Ce-i de neînţeles la NU?

Nu suport persoanele care au bunul simţ plecat departe şi prostia omenească din plin în buzunare şi dau cu ea în mine în momentul când eu le zic NU. Una este când persoana respectivă doreşte să o ajut/înţeleg/ascult/etc. şi alta când există dorinţa idioată de a face acel lucru pe seama mea. Dacă am zis nu, nu să rămână. Ce mult apreciez când înţelege omu’ şi mă lasă în pace cu “Hai te rog eu…”, “Haai fratee…”, “Haaai măăă, ce naiba…” şi alte “hai-uri” din astea stresante.

Sunt jalnici oamenii insistenţi şi devin milogi (în continuare se vor numi milogi) după câteva rugăminte. Am zis nu o dată, de două ori, de nouă ori, a zecea oară “Du-te unde a dus mutu iapa şi lasă-mă în pace, nu înţelegi?”. Uneori înţeleg, săracul o avea nevoie urgentă de ajutorul meu, dar nici atunci nu-i bai dacă nu-l ajut. Aş zice să aibă grijă cum se comportă acum, dacă vrea să profite şi data viitoare.

Aproape în fiecare zi dau de astfel de specimene şi nu mă mir când îi întâlnesc. În sinea mea îmi zic că-i o târâtură deja după a doua rugăminte pe care mi-o face. Cine i-o fi învăţat că a te descurca înseamnă a insista nesimţit. Nici nu ştiu ce cred ei despre relaţia lor cu “victima”. Involuntar aş zice că are impresia că prosteşte omu’ dacă se apucă să insiste ca o muscă la coada vacii.

Şi mai sunt milogii ăia care lucrează fin. Îmi vin cu motivări, de unde nu ştiu scoase, de mă aduc la mintea lor şi mă fac să cred şi eu că ei au dreptate şi merită ajutaţi :O. La un moment dar rămâi aşa gânditor şi te miri de prostia pe care ţi-au aruncat-o în braţe şi începi să te intrebi de ce faci acel lucru :)).

Aaasta mai ţine şi de educaţia lor. România poate evolua plecând de la educaţie. Sunt absolut sigur de asta. Problema este că sunt puţini educaţi care să educe poporul român.