Oameni. Admiraţie. Dezvoltare personală

Aş vrea să pot să fac mai multe. În marea majoritate a momentelor, doar stau şi meditez. Văd tot felul de oameni mari care mă fac să îmi pun multe semne de întrebare despre trecutul lor. Cel mai des mă gândesc, oare cum a reuşit să treacă peste toate greutăţile din viaţa pe care a avut-o şi să ajungă ceea ce eu acum admir. Sigur, este clar că toţi avem probleme, însă este de necrezut cum un om poate veni în faţa mea să îmi explice nişte lucruri din care eu să înţeleg foarte uşor că problemele sale nu sunt prea mari şi că este fericit.

Nu ştiu câţi dintre ei au lăsat viaţa la mâna spontaneităţii, dar ştiu că au reuşit şi acum mulţi dintre ei parcă încearcă subtil să-şi facă un loc în aria modelelor pe care eu le urmez în viaţă sau care mă inspiră. Sunt şi persoane de vârsta mea, care la o pur şi simplă tangenţă din priviri mă fac să am o impresie bună. Poate sunt eu prea credul, nu este exclus asta. Oameni care ştiu ceea ce fac şi o fac cu încredere. Aceştia sunt oameni de admirat şi de urmat.

Pe de altă parte, revenind la problemele mele, cea mai gravă este cea legată de comunicarea cu oamenii. Pur şi simplu, nu am subiecte de discuţie. În primele săptămâni de când sunt aici, m-am tot folosit de motivul căminului, facultăţii, şcoală, liceu şi locul de unde provenim. Astea doar aşa, să fie, apă de ploaie. Ceva consistent nu am putut găsi mai mult şi tare teamă îmi este că nici în continuare nu o să găsesc. Concluzia am tras-o imediat şi sună cam aşa: “O să rămân independent.”. Nu-mi sună a ieşi ceva bun din asta, dar nu am ce face. Mai nou lucrez la lucrurile incomode. Le voi evita cât de mult pot şi nu voi mai sta stresat din cauza lor. Îmi voi face viaţa aşa cum vreau. Mai mult de atât, am să învăţ să mă iubesc mai mult şi atunci sunt sigur că restul vor veni de la sine. Nu că aş fi optimist sau ceva, dar cumva trebuie să ies din stările astea urâte.