Ploaie de primăvară

Nu ştiu cum se face că lucrurile întotdeauna se termină cu bine. Orice ar fi, mereu există o parte suficient de bună, până şi în cele mai urâte lucruri de pe pământ. O parte atât de bună, încât, provoacă zâmbete. De fericire nici nu mai vorbesc. Motivarea şi pofta de viaţă sunt din nou în buzunarul meu şi am început din nou să le folosesc aşa cum am vrut întotdeauna.

Sincer, nu mai este loc de supărări şi tristeţi. Ploaia ce a venit şi a durat două zile, a fost doar elementul natural ce m-a răpit subtil de la ocupaţiile banale zilnice şi m-a împins încet şi plăcut spre fericire. Îmbrăţişările de care am dus dorul, atingerile calde şi sentimentul de siguranţă mi-au invadat din nou, în prezenţa ploii, gândurile de mult rătăcite prin întuneric şi le-au readus la viaţă.

Doar un pod peste un râu repede, un vin savurat din plăcere, o lumină obscură venită de departe de la cabană şi tăcere peste toate, au fost punctele ce au început să-mi retrezească simţurile pentru frumos. Îmbrăţişările au completat peisajul, iar inima a început să se simtă din nou în largul ei.

Mai târziu, în seara potrivită, pe o bancă aleasă la întâmplare şi luminaţi de mici raze de lumină, discuţiile şi-au păstrat magia, iar sentimentele mi-au prins contur. Plimbări alene, inexistenţa trecerii timpului, priviri în ochi, atingeri duioase şi cuvinte nespuse, au contribuit la fericire. Încurajarea personală vine fără niciun fel de problemă, iar problemele nu mai au nicio importanţă atunci când îmi amintesc de ea.

Am fost şi sunt supus tendinţei de a avea tresăriri la gândul că este aici, la sentimentul că am un punct de spijin, un umăr pe care să îmi plec capul şi să privesc altfel viaţa, certitudinea că pot da şi primi un zâmbet la întâmplare, dintr-un zâmbet. Cuvintele sunt puţine şi nu descriu cu adevărat ceea ce vreau eu.

Tu eşti, doar fericire.

După ploaie, uite soarele!

Să fie de la ploaia care mi-a inundat viziunile, părţile sensibile din comportamen, percepţiile şi chiar relaţiile cu cei dragi? Sper din toată inima care mi-a rămas, că nu. Sesizez că au loc schimbări în viaţa mea, dar mai sesizez că nu sunt prea bune. Ei bine, aici mă cam doare sufletul şi pe viitor mă va durea mai tare dacă nu fac ceva.

Asta mi-a dat de înţeles una dintre fiinţele dragi care are grijă de mine. Ce bine mă simt când ştiu că cineva mă poate susţine oricând, oriunde cu orice. Am avut nevoie numai de impulsul de a recunoaşte că am nevoie de acea susţinere. Greu a fost până să mă eliberez. Amestecate gânduri, vise, intenţii. Cred că de aici a plecat şi greutatea de a pulsa ceva.

Să respiri uşurat chiar este o uşurare. Sunt un pescăruş o|^_^|o