Leapşă personificată

Cum zice şi Sebi, despre autorii acestei lepşe, nu îi cunosc nici eu. Sper să nu se supere :D.

  1. Câţi ani ai avea dacă nu ai şti câţi ani ai?
    M-aş vedea la aceeaşi vârtsă de acum. 18 ani.
  2. Dacă speranţa medie de viaţă ar fi numai de 40 de ani, ce ai face diferit de ce faci acum?
    Păi clar toată viaţa mea ar fi schimbată. Sigur, tot ce am făcut până acum, aş face şi atunci, dar sub alte forme şi posibilităţi ale timpului. În primul rând m-aş gândi de 10 ori înainte de a lua o decizie şi seriozitatea mea ar fi exclusivă pentru orice detaliu :(.
  3. Cu cât ai contribuit procentual la cursul vieţii tale de până acum?
    Harab nu am şi nu poate şti nimeni. Acum, eu presupun că ar fi un procent de 20%?
  4. Există vreun lucru pe care îl faci cu totul altfel decât crezi că îl fac alţi oameni?
    Da! Sunt foarte multe lucruri pe care le fac diferit. Cel puţin aşa cred şi aşa vreau.
  5. De ce crezi că lucrurile care te fac pe tine fericit nu îi fac pe toţi ceilalţi la fel de fericiţi?
    Pentru că ei nu pun atâta accent pe lucrurile pe care eu le consider importante pentru fericirea mea. Câţi sunt cei care se bucură la un apus sau răsărit de soare în singurătate ca mine?
  6. Există vreun lucru inutil în jurul tău pe care este cazul să îl arunci?
    Da! Sunt multe lucruri, începând cu persoane şi terminând cu alte persoane, apoi sunt acele teorii legate de gândire – ale mele – ce trebuie aruncate, făcut curat în viaţa mea şi refresh-uit tot tacâmul.
  7. Ce este mai rău: să plece un prieten de langă tine, sau să pierzi prietenia cuiva care trăieşte aproape de tine?
    Aici văd o mică discuţie. În primul rând să plece un prieten de lângă mine (adică să plece undeva departe, în alt oraş, altă ţară…) sau să pierd prietenia cuiva care trăieşte aproape de mine (să existe motive care să ne îndepărteze ca prieteni) ambele ar fi de o durere de neimaginat. În al doilea rând să plece un prieten de lângă mine (să mă părăsească şi să nu ne mai întâlnim niciodată) sau să pierd prietenia cuiva care trăieşte aproape de mine (să devenim altceva, prieteni nu), mai rău ar fi să mă părăsească şi să mă lase în voia lumii, singur.
  8. Pentru ce lucru anume te simţi cel mai recunoscător?
    La asta nu m-am gândit niciodată prea serios pentru că sunt multe lucruri. Unul dintre ele ar fi că mă simt recunoscător părinţilor care mă susţin şi mă încurajează pentru viitorul meu.
  9. Ţi s-a împlinit pâna acum cea mai mare spaimă?
    ;)) Nu ştiu care este aia. Încă nu am găsit-o, dar vine de undeva din suflet, sunt sigur :-s.
  10. Când a fost ultima oară când ai mers în întuneric călăuzit doar de lumina blândă a unei idei în care credeai cu adevărat?
    Ultima oară a fost de acum un an încoace. Prietena mea care mă tot îndrumă spre bine >:D<.
  11. Ai fi de acord ca să trăieşti cu 10 ani mai puţin dacă ai putea deveni foarte frumos sau foarte faimos?
    Nu! Asta implică stres şi pe lângă ăia -10 ani aş mai lua încă minus câţiva.
  12. Ce ai face diferit dacă ai şti sigur că nu te va judeca nimeni pentru ce faci?
    Păi aş face tot ceea ce sunt reţinut în prezent să fac, adică dreptate pentru mine şi pentru ceea ce iubesc.
  13. Oare peste 5 ani îţi vei aminti ce făceai azi? Dar ieri? Dar alaltăieri?
    Nu-mi voi aminti. Îmi pare rău pentru asta. Câteodată stau şi mă chiuni să-mi amintesc despre tot ceea ce făceam în copilărie :-<. Păcat!

