S-a schimbat nimic

Astăzi, ca şi ieri, ca şi mâine, îmi este, mi-a fost şi-mi va fi dor de tine! Multe sunt zilele în care gândul la ea mă face fericit, cu un zâmbet pe buze, încrezător, să mă simt împlinit şi să mă las purtat de sentimentul că într-o zi, într-o bună zi, vom fi acolo unde eram cândva. De asemenea, printre acele zile multe, ploaia se aşterne, câteodată, cu mare uşurinţă şi spală toată speranţa mea, împingându-mi sufletul la tensiune şi agonie. Nu îmi mai pot controla sentimentele şi nici stările. Ele sunt călăuza mea. Iubirea mea o ţin prizonieră în poze, în clipuri şi în amintiri. De acolo nu o pot elibera şi nu o pot trăi singur. Şi nici nu îmi doresc asta.

Faptul că veştile de la ea vin din ce în ce mai puţine şi din ce în ce mai rar, este motiv de descurajare şi o lovitură ce îmi penetrează inima cu putere. Ea este punctul meu slab, muza mea, idealul meu. De când sunt îndrăgostit de ea şi o iubesc, pentru mine contează mai puţin că acest prezent este punctul culminant al vieţii mele şi că acum sunt într-o situaţie mai bună ca niciodată, din punct de vedere profesional şi poate şi personal. De fapt, nimic nu mai contează aşa de mult, precum o iubesc pe ea. Concentrarea mea se axează pe gândurile pentru ea şi am pierdut din vedere lucruri din viaţa mea, acum mai puţin importante. Read More

Nu regret nimic

Draga mea (încă), după cum ţi-am mai spus, nu regret nimic. Indiferent de situaţie, cu tine am reuşit să fac tot ceea ce mi-am dorit vreodată. Şi fericirea a fost şi ea alături de mine pentru că tu ai fost lângă mine şi ai trăit la fel de intens momentele.

Chiar dacă îmi pare rău pentru situaţia actuală, sau chiar dacă nimic nu se va mai schimba, tu eşti prima cu care am reuşit să îmi ating micile idealuri semnificative. De la pur şi simplul moment când te-am tinut de mânuţă, până la momentul în care ţi-am recunoscut iubirea, au fost de neuitat. Plimbările nocturne pe sub lumina Lunii şi a stelelor au fost în principal cele mai romantice momente, dorinţa împlinită de a avea pe cineva aproape chiar când am simţit nevoia, stările de bine la petrecerile reuşite şi ratate la care am participat, plăcerea de a te striga micuţo, mititico, zeci de diminutive ale numelui tău şi asemănările tale cu animăluţe mici şi multe altele, despre care acum îmi pare rău să mai amintesc.

Ştii că ceva de la mine îţi aparţine şi nu o mai pot recupera. Nici pentru asta nu regret. Am intrat în joc şi am pierdut-o şi pe ea. Amintirile vor fi tot ce vor mai rămâne după tot acest timp, acele melodii, şi imagini cu tine. De altfel, nimic nu se va mai poate reface, nu se vor mai regăsi aceste momente niciodată sub aceeaşi formă efemeră.

Nu ştiu ce voi deveni, nu ştiu ce se va întâmpla cu noi, sau unde o să ajungem. Pot doar să sper că peste ani să auzim unul de celălalt şi să zâmbim fericiţi că totul a fost bine. Şi poate atunci să începem să ne reamintim şi să zâmbim din nou. Iar când ne vom reîntâlni, îmi doresc să avem puterea să întrebăm “Ce mai faci?” şi mai ales să răspundem cu sinceritate.

Până la urmă, nimic nu este infinit, iar viaţa trece cu paşi repezi şi ne ia totul: momente unice, persoane dragi, memorie, valori din viaţă şi cel mai important, prezentul.

Îţi spun, draga mea, stai liniştită. În fiecare lucru există o picătură de visare şi optimism. Chiar dacă nu pare, există. Şi fiecare lucru se întâmplă cu un motiv. Cel puţin, până acum am văzut amândoi asta.

Îndrăznesc încă o dată, chiar dacă ştiu că nu are sens, să îmi cer iertare pentru toate. Nu mă înteresează ce mi-ai făcut tu vreodată, te-am acceptat aşa cum eşti pentru că m-ai învăţat că asta înseamnă iubire.