Cuvinte nespuse

În fiecare moment din viaţă există anumite reţineri care nu ne lasă să facem exact ceea ce trebuie şi ne abatem de la ceea ce ar trebuie să ne facă fericiţi. De cele mai multe ori lăsăm ca lucrurile să curgă de la sine, chiar dacă ştim că odată ce am putea inerveni, am putea schimba cursul lor şi totul ar fi mult mai bine.

Bineînţeles, există şi riscuri aici, cu privire la relaţiile dintre oameni. Cuvintele rămân nespuse din secunda în care intervine ezitarea. De atunci şi până când trece momentul oportun, rămânem sub semnul întrebării de a vorbi sau nu. În concepţia noastră, am fi mai fericiţi dacă am reuşi într-un final să spunem măcar ceea ce ne-am propus, asta implicând şi înţelegerea celuilalt.

Cum niciodată nu se întâmplă cum ne imaginăm, ba este mai rău, ba mai bine, suntem întotdeauna surprinşi şi nevoiţi să ne adaptăm situaţiei. Personal, în această situaţie mă gândesc mereu la ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi acţionat mai devreme şi deasemenea regretul apare rapid ştiind că am pierdut ocazia momentului meu.

Gânduri de acest gen tot am mai întâlnit şi nu prea s-au împăcat cu mine, sau eu cu ele :-s. Oricum este cert că nici nu mă pot lipsi de asemenea pulsaţii. Timpul vine şi pleacă odată cu tot ceea ce mă înconjoară. Dacă mai dezvolt puţin mă prinde melancolia şi amintirile care atrag nostalgia. Nu vreau să închei seara printr-o linişte profundă generată de aceste sentimente.

Aşa aş mai avea de zis. Multe. Despre mine şi ale mele persoane la care ţin… Până atunci mai trag de timp şi încerc să prind curaj :).

Tipic mie

Exact ca în fiecara vară. Fie că-i mai devreme sau mai târziu, nu întârzie să apară. E ca un nor în August. Acoperă soarele, apoi, imediat, dispare, se luminează şi în sinea mea zic “Ce zi frumoasă!”. Sunt minţit mereu cu astfel de sentimente care apar şi dispar în câteva secunde. Sentimente pe care nici acum nu le stăpânesc prea bine. Combină perfect amarul din tristeţe, regret şi nostalgie cu dulceaţa amintirilor legate de ce am făcut vara asta şi în final iese ceva dulce-acrişor care mă susţine un pic şi mă împinge de la spate să mai profit din timpul care a mai rămas dintr-o vară care doream să fie de vis.

E greu să mă fac să cred că pot ieşi dintre pereţii ăştia albi, să îmi vină o idee trăznită, să mă arunc în necunoscut şi să apară ceva demn de ţinut minte. Am crescut şi am impresia că am pierdut ceva pe drum. Cred că de aceea mă simt aşa greu. Parcă am pierdut o lecţie şi trebuie cumva să recuperez. Nu ar fi greu, dar să nu cumva să fie mai multe lecţii :-s. De asta îmi este mai multă teamă.

Am nevoie de prietena mea. Greşesc că nu fac mai mult pentru a o revedea :-<. Da, de aici este şi amarul ăla din regrete, pentru că nu am văzut-o în ultimele două luni. Degeaba zic, m-am cam uscat… Şi orice aş face, tot nu am voinţa necesară. Am plănuit, am visat, am vrut şi am văzut nu a fost îndeajuns până să ajung să o văd :(.

Înapoi la blogul meu

Mă simt acasă aici. Am atâtea gânduri scrise, pulsate cum îmi place să zic 8->, atâtea evenimente, chiar dacă nu sunt aşa de multe. Printre cele 123 de articole plus ăsta am tot avut amintiri, sentimente, gânduri de moment, recomandări de la prietena mea Lavinia, descrieri de locuri vizitate, vise şi multe alte articole de care nu-mi amintesc. Acum câteva zile m-am uitat aşa un pic prin arhivă şi am găsit articole de care uitasem şi mi-au părut foarte frumoase. La unele nici nu mi-a venit să cred că am trăit aşa ceva. Da, am mai dat un ochi acum printe ele. Chiar nu sunt aşa de multe, dar cuprind multă informaţie din gândurile mele :). Mă bucură acest fapt.

De la ultimul articol am fost ocupat cu treburi prin online, încercări de a face altceva mai folositor, fără jocuri şi alte atracţii. Am mai aşteptat creaţii de la cititori pentru Artă literară – dar nimic, am modificat lista blogurilor pe care le citesc şi s-a redus enorm pentru că unele au dispărut peste noapte, altele au rămas făra activitate de multă vreme şi tot aşa. Cât de curând trebuie să o reînnoiesc şi să-mi revin.

Ultimul an de liceu se apropie şi nu vreau să simt că o să treacă repede. Chiar îmi doresc asta, orice ar fi. Nu vreau să am sentimentul de dor după asta, nu vreau să mă facă vreun lucru să mă gândesc la asta…nu.

Referitor la blog, mă gândeam să fac o altă categorie în care să vorbesc despre copilăria mea, cât îmi mai amintesc din ea. Asta şi pentru că nu vreau să pierd amintirile în timp. Şi-aşa am pierdut multe dintre ele. Am vorbit acum câteva zile cu un vechi prieten şi am deschis acest capitol. Mi-a zis lucruri de care nu mai ştiam. M-a apucat nostalgia. Toate lucrurile despre care am vorbit erau amuzante, din copilăria noastră, dar anumite momente s-au evaporat din mintea mea. Deja observ că aş putea să încep această categorie ;)).