe lucruri despre lume şi sufletul uman, respectiv sentimente
  • nu am acordat atenţie celor care meritau asta
  • au trecut secunde pe lângă mine, făcând nimic
  • nu am scris mai mult
  • nu am reuşit să mă cunosc mai bine
  • fiecare zi nu a avut zâmbete cum mi-aş fi dorit
  • nu am găsit perfecţiunea

De asemenea, mă bucur pentru că:

  • am reuşit să-mi găsesc fericirea în mici detalii ale lucrurilor simple
  • am reuşit să iubesc persoane
  • m-am sacrificat cât de puţin pentru cei dragi
  • am găsit autori ale căror opere mi-au ajuns la lacrimi
  • lucrurile simple din viaţa mea sunt cele mai importante pentru mine
  • am putut să mă tin de cuvânt când am putut
  • am râs când viaţa mi-a fost grea
  • am plâns când duioşia mi-a bătut la uşă
  • mi-am călcat pe principii când mi-am zis “Gata! Acum este momentul!”
  • am pus suflet în ceea ce merita cu adevărat
  • am fost împins de la spate şi rezultatul a fost pozitiv pentru mine
  • am fost iertat şi am oferit iertare celor dragi mie
  • mi-am păstrat credinţa indiferent de cauză
  • am reuşit să finalizez câteva din cele propuse
  • am obţinut rezultate la tot ceea ce am muncit până în prezent
  • am terminat anumite proiecte, indiferent de rezultat
  • unele dintre sentimente au fost descifrate
  • atenţia mea a fost furată de lucruri simple, frumoase şi cu adevărat măreţe
  • am putut să mă stăpânesc când a trebuit
  • am un blog care a devenit extrem de personal
  • mi-am descoperit câteva dintre limite
  • există persoane pentru care zâmbesc
  • încă exist şi sunt în cautarea eului meu, o căutare aventuroasă şi plină de surprize

Astea fiind puţinele dintre lucrurile pe care am putut să mi le solicit pentru acest articol (încă cu gândul la ele) sper totuşi ca ceva să se întâmple pe 21 Decembrie 2012. Nu de alta, dar cam de prin 2010 aştept asta şi ar merita că aşteptarea mea să aibă un rezultat pe măsură. O schimbare a polilor, sau ceva măreţ. Acolo cât să schimbe gândirea omenirii.

Mi-aş cere iertare pentru toate greşelile făcute şi faptul că dacă aş fie iertat înainte de un enentual sfârşit ar fi un motiv de bucurie, aş fi împăcat, ar fi un sentiment plăcut pe moment, până înainte de un mare buuumm.

Toate legile fizicii să îmi treacă prin cap şi toată logica umană; nu contează. Acum vreau numai ca sentimentele calde să-mi inunde sufletul şi să ştiu că acum este momentul ca lumea să fie mai înţeleaptă şi să înţeleagă neînţelesul sau ceea ce nu a avut parte de atenţie.

Pot să spun că nu îmi pare rău pentru nimic. Asta pentru că nu am trăit atât de multe. Dacă aş fi fost cumva vreun “trecut prin viaţă” atunci mi-aş fi dat cu părerea despre ăla şi aia. Dar aşa, copil fiind, cât de frumos a fost până acum. În afară de lucrurile urâte care s-au întâmplat. Şi ele cu un rost, clar.

Urări de bine nu pot să vă zic pentru că de ce?:D Nu-i aşa? Cu ce rost? Dar pot să sper. La o schimbare radicală prin care toţi adepţii religiilor, politicilor, sectelor şi mai ştiu eu ce, să se concentreze asupra unui singur lucru, ajutând ca lumea să devină într-un cuvânt “mai bună” (bine, două cuvinte).

Amin şi cu Dumnezeu înainte!

Eu nu ştiu cum este

De multe ori, recunosc, supăr persoanele dragi, uneori chiar îmi vine să plâng pentru asta. Când ştiu că urmează să fac o greşeală trăiesc cu teamă momentul, curios şi eu dacă reuşesc din nou să o fac şi când vine secunda în care ne întâlnim nu mai am nici o suspiciune pentru că bănuielile mele se adeveresc, din păcate. Şi nu o fac intenţionat, să nu se înţeleagă asta. De obicei, iniţial, fac lucrurile la limita apariţiei acelei dezamăgiri a persoanei pentru care mă chinui un pic să nu-i greşesc.

