Tot ce las în urmă

De câteva luni bune m-am tot gândit la lucrurile pe care le părăsesc pentru noua mea viaţă (a se citi viaţă de student). Şi nu că ar fi un motiv de laudă sau ceva, este mai mult o acumulare de nostalgie şi sentimente pentru toate lucrurile şi mai ales persoanele cu care am interacţionat până acum. Momentan mi se spune din toate părţile că o să-mi fie dor de casa părintească, de împrejurări şi mai ales de ai mei, familie, prieteni, iubită, însă nu văd adâncimea prăpastiei şi din această cauză sunt într-o tensiune continuă. Îmi este teamă de furtuna de după liniştea totală. Mi-e tare teamă!

Nu prea ştiu cu ce aş putea începe pentru a-mi mulţumi sufletul descriind tot ceea ce simte, într-o postare de pe blog. Hai să zic în primul rând! În primul rând locurile, casa părintească şi împrejurările au fost principalul peisaj în care am trăit tot ceea ce am trăit. Dacă nu ar fi fost curtea cea umbrită în zilele cu soare, grădina cu toate plantaţiile alor mei şi partea din spate cu panta spre vale, nu aş fi avut o copilărie prea reuşită. Mă bucur că nu am întâlnit prea devreme calculatorul, telefonul mobil şi toate atracţiile din prezent pentru că atunci ascunselea cu prietenii din şcoala generală, jocurile de tot felul cu maşinuţe, majoritatea stricate, prin grămăjoara de nisip din faţa casei, toate firele, transformatoarele, condensatorii, tranzistorii şi alte piese despre care nu aveam habar nu şi-ar mai fi găsit locul lângă nucul din grădină. În fiecare zi stăteam la acea măsuţă şi îmi găseam de lucru curentând muşte, jucându-mă cu baterii, fire şi beculeţe sau motoraşe de la maşinuţe. Eram tot un mic geniu. Cel puțin așa îmi plăcea să cred despre mine.
Casa părinteasca este locul de unde am început orice. Și când zic orice, mă refer la absolut toate lucrurile din viața mea cu un început promițător sau mai puțin promițător: fiecare lucru pe care l-am dus la bun sfârșit, fiecare lucru pe care doar l-am început, fiecare relație de prietenie, fiecare vis, fiecare realizare. Și din toate nu regret nimic. Am avut și zile rele ca orice om, dar am fost fericit pentru că au fost persoane aproape care să îmi aducă zâmbetul pe buze.

Nu regret nimic. Nici lacrimile, cuvintele dulci și amare spuse în momente limită, nici prietenii pe care i-am avut și nici pe cei pe care îi am.

În al doilea rând oamenii. De la cei care m-au văzut prima dată pășind, până la cei care nu m-au cunoscut mai bine personal și au avut pentru mine un gând bun. Un motiv în plus de a spera au fost ei și pe această cale vreau să le mulțumesc. Viața mea timp de 19 ani a fost una în care am făcut tot ceea ce mi-am dorit vreodată sau ceea ce am visat. Pot să încep cu primul apus văzut din barcă de pe Olt. Eram cu tatăl meu într-o seară acasă şi mi-a spus să merg cu el. Aşa am făcut. Deja ştiam că are de gând să mă ia cu el. Am vâslit ceva, până am ajuns aproape lângă celălalt mal al Oltului. Mare mi-a fost plăcerea să văd cum soarele apunea. Atunci a fost o zi de toamnă, dacă îmi aduc bine aminte, ziua în care soarele a strălucit cel mai mult în viaţa mea. De atunci, nu a mai fost la fel. Tata, cel care mă iubeşte şi îmi este aproape în orice problemă. Are soluţii pentru orice şi încurajările lui sunt elementele care îmi alungă orice nesiguranţă. Un fan înfocat al echipei de suflet, FC Universitatea Craiova, m-a făcut să iubesc această echipă de legendă cu tot cu suflet, trup şi gând. Am trăit primele meciuri cu adversarii alături de el, primele examene din viaţă au fost sub susţinerea părinţilor mei, prima fată pe care am ţinut-o de mână a fost văzută de el zâmbindu-mi – a fost una din puţinele dăţi când m-am ruşinat în faţa lui, este omul din spatele succesului meu până acum. Toate indicaţiile, încurajările dure sau mai puţin dure, piedicile şi iarăşi cuvintele de încurajare mi-au fost benefice în aceşti ani astfel încât să cresc după modelul unui copil educat. Tatăl meu este modelul după care am crescut.

