Confesiuni

Aș spune că povestea vieții mele s-a terminat frumos, în momentul în care m-am îndrăgostit de ea în Timișoara, dar aș minți, pentru că până să ajung acolo, am mai trăit un pic viața, m-am mai distrat, am și am fost dezamăgit, m-am mai îndrăgostit de câteva ori prin cursul zilelor mele – ceva normal. Și tocmai apoi, după ce ea a avut grijă să mă îndrăgostească de ea, povestea vieții mele a înflorit cea mai frumoasă primăvară, într-o grădină văzută de mine vreodată.

Acum simt cu putere că este tăria momentului de a-mi vărsa toată recunoștința, înapoi, persoanelor care au fost până acum în viața mea, începând de la părinți și terminând cu persoanele cu care mi-am irosit timpul. De la primii pași din viață, până la literele alfabetului, apoi deschiderea către minunile fizice ale lumii și în final spre descoperirea pasiunilor și a lucrurilor simple care mi-au umplut viața de veselie.

Într-o zi, riscând, poți să rămâi fericit pentru toată viața.

Eduard Peter

Într-o zi am riscat și am câștigat mai mult decât am avut vreodată la un loc, în materie de relații. Și a fost cea mai dulce alegere a destinului meu. Am uitat de melodiile lui Emeric Imre și ale lui Mircea Rusu, de poeziile lui Mircea Cărtărescu și citatele lui Grigore Vieru, Goethe și Alexandre Dumas și m-am îmbătat cu dragoste, mi-am fericit sufletul de planurile făcute împreună, de visuri și fiecare zi și loc văzut prin ochii ei. Fiecare privire simplă, zâmbet pierdut în ochii mei, cuvânt șoptit, gest nedumerit sau clipire îndelungată din partea ei îmi pulsează sentimente și mă face să îmi ies din ființă și să o iubesc până la capătul lumii și înapoi.

Dorul pentru ea este la fel ca cel pentru propria-mi copilărie, doar că ea se înduioșează să mi-l aline și să îmi amintească faptul că pământul se află sub picioarele noastre și că avem de trăit tot atâtea veșnicii împreună, legați prin mâini și suflete, câte emoții sunt între noi.

Sunt recunoscător pentru ceea ce am trăit în trecut, pentru că aproape am ajuns să îmi sfâșii sufletul de durerea unei iubiri pierdute la marginea unei toamne aproape uitată, sunt recunoscător pentru că în urma acestui vis de-o vară, am învățat cum funcționează două inimi în acord, iar acum mă bucur enorm cu trup și suflet de bătăile melodioase ce-mi încântă fiecare simț, sunt recunoscător pentru încrederea dobândită de ea, în ciuda reticenței ei de la început de drum în doi, sunt recunoscător pentru fiecare gând de fericire despre ea pe care îl simt din zi până-n seară și din seară până-n dimineață și sunt recunoscător de adevărul că într-o zi, toate frumusețile pe care le trăiesc alături de ea, vor merita cu adevărat.

Iubesc o fată din Carpați și are mare grijă ca ea să facă parte din fericirea mea. Îmi alimentează dorința de evoluție, poeziile sufletului, certitudinile viitorului și siguranța unei relații remarcabile. Este mai mult decât femeia din spatele unui bărbat împlinit, mai mult decât soarele pentru zile și stelele pentru nopți, mai mult decât mi-am putut imagina că pot primi vreodată. M-am tot întrebat unde am fost noi doi în timpul în care nu am fost împreună și am aflat că fiecare își trecea prin viață acumulând pregătirea pentru mai târziul de acum, unul dintre noi plângea când celălalt râdea, unul privea nostalgic un apus de soare când celălalt spera la o nouă dimineață luminată, unul strângea de mână persoana dragă de lângă el când celălalt își strângea în mână doar lacrimile și amintirile rămase după o despărțire sau pur și simplu se întrebau amândoi când va fi momentul ca prezentul de acum să le ajungă în șirul vieții.

Țin minte și acum prima strângere de mână a ei cu care a avut grijă să îmi îndulcească inima și să asigure în mintea mea gânduri spre a-mi aminti cu mare dor de ea. Simplitatea atingerilor, a cuvintelor și a sărutărilor timide mi-au retrezit simțurile demult adormite. Pe parcurs mi-a intrat în viață, mi-a deschis inima, iar acum o iubesc cu toată viața mea.

Riscul despre care spuneam că l-am făcut, confirmă regula, îmi definește zâmbetele fericirii și îmi asigură viitorul la care am tins întotdeauna.

Tu eşti romanul meu

Citeam zilele acestea pe Hyperliteratura că “Primul roman pe ca-l scrii nu se uită niciodată” şi această afirmaţie m-a inspirat, pe linia gândurilor mele despre tine.