Îmi dau seama din asta că mie îmi lipseşte ceva. Am o gaură mare de tot în caracter şi anume nu ştiu cum este şi nu pot să fiu supărat pe cineva care mi-a făcut o greşeală, pur şi simplu. Văd şi aud despre persoane care nu mai vorbesc de multă vreme şi mă gândesc cum ar putea un lucru să intre în relaţia lor, oricare ar fi. Eu nu-mi amintesc când m-am supărat pe cineva ultima dată. Nici penultima dată. Nici niciodată? 😕 Sunt puţin confuz. Nu sunt ca ceilalţi, cel puţin asta sper :-s.

Adică au existat discuţii din care puteam să ies cum nu mi-aş dori, dar am ieşit mereu fair-play, încercând să fac tot posibilul să nu duc discuţia la extrem, apoi să regret că cineva drag este cu inima neîmpăcată pentru mine, dar să mai trăiesc cu acest gând x_x. Am principii pe care poate le urmez sau nu, dar nu-mi mai pasă de ele când prietena mea cea mai bună este gata să-şi verse dezamăgirea pe mine, mama îmi spune că am greşit, tatăl îmi repetă că nu fac bine ceea ce fac şi aşa mai departe. Şi totuşi, la cât mă străduiesc eu, tot nu-mi iese cum îmi doresc, simt şi vreau, câteodată :-<.

Nu ştiu dacă să-mi doresc să mă schimb vreodată sau nu, să pot într-o zi să mă supăr pe cineva şi să nu mai vorbesc cu respectivul/a, numai pentru a vedea şi mai ales a simţi cum este. Acum, ca ăsta să fie motivul, mai bine nu. M-am gândit că nu am puterea de a mă supăra pe cineva, sunt slab şi am început să cred asta.

Nu-i corect ce mi se întâmplă. Poate sunt egoist şi nu mă supăr pe nimeni pentru că greşesc mult şi nu vreau să regret? Poate viaţa mă pregăteşte pentru ceva important? Poate aşa a fost să fie şi va fi pentru mine? Poate numai eu cred asta? Poate sunt întrebări fără răspuns? Cineva o să îmi arate calea corectă. Nici asta nu ştiu, dar am încredere în cei dragi mie.

Aşa sunt eu

Gânditor în cea mai mare parte a timpului meu, fie liber sau nu, încerc să evit acest comportament, care am observat că mă distrage de la discuţiile de moment. Asta face parte din schimbarea mea la care lucrez în continuare.

Mă plictisesc repede de temele aduse într-o discuţie în grupurile sociale la care particip, deviez rapid spre căutarea soluţiilor problemelor mele, fără să-mi pese de starea generală a celorlalţi, trăiesc cu regret deciziile greşite pe care le iau numai din cauza timidităţii, sunt sincer şi asta mă caracterizează destul de mult, am încredere în spusele oricărei persoane care îmi pare serioasă (deci norocos cel care se bagă pe sub pielea mea şi mă minte în ultimul hal), râd la glumele mai puţin bune numai pentru ca persoana respectivă să nu se simtă prost, mă integrez greu în alte grupuri sociale, aspir spre perfecţiune, susţin ideea că o societate poate evolua începând cu educaţia, urăsc ironia, dar o folosesc, încă îmi place timpul în care sunt singur, îmi place şi timpul în care cineva îmi ţine companie şi vice versa, sunt romantic, nu sunt spontan, îmi plac lucrurile simple, organizate şi naturale, evenimentele importante le consider viitoare amintiri cu care nu mă voi mai întâlni, cea mai mare parte a trecutului meu nu mă interesează în ceea ce priveşte viitorul, sunt dedicat în tot ceea ce-mi place să fac, nu sunt un bun ascultător, dar sigur mă chinui să fiu întotdeauna, fac greşeli de care nu-mi dau seama după care regret un timp, sunt iertător în orice situaţie gravă, nu spun prea multe, numai ce este necesar dacă am acel curaj pe care îl caut în continuare, am principii pe care le respect cu stricteţe (rareori când se întâmplă să nu), urăsc să-mi fie atrasă atenţia asupra unui lucru la care ştiu ce am de făcut, nu suport persoanele care au ceva cu cele care se poartă diferit faţă de ele, nu încurajez consumul de droguri licite şi ilicite şi încerc din toate puterile să fiu eu, original, cât mai natural.

La toate cele de mai sus lucrez şi cred că se vor schimba (unele dintre ele) în mai bine.

Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit.

Franz Kafka