Mama, cea care mereu îmi face voile şi ţine cu mine, este persoana care mi-a transmis în permanenţă stările ei. Fiecare supărare este simţită de mine şi în acelaşi timp, trăită la cote maxime. A reuşit mereu să îmi ţină parte şi să mă ajute cu orice problemă. Este lacrima ce spală orice durere, raza de soare ce îmi luminează ziua, oricât de urâtă ar fi noaptea, este lumina vieţii mele şi sufletul pe care îl am eu. Moştenesc tot ce ţine de părinţii mei şi sunt mândru de asta. Nu sunt lucruri rele şi îmi place să spun asta, ţin de cei şapte ani de acasă, de educaţie, de comportament, şi chiar dacă uneori acestea sunt considerate dezavantaje, într-o zi personalitatea mea va fi răsplătită.

Surioara mea. Ea este zâmbetul după orice furtună. Pe lângă fiecare “Vlăduuuţ” pe care îl spune în fiecare zi, are un mod aparte de a ma iubi. Este o fetiţă scumpă şi plină de energie şi inventivitate. Clar se declară o fană a tehnologiei şi se lasă repede impresionată, ca orice copil, de altfel. Reuşeşte întotdeauna să fie adorabilă şi imediat îi cedez şi îi fac orice voie. Îmi place să mă joc cu ea şi să o bat la table, şah, nu te supăra frate şi alte jocuri. Devine foarte drăguţă atunci şi ador să o tachinez. Bineînţeles, ăsta este un lucru tipic relaţiilor frate-soră.

Despre cei dragi sunt sigur că voi mai scrie, atunci când le voi simţi lipsa şi voi vedea încă o dată adevăratele valori din viaţa mea. Acum, în ultima seară pe care o petrec acasă, alături de ai mei, încet, încet prind nostalgia şi gândurile mele se concentrează pe trecut. Îmi este imposibil să fac altceva, decât să zâmbesc cu lacrimi, aproape, şi să zâmbesc iar şi iar. Aş mai sta o clipă, doar să mă mai simt odată în largul meu. Acum sunt constrâns de emoţia de a părăsi locul meu şi de a începe să mă adaptez în altul. Greutatea nu va întârzia, doar este parte din viaţă şi oricât ar părea de trist. Oamenii sunt oameni şi acolo, nu rămâne doar să am răbdarea să îi cunosc şi să învăţ să-i accept aşa.

Fiecare lucru din jurul casei mele mă face să zâmbesc şi nu ratez niciodată ocazia asta. Ştiu să zâmbesc şi mă mândresc cu asta. Şi atunci când privesc la rădăcina nucului tăiat din grădină, în care era legat leagănul de către tatăl meu, şi eu mă legănam toată ziua singur, cu amicii şi colegii din clasele primare. Când ne plictisam de el, ne puneam pe o pătură jos şi ne apucam să jucăm remi. Ne strângeam 5, 6 şi împărţeam plăcerea copilăriei cu mare drag şi fericire.

Toate amintirile pe care le am, vag ce-i drept, sunt bine prinse de gândul meu şi nu le dau drumul. Când mă reîntâlnesc cu prietenii, tovarăşii, amicii şi alte cunoştinţe, ne adresăm câteodată întrebarea “Mai ştii când … ?”. Atunci începem să zâmbim nostalgic şi să ne amintim de toate cele. Fiecare moment a fost unic, autentic şi efemer acum.

