Vreau să plec

M-am săturat de toţi cei care promit şi uită de ea promisiune. Unde sunt toate cele care mi-au fost spuse, jurate, promise? Îi vorba de politică. La fiecare 4 ani văd oameni care se zbat din toate puterile să promoveze persoanele care vor să candideze la primărie. Toate sacrificiile pe care le fac ei mă duc cu gândul că “bă ăştia chiar o să facă ceva”, dar până la urmă rămâne numai vorba de ei.

Oare cât de greu este să începi proiecte şi în ăia 4 ani să le şi finalizezi cum trebuie? Acum cu UE primesc şi bani şi ajutor şi mai ştiu eu ce şi ei tot cu miloaga sunt. Tot nu vor să iasă din starea de egoism. Ok! Presupun că nu-i aşa de uşor să rezişti unor bani care vin pe tavă şi pe care poţi să îi bagi în buzunarul tău, dar nu pentru asta te-ai aruncat în luptă? Responsabilitatea ar trebui să fie una dintre calităţi. Defecte ce să mai zic. Nimeni nu-i perfect, dar măcar să încerce să fie.

Într-un final acoperă şi ei două găuri pe trei străzi, fac o fântână arteziană, un sens giratoriu, mai pun un bec pe la nu ştiu ce stâlp rătăcit prin câmp şi gata. Intră repede la portofoliul lucrurilor bune pentru comună (vorbesc în special de comuna în care locuiesc :-@ ). Şi asta numai în preajma alegerilor. Mult mai puţine în timpul mandatului.

Şi când dă Domnul să facă ceva un pic mai important, repede încep să apară laudele şi să se asigure că la următoarele alegeri va obţine votul cetăţenilor.

Anul ăsta votez pentru prima dată şi chiar sunt curios dacă cine va ieşi îşi va respecta promisiunile. Am deja o preferinţă care, să nu spun că m-a minţit bine, m-a impresionat cu spusele sale. Până acum am fost un copil, nu că nu aş fi în continuare, dar acum percep altfel lucrurile. Şi nu arată deloc bine. Viitorul este sub ochii mei.

Iar visez…

M-a lovit iarăşi un gând din ăsta melancolic. Cel puţin aşa pare, dar în reveria mea este o atmosferă liniştitoare şi efemeră… realitatea strică totul :-s Sunt dezorientat, dezamagit, rupt de realitate şi efectele pe care le are asupra singurătăţii mele. Ştiu că greşesc undeva, am un hop mare de trecut şi nu-mi dau seama unde, al naiba de hop. Mă bate gândul undeva, dar nu sunt prea sigur unde. Totuşi cred că ceva mă aşteaptă pentru că, cunosc acest sentiment. L-am avut de cele mai multe ori în apropierea sărbătorilor. Nu este legat strict de obiceiuri sau mai ştiu eu ce, ci de plăcerea de a împărtăşi acest sentiment cu cineva.

Foarte greu de descris, păstrând nişte limite. Deja v-am indus în ambiguitate. Mda. Nu sunt prea clar. Am nevoie de atenţie şi mă refugiez aici, nu-i prea bine nu? 🙁 Iar mă simt singur, îmi pare rău…

De-aş vedea lumea cu alţi ochi sau prin ochii altcuiva, offf. Rămân îngândurat. Ineviatbil. Promisiuni, promisiuni făcute de mine pentru mine. S-au dus. Nu am realizat ce mi-am propus, în general şi de fiecare dată când mă gândesc la asta îmi zic că vor mai fi ocazii. Doar îmi zic, atât.

Un zâmbet subtil al ei mă duce iar pe valul visului dulce din care muşc înfometat. Ce senzaţie plăcută! Nu pot să cred că mă mulţumesc numai cu asta. Păcat.