După olimpiadă

Bineînţeles cea de informatică, cea despre care vorbeam acum ceva timp. Mi-am îndeplinit dorinţa de a participa, chiar dacă am mers direct la faza judeţeană. S-a întâmplat acest lucru pentru că la faza locală au fost foarte puţini elevi participanţi şi nu am mai fost nevoiţi să susţinem lucrarea pentru faza locală, fiind promovaţi direct la faza judeţeană, la Slatina.

Iniţial dorinţa mea de a participa era pentru faza locală, la Caracal. După ce am aflat că nu vom mai susţine această fază, am fost puţin derutat pentru că ştiam că nu sunt pregătit pentru judeţeană, chiar dacă în ultimele zile înainte de a merge la Slatina, am înghiţit câteva metode de programare C++ (programa pentru elevii cu ore de intensiv).

În sala în care am susţinut olimpiada au fost, în afară de noi, elevi exclusiv de la informatică intensiv care ştiau mai multe ca noi, chiar dacă erau cu câţiva ani mai mici. Lângă mine a fost un elev de clasa a IX-a care spre surpinderea mea, în momentul de faţă, a reuşit să duca aproape la bun sfârşit problema cu care se luptase în jur de o oră şi ceva. De-a lungul desfăşurării lucrării am realizat că utilizau programe şi compilatoare mult mai “updatate” decât noi. Pe calculatoare era instalat MinGW Developer Studio, un program pentru scrierea şi rularea surselor C++, pe care nu mai lucrasem până atunci… mă rog, până după ce am ajuns acasă, l-am instalat şi eu şi am învăţat cum se utilizează.

Când am aflat rezultatele nu a fost nimic surprinzător. Nu se aştepta nimeni la nimic. Oricum, din această experienţă am altă viziune asupra programării şi pot spune că mi-a deschiz orizonturile spre noi idei de proiecte. Spre exemplu de mult doream să realizez un algoritm pentru codificarea unui mesaj, dar nu am avut prea multă voinţă. Acum însă proiectul decurge foarte bine, în MinGW :D, şi sper ca în cel mai apropiat viitor să îl şi finalizez cum se cuvine.

Un alt lucru care mi-a plăcut în experienţa de la Slatina, a fost plimbarea cu autobuzul – unul foarte vechi care m-a fascinat prin micile probleme tehnice pe care le-a avut de-a lungul călătoriei ;)). A meritat toţi banii:-“

O zi din viaţa mea

O zi din viaţa mea, pare strict monotonă şi de ce nu, chiar este.:-?? În timpul săptămânii debutez cu trezirea la ora 6:55. Schimbarea, înviorarea, igiena personală, micul dejun, igiena dinţilor – ca la armată (totuşi cred că-i mai bine acasă ;))). În sezonul ăsta este mai greu cu şcoala pentru că stau la sat şi zilnic trebuie să îndur puţin ger, puţina grijă că poate nu ajung la timp, uneori am parte şi de curse de aproximativ 2 kilometrii pe jos (mişcarea mea zilnică 🙂 ). Oricum 2 kilometrii sunt asiguraţi zilnic – de la liceu până la locul de unde plec acasă.

După ce ajung la liceu, oboseala îmi este gonită de nişte feţe prietenoase, care îmi dau încredere că ziua nu poate fi aşa de rea. În pauze nu ne lipseşte jocul de şeptică, care ne binedispune pentru ora care urmează. Emoţiile pe care le am la orele la care se cere studiu serios trec repede, dar sunt epuizante, mai ales când urmează să ne asculte sau o lucrare de control, eventual un extemporal (asta mai rar :D). La fel sunt şi emoţiile ultimei ore, în special vineri când nu avem răbdare până la sunetul soneriei – cel puţin eu:-?

În week-end de obicei am repetiţii, ies cu prietenii sau particip la vreun concurs pe la liceu.

Şi cum spuneam, nimic special, monotonie.

O zi grea

M-am cam bucurat eu de zilele astea de odihna, dar maine este momentul infruntarii cu stresul ;)) Cum spuneam in articolul de ieri, ma asteapta 4 lucrari de control asa de revenire la liceu: debutez la prima ora cu cea de la matematica, urmeaza cea de la istorie, engleza si, sa zicem, ma relaxez cu cea de la informatica.