Leapşa poate fi preluată de oricine doreşte. Le mulţumesc lui Sebi şi Adianei pentru pasă :).

Îmi va fi dor de ea

M-am gândit puţin şi mi-am dat seama că fiecare lucru pe care îl fac în fiecare zi, este diferit şi are semnificaţia lui. De la ultima vară, care oficial m-a făcut să trăiesc altfel momentul, m-am minţit şi am zis că nu voi mai întâlni aşa ceva. Dimpotrivă, am pierdut cu minciuna asta şi nu prea am băgat în seamă momente importante din viaţa mea. Acum vorbesc în general. De exemplu, verile care au trecut din 2009 şi până în prezent nu au fost aşa de importante. De ce? Pentru că nu le-am acordat eu importanţă. Am întâlnit întâmplări poate prea mari pentru mine în anul “de vârf” şi ceilalţi ani au rămas fără putere de convingere pentru mine. Aş mai continua cu afirmaţii, dar vreau să vorbesc despre vara care trecu acu` 12 zile…

Măăăi şi începui cu Schimbări ;;) (pe blog zic). Articol scris pe 2 Iunie. Nu ştiu dacă să fiu fericit sau nu pentru ceea ce mi-am propus atunci. De schimbat, eu zic că s-a întâmplat. Am făcut-o şi o fac în continuare. În bine, în rău, rămâne de văzut, dar de încercat am încercat, deci a existat voinţă. Uite că nu mai ştiu ce a fost aşa special vara asta, chiar dacă poate a fost. În cele din urmă am acceptat faptul că timpul trece, oamenii se schimbă şi interesul pentru lucrurile mici, importante pe moment sau care de obicei se uită, scade. Sunt de acord cu asta. Speciale, au fost câteva momente, zic eu. Nu o să vorbesc despre ele pentru că asta iar înseamnă să mă lungesc şi unele chiar trebuie lăsate în mister.

Ca în fiecare vară, nu a lipsit Oltul 8->. Vizite mai multe sau mai puţine pe zi, au fost meritate, cu căldura soarelui în spate, cu picăturile de apă pe faţă şi relaxarea din timpul înotului. Clar ăsta este simbolul fiecărei veri pe care am trăit-o :). În afară de asta, îmi place când mă gândesc la dorinţele pe care numai le visam stând acasă cu ochii spre cer şi eventual ochelarii pe ochi. A fost rost de ieşiri cu amicii ziua, seara, noaptea, până dimineaţă, a fost rost de glume, zâmbete, râsete, lacrimi, singurătate, tristeţe şi melancolie, urme de dorinţa de a trăi liber, împlinirea acestor vise, emoţii, momente memorabile, momente în care mi-am amintit de momente memorabile, filme văzute singur sau cu cineva, cărţi, alte lumi, iarăşi dorinţe, dorinţe de a împărtăşi poveştile cu cei dragi şi neputinţa mea de a expune în întregime ceea ce am citit celor cărora le-am împărtăşit, suspans, impresii, amăgiri, dorinţe din nou, dorinţe de a face cât mai multe. Cu dorinţa am făcut tot ceea ce mi-am propus. A fost un element important al acestei veri, care a făcut ca ea să fie cu un punct mai diferită decât ar fi fost în mod normal.

În ultimele trei luni am crescut, mi-am stabilit punctele ţintă pentru viitor, am văzut că oamenii nu se schimbă pentru nimeni, chiar dacă iniţial dau această impresie, am gustat oarecum din trecutul meu, copilăria altora, am plăcut, am fost plăcut, am primit lacrimi, am dat iertare, mi-a părut rău, am mers mai departe, am crezut, am rămas confuz, m-am înşelat, am trăit momentul, am fost tandru, dur cu mine şi alţii, liniştit cu cine a meritat şi merită, am lovit şi am fost lovit, am citit şi am fost citit, am greşit, mi-am revenit, am rămas singur… şi apoi, din nou cu prietenii mei. Mereu cu ei, indiferent de viaţă.