Îmi amintesc şi acum cât de nerăbdător eram să te cunosc. Încă de când aflasem că în echipa noastră se va alătura o fată pentru o scurtă perioadă, mă întrebam dacă ar fi vreo posibilitate să mă îndrăgostesc. În acelaşi timp eram sceptic şi ironic cu mine, până a sosit ziua punctului culminant. Eram la biroul meu, înconjurat de două mese şi echipamente IT, când, la un moment dat ai deschis uşa şi ţi-ai făcut apariţia. Erai foarte sexy îmbrăcată şi nu mi-am mai putut lua gândul de la tine, din acel moment. Am făcut cunoştinţă şi de atunci, foarte entuziasmat, eram tot un zâmbet. Nu ţi-am recunoscut niciodată, dar am luptat foarte mult cu mine pentru a-mi face curaj să vin la biroul tău şi să îţi spun ce ai de făcut. Din momentul în care am schimbat primele cuvinte, am simţit că personalităţile noastre vor rezona. Nu m-am înşelat. Magia şi pasiunea s-au manifestat încă din primele conversaţii atât în cele faţă în faţă, cât şi în cele virtuale. Recent le-am recitit şi eram ca doi poli de magnet opuşi, se vede cum se manifesta dorinţa şi încercarea subtilă a acesteia de a se exprima. Read More

De patru luni…

După 122 de zile în care schimbările emoţionale prin care a trecut, au devenit parte din rutină, a ajuns din nou între cei patru pereţi cu un tavan şi un aer închis. Doar ce a deschis uşa, şi-a aruncat cheile la întâmplare, cu un gest de indiferenţă a lăsat şi rucsacul, altădată greu – acum de nesimţit în spate -, undeva prin patul de lângă uşă, a ridicat doar puţin privirea şi şi-a dat seama că astăzi nu a mâncat. Era aproape de ora 22. A oftat şi atât a fost suficient pentru a-şi relaxa muşchii după ce a urcat câteva trepte. Era foarte conştient de ultima perioadă prin care a trecut, dar ştie că nu mai are şansa să mai poată face ceva. Ştie că soluţiile cu privire la ultima lui relaţie de dragoste le poate găsi cu mare greutate şi mai ales, nu le mai poate percepe sigur, dar le-a lăsat până la urmă, în voia sorţii, ca şi multe lucruri pe care le deţinea şi pentru care era fericit, de altfel. Toate, pentru atâta visată împlinire. A tras jaluzelele, a stins becurile, iar acum, doar lumina slabă a laptop-ului şi o melodie melancolică, abea dacă se mai percep în acea cameră. Face tot acelaşi lucru pe care-l iubeşte şi singurul pe care nu i-l poate lua nimeni vreodată, o viaţă întreagă: scrie pe blogul lui despre gândurile care îl macină, îl seacă, se descarcă în faţa unei pagini, simţind doar tastatura şi uneori tresăriri ale lacrimilor în ochi. Doar atât. Read More

Rămas bun…

Aş zice, mai mult aş spera la o schimbare a lumii prin această dată de 21 Decembrie 2012. De la atâtea “Sfârşitul lumii” s-a cam pierdut din valoarea acestui eveniment şi chiar nu îi mai dau nici o crezare.

În orice caz, ca să fiu împăcat, vreau să îmi expirm părerea de bine şi rău asupra lucrurilor din viaţa mea.

Îmi pare rău pentru că:

  • nu mi-am îndeplinit toate dorinţele
  • nu am reuşit să influenţez atâţia oameni precum aş fi dorit
  • am greşit persoanelor dragi
  • nu am citit prea multe cărţi
  • nu am experimentat tehnologia nouă
  • nu mi-am respectat promisiunile
  • am râs când nu trebuia
  • nu am luat în serios când trebuia
  • am ratat şanse de a trăit viaţa în alte feluri
  • nu am sărutat toate fetele pe care le-am atras într-o aventură de o seară
  • am pierdut timpul sperând la mai mult şi nu am profitat de ocazie
  • am lăsat ca anumite lucruri să treacă pe lângă mine
  • nu le-am cerut încă iertare celor cărora le-am greşit
  • nu mi-am sacrificat prea mult timp din viaţă pentru bucuria celor dragi
  • nu am fost mai credincios
  • am dat greş în încercările mele de a mă realiza
  • nu mi-am finalizat toate proiectele
  • am lăsat anumite treburi neterminate
  • nu am aflat multe lucruri despre lume şi sufletul uman, respectiv sentimente
  • nu am acordat atenţie celor care meritau asta
  • au trecut secunde pe lângă mine, făcând nimic
  • nu am scris mai mult
  • nu am reuşit să mă cunosc mai bine
  • fiecare zi nu a avut zâmbete cum mi-aş fi dorit
  • nu am găsit perfecţiunea

De asemenea, mă bucur pentru că:

  • am reuşit să-mi găsesc fericirea în mici detalii ale lucrurilor simple
  • am reuşit să iubesc persoane
  • m-am sacrificat cât de puţin pentru cei dragi
  • am găsit autori ale căror opere mi-au ajuns la lacrimi
  • lucrurile simple din viaţa mea sunt cele mai importante pentru mine
  • am putut să mă tin de cuvânt când am putut
  • am râs când viaţa mi-a fost grea
  • am plâns când duioşia mi-a bătut la uşă
  • mi-am călcat pe principii când mi-am zis “Gata! Acum este momentul!”
  • am pus suflet în ceea ce merita cu adevărat
  • am fost împins de la spate şi rezultatul a fost pozitiv pentru mine
  • am fost iertat şi am oferit iertare celor dragi mie
  • mi-am păstrat credinţa indiferent de cauză
  • am reuşit să finalizez câteva din cele propuse
  • am obţinut rezultate la tot ceea ce am muncit până în prezent
  • am terminat anumite proiecte, indiferent de rezultat
  • unele dintre sentimente au fost descifrate
  • atenţia mea a fost furată de lucruri simple, frumoase şi cu adevărat măreţe
  • am putut să mă stăpânesc când a trebuit
  • am un blog care a devenit extrem de personal
  • mi-am descoperit câteva dintre limite
  • există persoane pentru care zâmbesc
  • încă exist şi sunt în cautarea eului meu, o căutare aventuroasă şi plină de surprize

Astea fiind puţinele dintre lucrurile pe care am putut să mi le solicit pentru acest articol (încă cu gândul la ele) sper totuşi ca ceva să se întâmple pe 21 Decembrie 2012. Nu de alta, dar cam de prin 2010 aştept asta şi ar merita că aşteptarea mea să aibă un rezultat pe măsură. O schimbare a polilor, sau ceva măreţ. Acolo cât să schimbe gândirea omenirii.

Mi-aş cere iertare pentru toate greşelile făcute şi faptul că dacă aş fie iertat înainte de un enentual sfârşit ar fi un motiv de bucurie, aş fi împăcat, ar fi un sentiment plăcut pe moment, până înainte de un mare buuumm.

Toate legile fizicii să îmi treacă prin cap şi toată logica umană; nu contează. Acum vreau numai ca sentimentele calde să-mi inunde sufletul şi să ştiu că acum este momentul ca lumea să fie mai înţeleaptă şi să înţeleagă neînţelesul sau ceea ce nu a avut parte de atenţie.

Pot să spun că nu îmi pare rău pentru nimic. Asta pentru că nu am trăit atât de multe. Dacă aş fi fost cumva vreun “trecut prin viaţă” atunci mi-aş fi dat cu părerea despre ăla şi aia. Dar aşa, copil fiind, cât de frumos a fost până acum. În afară de lucrurile urâte care s-au întâmplat. Şi ele cu un rost, clar.

Urări de bine nu pot să vă zic pentru că de ce?:D Nu-i aşa? Cu ce rost? Dar pot să sper. La o schimbare radicală prin care toţi adepţii religiilor, politicilor, sectelor şi mai ştiu eu ce, să se concentreze asupra unui singur lucru, ajutând ca lumea să devină într-un cuvânt “mai bună” (bine, două cuvinte).

Amin şi cu Dumnezeu înainte!

Viaţa-i de vină

Melodia lui Shift şi George Nicolescu, Viaţa-i de vină mă face să cred că aşa este. M-a lovit aşa dintr-odată un sentiment peste faţă, gen “trezeşte-te la realitate!”. În viaţă, când dau de câte un obstacol, în general, mă gândesc la faptul că voi creşte şi pe viitor nu voi mai avea probleme. Dimpotrivă :-s Cum îmi imaginam eu că voi trece peste probleme, voi avea alt caracter decât cel de acum, alt comportament, altă gândire, problemele se amplifică.

Acum câţiva ani îmi imaginam că mă voi împlini desăvârşit pe plan personal şi mai târziu profesional, iar după ce a trecut timpul m-am apropiat de acele zile, zilele din momentul în care voi fi major. Ceva îmi spune că nu este aşa de “roz” cum credeam. De multe ori mi s-a confirmat că te loveşti şi mai tare atunci când eşti deja la pământ. De multe ori neprevăzutul se întâmplă când te aştepţi mai puţin, sau chiar atunci când eşti stăpân pe situaţie sau când îţi este lumea mai dragă.

Toate astea fac parte din viaţă şi pe drumul ăsta “lung” şi “sfânt” sunt multe. Cum spune şi tatăl meu: “În viaţă te întâlneşti cu tot felul de oameni şi cu tot felul de situaţii şi trebuie să fii pregătit să le faci faţă. Nu câştigi întotdeauna…”

Am observat că sunt multe melodii rapp în România care spun adevărul despre viaţa pe care o ducem, dar adevărul ăsta îl ştiu toţi, numai că le este greu să îl recunoască sau, mai rău, le este imposibil să-l vadă, orbiţi chiar de el.