Am trăit fiecare secundă cum am putut, am plâns, am râs, am oferit şi primit îmbrăţişări şi zâmbete, am iertat şi am fost iertat, am cunoscut o persoană, am trăit momente cu ea apoi ne-am luat adio fără cuvinte, am cunoscut o alta, am vorbit, ne-am împărtăşit poveşti şi întâmplări din viaţă şi acum continuăm să convieţuim, am plăcerea de a trăi în continuare cu prietenii de-o viaţă alături, simt nostalgia trecutului şi tristeţea despărţirii de toate de mai sus. Acum mă pot declara lejer un “Călător solitar prin viaţa mea” şi asta o poate spune oricine despre mine.

Cred că o să rămân la fel. Doar alte persoane o să plece din viaţa mea şi o să vină altele, fapt ce va accentua cu diferite stări sufletul meu. De acolo o să mai învăţ câte ceva. Sper, ştiu şi vreau să devin alt om, eroul meu, eroul celor dragi şi să rămân acelaşi solitar prin viaţa mea.

Nu am apucat să-mi iau la revedere de la toţi şi toate. Poate asta ar fi una din cauzele stării mele de acum. Oricum, măcar aşa revederea o să fie profundă şi nostalgia ei, dulce. Aş mai fi vrut să stau cu prietenul meu de vorbă la un pahar de bere, sub lumina stelelor, să mă mai plimb cu iubita mea de mână, să mai trag o beţie cu ai mei, fără să fim constrânşi de cineva, să mă mai îndrăgostesc o dată, să mai particip la o oră de dirigenţie, să mai fiu o dată liber în lumea literaturii şi să mă pierd în şirul amintirilor depănate cu cel mai bun prieten.

Sper că într-o zi să am iar parte de toate, cu vârf şi îndesat. Un gând pentru mine? Cu Dumnezeu înainte, cu inima în prezent şi cu gândul în trecut.

De mult, poate, uitată…

Mă bucur tare mult să aflu că încă se mai pune preţ pe lucrurile care au contat în viaţa oamenilor. De această dată, prietenul meu de călătorie prin viaţă, Sebastian, îşi mai face timp de câte o leapşă interesantă şi plină de nostalgie dulce-acrişoară aşa cum îmi place mie. De mult mi-am dorit să creez pe blog o categorie numită “Copilărie” şi să încep să povestesc tot ce îmi mai amintesc din viaţa de inocent pe care o aveam până la o anumită vârstă când, trist, am aflat că timpul trece şi mă ia cu el.

1. Ca primă întrebare ar fi, care mi-a fost jocul preferat din faţa blocului?
R: Deja cuvântul bloc îmi inspiră o amintire despre copilărie complicată, însă nu mă las influenţat negativ. Aceste lucruri contemporane îmi strică libertatea gândirii şi mă simt atacat de modernitatea lucrurilor. Îmi place să cred şi ştiu că în copilărie nu am avut parte de lucruri revoluţionare. Cel puţin aşa îmi amintesc. Revenind la întrebare, jocul preferat era, aşa cum îl numeam, “pitulatea”. Peste tot pe unde apucam şi ne strângeam cel puţin 3 copii, găseam motiv să îl începem.

2. Dulcele pe care l-aş mânca şi acum?
R: Păi să tot fie pufarinele şi sucul de portocale la sticlă de 0.33 cu dop plastificat cumpărat de la prietena mamei mele când îi făceam vizite.

3. Care au fost desenele mele preferate?
R: Ştiu doar că Dragon Ball-Z.  De la un timp, după ce se terminau pe TVR 1, imediat pe TVR 2 începea serialul Insula Piraţilor. Au fost primele apariţii TV care mi-au marcat imaginaţia. Au mai fost şi Pokemon şi Digimon.

4. Pe melodiile cui am crescut mare?
R: Am mai întâlnit această întrebare prin diferite locuri. “Dragostea din tei” pentru trupa O-Zone a fost una fără limite. Şi acum le reascult melodiile cu o mare privire în trecut şi plăcere. De asemenea, 3 Sud Est nu au stat departe de auzul meu şi m-au încântat cu muzica lor.

5. Ce amintiri îmi trezeşte guma Turbo?
R: Sincer să fiu, nici nu ştiu ce a fost aia. Mă gânesc că dacă Sebi tot vorbeşte despre ea, guma Turbo face parte din generaţia lui, sau cel puţin a durat exact până în momentul când am început eu să memorez întâmplări, lucruri şi persoane când eram mic. Chiar nu am niciun fel de amintire despre aşa ceva şi nici amicii mei. Universuri paralele?