Toate astea în vara care a trecut. Vara lui 2012, viaţa mea şi a celor cu care am trăit-o. Până la anul, un rămas bun îmi iau de la toate şi tot ce am făcut, de la toţi cu duioşie şi iau această despărţire, de această dată, ca o amintire dulce.

Gata şi cu August

Ultima zi din vară, 31 August. Toate au trecut ca soarele pe cer într-o oarecare zi din ea. Am mai făcut ceva, mi s-a mai întâmplat ceva, am mai trecut prin ceva. Probleme, întâmplări, evenimente. Fiecare cu rolul ei în schimbarea gândirii şi caracterului meu.

Ca în fiecare an, în aceste zile, apare nostalgia într-o manieră plăcută, feerică, care mă face să mă gândesc la toate cele nefăcute în această vară, la toate încercările mele de a fi fericit, la rutina zilei până după-amiază, dar mai ales la lucrurile făcute. Aceste imagini îmi trec acum lin prin cap, toate parcă lovite de razele soarelui, soare şi el printre imagini, care mă încălzeşte suficient cât să nu mi se facă pielea de găină. Încă puţin până ajung la momentele speciale şi soarele care mă priveşte nu mai este de ajuns astfel încât să mă încălzească.

Am ieşti într-o dimineată afară, acum câteva zile, şi m-a lovit o adiere rece de vânt înaintea astrului. A trecut repede. A fost pe neaşteptate şi imediat corpul a reacţionat. Am rămas surprins şi pe gânduri. Mi-a părut rău ca încă o dată să nu pot face exact ceea ce-mi doresc. Adică nu am putut face exact ceea ce mi-am dorit. Poate-i vorba despre voinţă, dorinţă şi posibilităţi, dar sigur noţiunea timpului şi-a pus din nou amprenta asupra mea. Are o putere de inegalat, neimaginat, devenind inevitabilă odată ce mă loveşte.

În fiecare an îmi imaginez că va fi de neuitat, că voi face toate lucrurile pe care le visez mereu, dar când ajung la momentul oportun nimic nu mai pare atât de plăcut de făcut, îşi pierd din valoare şi nu mai simt acelaşi sentiment.

Păcatul este făcut. De cine nu ştiu, dar este clar că pierd. Undeva este un gol prin care se scurge tot. Ce-i drept vara a trecut şi nu a fost cum mi-am imaginat. Poate o să câştige mai multă atenţie pe viitor. Sper să existe regrete pentru că aşa mă voi gândi cel mai mult la ea şi mă voi îndrăgosti, nu o voi uita. Nu de alta, dar nu merită să uiţi momente din viaţă, oricum ar fi ele.

Dacă stau şi mă gândesc mai bine, în această vară am făcut ceea ce mi-am dorit în anii anteriori :). Momentele alea de sensibilitate la care tot visam. Acum mă văd şi cu ele realizate. Bucuria nu este aşa de mare pentru că tensiunea pentru a le realiza a scăzut în timp, dar mă bucur oricum.

Şi din nou nu uit de persoanele dragi care nu încetează să mă încânte cu existenţa lor >:D<.

Tot îngândurat…

Profesoara mea de limbă şi literatură română din gimnaziu ne spunea că Mihai Eminescu, toată viaţa lui, a trăit cu regretul faţă de trecerea timpului şi comparaţia de neegalat dintre om şi natură, astfel că omul trăieşte o singură viaţă şi îmbătrâneşte pe când natura se regenerează şi este în permanenţă tânără.

