Să fie oare posibil?

Decât am auzit oameni spunând că s-au îndrăgostit fără să-şi dea seama şi că au iubit fără să-şi dea seama. Aici intervine întrebarea mea: “Să fie oare posibil aşa ceva?” şi, poate mai rău, “Să fie oare posibil să mi se întâmple şi mie?”. Astăzi mi-a fost pusă întrebarea cum că dacă am început să simt ceva pentru cineva anume din trecut. Am ezitat să răspund, dându-mi timp de gândire câteva secunde bune şi am fost ameţit de iluzii. Am scuturat rapid din cap şi am revenit la realitate cu un răspuns negativ, evident.

Apoi clar am rămas pe gânduri cu ideea că dragostea s-ar putea exprima pentru mine în alte feluri de care nu am nici un habar. Deci ar fi o chestie dacă  ceea ce am spus să fie adevărat.

Sigur că există momente când mă gândesc la trecut şi zâmbesc cu duioşie, dar ce a fost a fost şi rămâne trăit în trecut acolo cu cine am fost. Mă mai mint câteodată şi nu ştiu cum îmi zboară mintea la posibilitatea de a fi continuat. Poate ar fi fost ok, poate nu, nimeni nu ştie. Ce-i drept este că, în contra opiniei mele, trecutul îşi face şi el loc printre prezent şi uneori mă ţine acolo cu acelaşi suspans şi aceeaşi plăcere.

Nu neg, îmi place. De aia au fost momente frumoase, pentru a mă bucura de amintirea lor şi mai târziu.

Şi am mai descoperit un lucru foarte frumos. Când, undeva acum câţiva ani, aveam dorinţa de a trăi evenimentele altfel, cu cineva, tânjeam după sensibilitate şi cineva lângă mine, recent am realizat acele dorinţe şi fără să-mi dau seama au fost exact cum mi-am dorit cândva. Pe scurt, dorinţe nematerializate din trecut, au fost onorate cu “vârf şi îndesat” în vara care trecu. Asta mă face să am încredere că visele mele de acum, vor prinde viaţă undeva în viitor.

Cumva, viaţa mea este organizată pe straturi suprapuse care au o legătură în raport cu timpul. Mă bucură asta :).