6. Ce visam să devin când eram mic şi ce am ajuns?
R: Când eram mic îmi doream să fiu pompier, electrician, om de ştiinţă şi mai târziu doctor şi informatician. Acum, sunt un copil ceva mai mare pe pas de plecare de la casa părintească şi cu entuziasmul de a intra grăbit pe porţile deschise de viaţă. Visele nu încetează să mă inspire şi acum aspir spre o facultate de informatică.

7. Cum mi-aş descrie copilăria în trei cuvinte?
R: Clar nu aş putea să rezum totul la trei cuvinte, dar de încercat nimeni nu mă opreşte: O vreau înapoi!

Şi ca să respect standardul, leapşa merge mai departe la toţi cei care doresc.
Numai bine, Vlad.

Leapşa blogosferică

Cred că este momentul să onorez şi eu leapşa primită de la Emil Călinescu şi Adryme (nu de alta, dar în ultimul timp încep să le primesc de la mai multe persoane :-“, deci rămân în urmă).

  1. De ce bloggingul?
    Păi în primul rând din plăcerea de a scrie. În al doilea rând din bucuria de a mă exprima şi a mă reciti peste un timp. În al treilea rând din intenţia de a-mi dezvolta caracterul. În alte rânduri ar mai exista motive legate fie de mulţumiri aduse prietenilor, familiei, sau de păstrarea unor evenimente din viaţă sub descrieri personale de moment 8->.
  2. Câte bloguri ai avut şi câte ai momentan?
    Bloguri ( Wikipedia: “Un blog (cuvânt provenit de la expresia engleză web log = jurnal pe Internet) este o publicaţie web (un text scris) care conţine articole periodice sau/şi actualizate neîntrerupt ce au de obicei un caracter personal.” ) unul singur, adică acesta. În trecut am mai avut ceva micuţ de tot pe blogspot, dar nu l-am întreţinut.
  3. Care a fost primul tău blog şi care este actualul?
    Primul avea adresa vladwtz.blogspot.com (nu mai există în prezent), iar acum se vede clar unde am locul de joacă 😀 www.vladilie.ro :X.
  4. La ce vârstă ai avut primul blog şi ce vârstă ai acum?
    Aveam undeva pe la 16, 17 ani când credeam că mă apucasem de blogărit. A devenit mai serios la 18 ani fără o lună :D. Acum am aproape 19 ani. Pfoaai cum a trecut timpul :-s!
  5. Primul blog şi-a atins apogeul pe care presupun că l-ai stabilit? Dar actualul blog?
    Primul blog nici nu a trecut de două articole. Actualul, încă este în creştere. Ce-i drept încet şi sigur, dar creşte :).
  6. Ce gânduri “urâte” aveai când ţi-ai făcut primul blog? Ştiai ce te asteaptă?
    Gânduri urâte nicidecum. Am fost liber, am gândit cum am vrut şi am scris fără reţinere. Nu ştiam ce mă aşteaptă, ca peste tot în ceva nou, dar nici acum nu sunt surprins de ceea ce este :).
  7. La început ştiai că se pot face bani din blogging?
    Nu mă gândeam la asta. Acum este cu totul altceva.
  8. Câţi bani ai câştigat din blogurile tale? Şi dupa cât timp de la înfinţarea primului blog ai scos primii bani?
    După cum am mai spus într-o astfel de leapşă, din acest blog am scos fix 7 euro :D. De pe urma altor bloguri am ceva câştiguri de un plin de benzină :D. Cam la 5, 6 luni de la lansarea blogului am scos şi primii bani, dar nu asta a fost scopul blogului, asta este clar.
  9. Ai avut gânduri de abandonare a blogului? De ce ai vrut să abandonezi?
    Da, am avut şi singurul motiv a fost că nu aveam idei, până mi-am dat seama că nu-mi trebuie cine ştie ce pentru a scrie ce-mi place ;;).
  10. Te-ai lăsa de blogging? Dacă da, care ar fi motivul?Probabil m-aş lăsa, dar asta înseamnă că în viaţa mea să intervină un moment de răscruce :|.

