Tot nu mă regăsesc

De vara lui 2012 am trecut cum am trecut şi acum încep din nou să mă refac, ca parte ce lipseşte din mine, jumătatea sufletului meu. Sunt încă într-o stare care îmi provoacă confuzie şi îmi trezeşte amintiri. Că sunt frumoase sau urâte, asta mi-a fost viaţa, dar partea grea este că am un oarecare regret. Adică, acum gândindu-mă că trebuie din nou să plec de la zero, nu prea sună a afecere rezonabilă.

Nu mă văd fericit. Am impresia că tot ceea ce fac este numai pentru a-mi ocupa timpul liber. Aşa de ochii lumii, să mă ştiu aflat în treabă, să fiu în rândul lumii şi alte construcţii d-astea #:-s. Problema este că nici singur nu-mi convine. Atunci aş fi ofticat, rău de tot. Sunt pretenţios, ştiu asta, şi vreau mai mult. Vreau ceva care să mă surprindă, să mă facă să mă simt altfel, să fie special.

“Ce-i al meu e pus de-o parte”, dar nu vreau să-l găsesc peste cincişpe mii de ani. Vreau acum să fiu completat, să nu mai am nici un fel de suspiciuni în legătură cu ce se va întâmpla cu mine. Nu ştiu cât de corectă este viaţa cu mine, în raport cu a altora, dar clar vreau mult mai mult.

Detaliile contează enorm pentru mine, iar acestea îmi aduc perfecţiunea şi în final fericirea, cea despre care am impresia că nu este pentru mine :-s. Confuzie este singurul cuvânt care mă caracterizează în acest moment. Adevăratul sens al său. Am sperat, am încercat şi până la urmă am păşit după cum am gândit, iar acum nu-i cum mi-am imaginat. Am greşit ceva, probabil.

Calculele de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Şi când mă gândesc că am ezitat atât de mult… Nu ştiu ce să mai cred. Totul se mişcă în jurul meu ca nişte palme pe o sfoară ce mă plesnesc una câte una când fac câte ceva.

Moment de respiro, unde eşti măreţule?