În ultimii ani nu am uitat spusele dânsei şi mă tot gândesc şi eu la asta. Nu mai este mult din vara asta şi se va termina. Cu fiecare an, mai ales vară care trece, regretul meu creşte. Zic vară pentru că numai pe timpul verii pot face tot ceea ce vreau. Vara se regăsesc vechiile prietenii cu care se reia şirul întâmplărilor de neuitat. Fiecare vară are povestea ei, însă pentru mine, pe moment povestea acestei veri nu o văd decât în regretul că nu mai fac ceea ce am făcut verile trecute. Atâta plăcere de a copilări cu vechii prieteni prin toate colţurile satului este acum o amintire frumoasă. Inevitabil devine nostalgic. Dornici de lucruri noi, inocenţi, feriţi de o viaţă complicată, ne petreceam fiecare zi cu diferite lucruri. Uneori le reluam şi le găseam din ce în ce mai interesante ca la început.

Nu este vina mea în totalitate că nu se mai întâmplă asta. Nu-i vina mea că acum suntem distraşi de lucruri fără de care nu putem trăi, de responsabilităţi şi obligaţii. Acum avem mai multă seriozitate şi mai puţin spirit de aventură, motiv trist care mă lasă moale.

Când eram mai mic, pe vremea asta, în miezul zilei eram departe de casă. Cu emoţii dacă încălcam vreo proprietate privată, fericiţi dacă găseam ceva interesant sau distraşi de diferite jocuri pe care le inventam pe moment. Nu ştiam ce-i aia rutină chiar dacă aveam sau nu parte de ea. Acum, însă, stau acasă, la calculator sau cu ceva ocupaţii afară. Au apărut pe parcurs alte priorităţi de care mă ţin să le termin şi să dispară, chiar dacă acestea sunt de câţiva ani legate de mine.

Dacă îmi zice sora mea să mă joc cu ea, nici nu o bag în seamă. E trist că aşa lucruri frumoase din copilărie să nu mai prezinte o plăcere pentru mine, lucruri care odată erau de nelipsit.

Sunt multe lucruri care şi-au pus amprenta asupra gândirii omeneşti. Sigur că nu se poate ca la vârsta asta să mai ai gândul la joacă, la timp de zburdat cu prietenii, dar simt că au trecut toate. Au trecut foarte repede şi mă tem că nu am profitat destul de ele. Poate dacă m-aş gândi şi mai mult şi aş realiza că uneori le-am dat cu piciorul, gândul ar fi şi mai trist. Ca a doua şansă care nu-ţi este dată niciodată. Deja este prea dureros.

Mă gândesc că poate, momentele astea pe care le trăiesc acum, mai târziu, mâine, vara asta, vor avea ceva special în viitor, când mă voi gândi la ele, care să-mi arate că şi ele au fost parte din momentele despre care am vorbit mai sus.

Înseamnă mai mult

Lumea, cu toate plăcerile, tristeţile, bucuriile, întâmplările de orice fel, sentimentele de moment şi activităţile de zi cu zi, nu este adevărată dacă nu are o nuanţă plăcută. Acum fiecare o percepe în felul lui. O persoană căreia îi place extremul poate considera că dacă nu ţi-ai rupt o mână, un picior sau ţi-ai frânt gâtul, nu trăieşti cu adevărat. Aşa un cinefil poate crede că dacă nu ai văzut un anumit film, nu eşti om. Exemplele pot continua, însă uneori nu merită să te strofoci să fie mai bine decât este.

Clar viaţa le rezervă pe toate fiecăruia şi undeva în viitor există şi acel bine dacă până acum nu a fost. Iar dacă nu apare, sigur nu este sfârşitul :). Mie, cel puţin, iar mi se afirmă asta şi când ştiu că trebuie să fac ceva care îmi menţine fericirea, nu este de ajuns să încerc. Am învăţat că trebuie să o fac, chiar dacă o să păşesc greşit, indiferent de circumstanţe şi mai ales că stiu că totul va fi bine. Sunt asigurat.

Viaţa înseamnă mai mult decât o întâmplare nefericită din care ai ieşit lovit, mai mult decât o notă proastă la şcoală, mai mult decât o petrecere tare cu tovarăşii, mai mult decât putem crede fiecare. Eeei şi cu toate astea, frumos ar fi dacă fiecare s-ar dedica mai mult în ceea ce face.