Acum leapşa merge mai departe la toţi care citesc acest articol >:). Insist să preluaţi :>.

Cu stările pe masă

Cam de pe 4 Octombrie am rămas dator cu o leapşă primită de la Aura Rusu, leapşă ce va descrie reacţiile mele la diferită stări “de prin viaţă adunate“. Leapşa se încadrează şi în categoria Cunoaşte-mă, pentru că este vorba despre mine :).

Ce fac atunci când…?

  1. … sunt deprimat (depresat, trist, necăjit)?
    În majoritatea timpului stau închis în casă, îngândurat, nostalgic cu dorinţa de a trăi ceva de vis. Deocamdată nu ştiu cum să exprim exact ceea ce simt. Eventual ascult muzică de atmosferă şi gust cum se cuvine din amărăciune. Uneori îmi place. Există momente când fac o plimbare pe malul Oltului şi cu toate gândurile mele, reuşesc să le simt şi mai bine cu un peisaj pe măsură. Adică îmi creez propria dramă şi o trăiesc ca la un film. Dulce amar. Într-un final starea trece şi-mi revin rapid. Atunci observ ziua însorită şi zâmbesc cu întrebarea retorică “Şi ce?”.
  2. … sunt nervos (furios, supărat nevoie mare, frustrat)?
    Atunci chiar am nevoie de relaxare. Caut repede ceva de făcut pentru a uita de problemă. Nu de alta, dar ţin la neuronii mei :D.
  3. … sunt şocat, revoltat, perplexat?
    Mai rar astfel de stări, dar de cele mai multe ori mă las foarte greu surprins şi dau încredere târziu a ceea ce se întâmplă.
  4. …sunt dezamăgit?
    Mă gândesc la mine şi greşelile pe care le-am făcut, sperând ca niciodată în viaţa mea să nu mai fac aşa ceva, eventual să nu mi se mai întâmple aşa ceva. Accept totuşi situaţia.
  5. … sunt fericit?
    :-?Trăiesc clipa şi mă bucur de fiecare moment, fără să mă mai gândesc la ce a fost urât. Mă mai preocupă atunci starea de fericire pe viitor, adică cum să fac să întreţin fericirea respectivă.
  6. … nu mă simt bine din punct de vedere fizic (dar nu necesită intervenţie medicală)?
    Lenevesc. Pe scaun sau în pat. Stau, clickuiesc nişte refreshuri pe la PC, răsfoiesc o carte, mă uit la nori, mai visez un pic, ascult muzică, poate mă uit şi la un film. Diverse.
  7. … sunt surprins plăcut şi neplăcut?
    Plăcut? Păi râd, glumesc, zâmbesc şi mă bucur, bineînţeles, dar nu uit să şi mulţumesc :). Neplăcut – rămân surprins, deci punctul 3.
  8. … sunt criticat, judecat, ridiculizat?
    Dacă am vină, accept consecinţele şi morala, altfel îmi susţin punctul de vedere spre dreptatea mea până în pânzele albe.
  9. … îmi este frică, am anxietate sau sunt ingrijorat?
    Aştept punctul culminant şi îmi imaginez ceea ce poate fi mai rău pentru a nu fi surprins chiar de asta. Niciodată nu se întâmplă ceea ce cred eu, ba dimpotrivă este mai puţin decât aş vedea eu, deci cobesc un pic pentru a-mi fi mai bine :D.
  10. … sunt într-o situaţie neplăcută, în public?
    Încerc să ies oarecum bine de sub ochii lor, subtil, fără să mă fac de râs. Nu prea mi s-a întâmplat, dar ultima dată asta am făcut :D.

Mulţumesc Aurei Rusu pentru leapşă şi pentru preluare, este liber oricine să o onoreze.

Salutări!

Leapşă personificată

Cum zice şi Sebi, despre autorii acestei lepşe, nu îi cunosc nici eu. Sper să nu se supere :D.

