Ţigări penale

Astăzi am avut ocazia de a asculta poveştile unui bătrân despre cum s-a apucat de fumat la vârsta de 10 ani. Am ieşit la banca de la colţ, banca cercului meu de prieteni :>, şi ne-a scos din atmosferă un bătrân cu o pălărie maronie, nea Petre. Îl cunosc de ceva timp şi tot am impresia că nu le are pe toate, dar cred că este puţin mai sărit în comportamentul cu tinerii ;)). Ne-a salutat pe fiecare în timp ce ne-a numărat în rusă, am impresia (“Olgoş!” – nici acum nu ştiu ce înseamnă :))), apoi s-a aşezat pe bancă (bineînţeles i s-a făcut loc :D) Ne-a spus că ne cântă trei cântece, dar noi să îi dăm trei pahare de palincă. În fine. Am afirmat nedumeriţi şi a început să cânte fără să mai aştepte să mai scoatem o vorbă. Am început să râdem subtil :)). Au fost trei cântece cu o moară, o gară şi o piaţă. Nu mă puneţi să refac atmosfera pentru că nu reuşesc :-??

După asta, şi-a scos omul din buzunar o hârtie de ziar şi o pungă cu tutun :-&. Nu credeam că voi mai vedea vreodată ce am văzut când eram mic la un vecin care nu avea bani de ţigări. A rupt o bucată mică din hârtia de ziar şi a pregătit-o pentru tutun. Din pungă a scos elementul principal şi l-a azvârlit peste suprafaţa hârtiei şi pe pantaloni :-s. După ce a umezit bine hârtia cu salivă şi a lipit-o mi-am zis că a făcut o glumă cu toată chestia aia. Neeeh. Da de unde? Şi-a aprins omu` “jointul” şi a început să tragă din el. După fiecare fum scuipa tutunul pe care-l acumula pe buze. Ne-a amuzat aşa de tare… La un moment dat, unul din băieţii cu care eram a întrebat de filtru la care nea Petre a răspuns “Ăsta!”, arătând cu mâna pe piept, plămânii. A reuşit să ne scoată la zâmbete de ne-a făcut ziua mai bună. 🙂 Omul nostru însă era serios, aici.

La un moment dat am început să-i ascultăm povestea despre momentele lui din ’53 când mergea la clacă şi cerea vecinilor sau aduna de pe jos chiştoace şi le fuma cu frate-său. După ce ajungeau acasă, mamă-sa începea  să le ia seama.

– Petreee! Ia vino. Suflă!
– Fuuu!
– Aaa. Ai fumat firi tu al dracu!

În alte seri la fel.

– Petreee! Ia vino.
– Eee. Mamă, mai cheamă-l şi pe frate-miu.

*se ducea frate-său şi tot aşa pâna le-a venit o idee. S-au vorbit şi ce s-au gândit ei să ia din pătul nişte căpăţâni de usturoi şi să le mestece când ajung acasă.

– Petree! Ia vino. Suflă!
– Fuuu!
– Ptuuu! Puţi a usturoi!

Şi au scăpat de gura mamei, dar era deja aranjată. Tatăl aflase :-ss

Şi aşa a continuat nea Petre să ne încânte cu peripeţiile lui de pe la 10 ani :)). Personal mi-a lăsat o pată de nostalgie cu privire la vremurile care au trecut. Bine, eu nu le-am apucat, dar mi-ar fi plăcut să trăiesc ceva mai tradiţional, fără enşpe mii de gadgeturi şi politici şi greutăţi. Vremea trece, oamenii se schimbă…

P.S: am folosit regionalisme pentru a reda valoarea obiceiurilor din aceste părţi (Oltenia) 🙂