Într-o zi

Un moment de cumpănă între simţurile sufletului ei şi al meu, a fost suficient încât să se ajungă la o situaţie spontană de nebunie, de regăsire, de schimbări de priviri, sărutări, mângâieri, cuvinte dulci şi exprimări de dorinţe de mult aşteptânde. Nu aş fi crezut vreodată să o văd alergând înspre mine cu mâinile întinse, cu un zâmbet imens pe chip şi cu intenţia infinită de a ajunge în braţele mele cât mai repede.

Atunci s-a întâmplat ceea ce mă aşteptam: mi-a sărit în braţe fericită, am prins-o, iar inima ei îi dătea de gol încântarea, pentru că i-o simţeam cum se zbate şi zâmbetul i-a ţinut mult timp chipul luminat. Am lăsat-o apoi încet jos şi s-a ascuns la pieptul meu. Atunci am simţit cum toate întâmplările frumoase, lucrurile pe care le-am făcut împreună, locurile pe care le-am vizitat, nebunia noastră prin care ne simţeam liberi, iubindu-ne până la cer şi înapoi, momentele de neuitat şi sentimentele pe care le-am trăit amândoi, mi-au trecut prin faţa ochilor doar în câteva secunde. Apoi am fost răpit de imaginea aburului, în frigul serii, din respiraţia noastră.

Nici măcar nu a fost ca o reîntâlnire după mult timp; a fost la fel ca întotdeauna când ne vedeam. Nu a fost loc de reţineri şi cuvinte nespuse. Am continuat să o privesc fericit, în timp ce îmi tot repeta că este o nebună pentru că în toiul nopţii a venit să ne vedem. Era ireal pentru mine. Am mers, apoi ne-am aşezat pe o bancă.

Mi-a spus că îi este dor de mine. Nu am mai putut să mă abţin şi i-am recunoscut nostalgic faptul că mă gândesc mereu la ea. Îmi încep dimineţile singur cu ea, mănânc singur cu ea la fiecare masă, merg pe străzi singur cu ea îngândurat, mă plimb singur cu ea seara pe lângă Bega, vorbesc singur despre ea, iar la finalul zilei, adorm singur cu ea în gând. I-am spus că îmi este atât de dor de ea şi de noi. I-am mai spus şi că vom fi bine. Ştiu asta, chiar dacă nu pare. Şi nu pare, pentru că lupta nu s-a terminat.

Cu ea îmi doresc să alerg într-o zi printr-o ploaie de primăvară sau o ploaie de vară târzie. Să fim departe de tot ce ne-ar putea distrage, să alergăm cu gândul că vom ajunge la un adăpost, însă să alergăm fără să-l găsim şi în final să renunţăm şi să ne bucurăm de ploaie şi de noi. Vreau să o ţin de mână şi să simt cum picăturile de apă ne mângâie pielea.

Cu ea îmi doresc să călătoresc în locuri de vis, îndepărtate şi să-i mărturisesc iubirea în cele mai de vis atmosfere, să-i recit poezii atunci când se aşteaptă mai puţin, să-i spun cât de frumoasă este, să-i şoptesc cât de norocos sunt că mă iubeşte şi cât de fericit mă face pentru pur şi simplul fapt că este. Să uităm de toate şi să fim uitaţi de lume.

Cu ea vreau să merg acasă şi să îi arăt locurile mele preferate în care nu am dus-o încă să le vadă. Acele locuri în care am crescut şi care mi-au oferit liniştea de care am avut nevoie atunci când nu mă regăseam. Sunt sigur că acele locuri îmi vor fi recunoscătoare pentru că le voi duce sufletul de care s-a îndrăgostit pătimaş, sufletul meu.

Acea bancă va fi mereu motivul meu de fericire pentru că mă va duce gândul la acea seară de primăvară pe care o aşteptam de mult timp.