  1. Câţi ani ai avea dacă nu ai şti câţi ani ai?
    M-aş vedea la aceeaşi vârtsă de acum. 18 ani.
  2. Dacă speranţa medie de viaţă ar fi numai de 40 de ani, ce ai face diferit de ce faci acum?
    Păi clar toată viaţa mea ar fi schimbată. Sigur, tot ce am făcut până acum, aş face şi atunci, dar sub alte forme şi posibilităţi ale timpului. În primul rând m-aş gândi de 10 ori înainte de a lua o decizie şi seriozitatea mea ar fi exclusivă pentru orice detaliu :(.
  3. Cu cât ai contribuit procentual la cursul vieţii tale de până acum?
    Harab nu am şi nu poate şti nimeni. Acum, eu presupun că ar fi un procent de 20%?
  4. Există vreun lucru pe care îl faci cu totul altfel decât crezi că îl fac alţi oameni?
    Da! Sunt foarte multe lucruri pe care le fac diferit. Cel puţin aşa cred şi aşa vreau.
  5. De ce crezi că lucrurile care te fac pe tine fericit nu îi fac pe toţi ceilalţi la fel de fericiţi?
    Pentru că ei nu pun atâta accent pe lucrurile pe care eu le consider importante pentru fericirea mea. Câţi sunt cei care se bucură la un apus sau răsărit de soare în singurătate ca mine?
  6. Există vreun lucru inutil în jurul tău pe care este cazul să îl arunci?
    Da! Sunt multe lucruri, începând cu persoane şi terminând cu alte persoane, apoi sunt acele teorii legate de gândire – ale mele – ce trebuie aruncate, făcut curat în viaţa mea şi refresh-uit tot tacâmul.
  7. Ce este mai rău: să plece un prieten de langă tine, sau să pierzi prietenia cuiva care trăieşte aproape de tine?
    Aici văd o mică discuţie. În primul rând să plece un prieten de lângă mine (adică să plece undeva departe, în alt oraş, altă ţară…) sau să pierd prietenia cuiva care trăieşte aproape de mine (să existe motive care să ne îndepărteze ca prieteni) ambele ar fi de o durere de neimaginat. În al doilea rând să plece un prieten de lângă mine (să mă părăsească şi să nu ne mai întâlnim niciodată) sau să pierd prietenia cuiva care trăieşte aproape de mine (să devenim altceva, prieteni nu), mai rău ar fi să mă părăsească şi să mă lase în voia lumii, singur.
  8. Pentru ce lucru anume te simţi cel mai recunoscător?
    La asta nu m-am gândit niciodată prea serios pentru că sunt multe lucruri. Unul dintre ele ar fi că mă simt recunoscător părinţilor care mă susţin şi mă încurajează pentru viitorul meu.
  9. Ţi s-a împlinit pâna acum cea mai mare spaimă?
    ;)) Nu ştiu care este aia. Încă nu am găsit-o, dar vine de undeva din suflet, sunt sigur :-s.
  10. Când a fost ultima oară când ai mers în întuneric călăuzit doar de lumina blândă a unei idei în care credeai cu adevărat?
    Ultima oară a fost de acum un an încoace. Prietena mea care mă tot îndrumă spre bine >:D<.
  11. Ai fi de acord ca să trăieşti cu 10 ani mai puţin dacă ai putea deveni foarte frumos sau foarte faimos?
    Nu! Asta implică stres şi pe lângă ăia -10 ani aş mai lua încă minus câţiva.
  12. Ce ai face diferit dacă ai şti sigur că nu te va judeca nimeni pentru ce faci?
    Păi aş face tot ceea ce sunt reţinut în prezent să fac, adică dreptate pentru mine şi pentru ceea ce iubesc.
  13. Oare peste 5 ani îţi vei aminti ce făceai azi? Dar ieri? Dar alaltăieri?
    Nu-mi voi aminti. Îmi pare rău pentru asta. Câteodată stau şi mă chiuni să-mi amintesc despre tot ceea ce făceam în copilărie :-<. Păcat!

Leapşa poate fi preluată de oricine doreşte. Le mulţumesc lui Sebi şi Adianei pentru pasă :).