Toata ziua am stat cu gandul la ele, de fapt de ieri seara pentru ca nu stiam cum sa-mi organizez timpul pentru a invata la toate cele cu pricina. Astazi in drumul spre terminarea studiului am mai facut niste sacrificii, curatenie in camera, am aranjat colectia de CD-uri, am aspirat PC-ul, biblioteca… (pauzele lungi si dese, cheia marilor succese :-“) Doar nu puteam sa invat in dezordine, corect?:D

Pana la urma m-am apucat serios de studiat si inainte sa postez acest articol, am terminat cu bine, dar tot am nevoie de bafta:-s Maine o sa am o zi obositoare, deci profit de urmatoarele minute si incerc sa dorm.

Noapte buna voua(:|

A patra zi acasa

M-am simtit extraordinar de liber cand am aflat vestea Duminica seara. Luni nu se fac ore din cauza conditiilor meteorologice care au dus la inchiderea drumurilor. Am fost foarte relaxat mai ales ca urma o lucrare de control la matematica :-”

Luni revenea strestul pe care il am in fiecare zi de sfarsit de saptamana. Pe facebook circulau tot felul de mesaje ale colegilor si profesorilor cum ca nici marti nu vom merge la liceu, insa nu era nimic oficial. Dupa ora 17 a cazut steaua norocoasa :D/. MECTS a anuntat pe edu.ro ca

[…]în zilele de marţi, 7 februarie şi miercuri, 8 februarie este suspendată integral activitatea didactică în judeţele Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Tulcea, Vaslui, Vrancea, precum şi în municipiul Bucureşti.[…]

Si asa stau si astazi acasa, si maine 🙂 Bucuria vine doar pentru ca scap un moment de stres. De joi reintram in forta in ritm cu 4 lucrari de control. Daa… sa nu mai zic de zilel de sambata in care poate vom fi nevoiti sa recuperam timpul pierdut :))

Pana la urma mai bine mergeam la liceu si gata. Acum voi fi si mai aglomerat:-s

Prin clasa a IX-a

Primesc cu mare placere leapsa de la Refu in legatura cu 3 lucruri pe care l-as schimba daca as fi din nou in clasa a IX-a, fiind primul articol de acest tip.:)

  1. Nu as juca pe postul de portar in ultimele meciuri ale primului semestru (chiar daca asta este pasiunea mea), pentru ca atunci din neatentie nu am incordat degetul mare cand am primit o minge in maini si s-a dat peste cap, umflandu-se si durerea mentinandu-se in jur de trei saptamani.
  2. La liceul nostru este un obicei ca de Craciun sa facem biletele cu numele nostru apoi sa tragem si ne facem cadouri unii altora. Clasa a IX-a a fost anul in care nu am primit cadou din cauza colegului care nu a venit in ziua respectiva, mai rau in zilele urmatoare nu avea nimic sa imi dea. As putea sa spun ca as schimba biletul meu cu altcineva, asta daca printr-o ordinea aleatorie norocul ar tine cu mine.
  3. Al treilea lucru ar fi, sa zicem, depunerea a mai multa munca serioasa pentru olimpiada de matematica, nu de alta dar am simtit, ca dupa rezultatul slab de la faza judeteana, am cam dezamagit-o pe diriga (profa mea de mate ;))).

In concluzie poate ar fi si alte lucruri pe care le-as schimba, dar Refu m-a luat prin surprindere cu aceasta leapsa (zilele urmatoare nu cred ca o sa am timp sa mai postez; adevarul este ca mi-am stors putin creierii pentru cele trei idei), fiind o surpriza placuta, deci Multumesc frumos, Refu!

Regulament leapsa:

  1. Scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi schimbat in clasa a 9-a specificând şi cum anume te-ar fi ajutat.
  2. Transmite leapşa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5.
  3. Scrie astfel încât să generezi comentarii, vrem să pornim o discuţie constructivă.
  4. Nu trebuie să scrii prea mult, însă nu trata leapşa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine).
  5. Preia şi regulamentul în articol ca să ştie lumea ce trebuie să facă.
  6. Răspândeşte mesajul prin social media, însă fără a spama, vrem doar să ştie lumea de ea”.