Presentiment

Doar se apropie sărbătorile, nu? Trebuie să le simt şi eu cumva venirea. Bucuros sau trist, nimeni nu stă pentru ceea ce simt eu. În această perioada, nu ştiu de ce, dar trag spre singurătate. Aşa a fost întotdeauna, de când mă stiu, eventual am trăit cu iluzii deşarte.

Ce-i drept, mi-a plăcut mereu să visez ceea ce vreau să trăiesc, fără să se îndeplinească vreodată aceste dorinţe. Dorinţe şi iar dorinţe. Să fie vina mea pentru că nu ştiu cum să trăiesc aceste momente sau vina lumii pentru că este atât de agitată în preajma sărbătorilor şi nu îşi face timp pentru lucrurile cu adevărat importante şi frumoase?

Căldură în familie, poveşti la gura sobei, jocuri care ne menţin zâmbetele, cuvinte spuse cu duioşie, amintiri depănate, îmbrăţişari, sentimente de iubire, linişte, mireasmă de cozonac, farmecul familiei, cadouri şi noţiunea timpului dusă departe de noi au fost întotdeauna elementele care m-au scos din singurătatea în care am intrat în decembrie.

Acum, nu ştiu, poate am devenit încăpăţânat, dar vreau acasă. Să trec peste Anul nou şi Crăciun în sânul familiei, cu toate frumuseţile menţionate mai sus. Realitatea a intrat destul în viaţa mea şi am cunoscut-o. Nu vreau să îmi pese de ea. Şi nici nu vreau să fiu amăgit de vise care nu îmi oferă nici o garanţie în îndeplinirea lor pentru a spera la ele în continuare. Încerc să rămân cu picioarele pe pământ, realist, chiar dacă mă copleşesc toate cele din această atmosferă caldă din ce în ce mai mult.

O să mă gândesc la tot ceea ce am făcut. O să zâmbesc, o să râd, poate chiar o să plâng, dar sigur o să zâmbesc din nou 8->. Totuşi cred că-i prea devreme să vorbesc despre ceea ce voi face. Mă rog, cu această ocazie să zicem că sper şi de această dată, şi cum mi se întâmplă mie de obicei, lucrurile sunt cu totul altele faţă de ceea ce-mi imaginez eu iniţial, deci tot răul spre bine. Sau toate visele mele spre naştere ;;) Că frumos ar mai fi :-<.