Ultimul gând

A trecut un an de atunci; un an şi şaptesprezece zile, o toamnă şi o iubire, o iarnă şi-un regret, o primăvară si-o speranţă, o vară şi-un sentiment. Îmi amintesc multe lucruri ce ne-au descoperit zâmbetele, tristeţea, teama, furia şi alte simţiri, ne-au adus împreună mereu, lucruri pe care nu le voi mai menţiona pentru că este nesănătos pentru mine şi nu este corect faţă de ea. Am spus într-o zi că mă voi opri să mai scriu despre ea, numai atunci când nu o voi mai iubi vreodată. Şi iată-mă că, încă o fac. Scriu despre ea. Şi o iubesc. Dar, poate că, de această dată, de acum, cu un alt eu.

Într-un final, după multe lupte interioare cu tot ceea ce am simţit, cu amalgamul de gânduri, fluxul imens de sentimente şi contradicţiile existenţei mele, mi-am dat seama că în ultimele luni, am reuşit doar să îmi demonstrez mie cât de mult pot iubi o femeie. Mi-a fost dat să înţeleg faptul că ochii femeii iubite sunt marginea lumii, mi-a fost dat să văd cum poate plânge un bărbat ca un băiat, mi-a fost dat să simt cum dorul pentru ea sfâşie şi cea mai mică parte de suflet, mi-a fost dat să sper într-un moment de cumpănă, mai mult decât aş fi făcut-o pentru un vis de-al meu şi mi-a fost dat să învăţ, în cele din urmă, că ultimul rămas bun, în dragoste, este acela care… nu se spune. Au fost lecţii. Ce-i drept, nu mi-aş fi dorit niciodată să le învăţ cu preţul pierderii ei, dar viaţa nu m-a întrebat asta. (more…)

Cu gândul spre înainte

Este posibil ca toate întâmplările ciudate din trecutul meu, chiar şi persoanele pe care le-am lăsat în urmă din diferite motive, să îşi facă o reintrare în viaţa mea. De această dată trecutul are un rost ceva mai aparte. Cu gândul la ziua de mâine şi cu sufletul în prezent, aspir din ce în ce mai mult spre îndeplinirea idealurilor. Pe zi ce trece, sper tot mai mult, vreau tot mai mult, îmi plănuiesc tot mai multe şi spre surprinderea mea, reuşesc să fac tot mai multe.

Încet, încet, simt cum prind un caracter care mă defineşte ca persoana la care visam odată. Parcă să zic că îmi trăiesc viaţa de aici într-o manieră academică, cu un plan bine stabilit, optim şi care dă randamentul aşteptat. Bineînţeles, am şi zile mai proaste în care nu îmi ies toate lucrurile puse pe planuri înaintate. După cum am mai spus, tind spre noi relaţii cu oamenii, oameni de calitate de la care am de învăţat multe lucruri despre o viaţă de succes. Sunt fericit din puţine motive pe care le întâlnesc zilnic şi de aceea mă bucur. În fiecare dimineaţă caut rapid un motiv pentru a începe ziua cu un zâmbet. Şi sunt doar lucruri simple.

Toate etapele legate de desfăşurarea activităţii în cadrul unei organizaţii îmi păreau complicate şi aproape imposibile până acum puţin timp. Acum lucrurile se văd altfel, chiar mă profoacă frumos spre a participa în diferite proiecte şi am toată încrederea că relaţionarea cu oamenii din echipă îmi va fi uşoară şi interactivă din orice punct de vedere. Părerea personală despre planul profesional este una cu totul bună şi astfel sunt încurajat pentru a reuşi.

Gânduri adunate

Credeam că toate viziunile mele despre plecatul de acasă vor fi doar nişte nostalgii dulci, singurătăţi prăfuite de vreme, lacrimi ce-mi vor încălzi sufletul şi încurajări personale de a-mi continua drumul către succesul visat. Chiar dacă am decis să fac sacrificii pentru a mă realiza pe orice plan, sufletul mă trage înapoi şi mă face să înţeleg, de această dată, că singurătatea este dulce de multe ori, însă asta doar pentru a tinde, mai târziu, cu mai multă plăcere spre un suflet pereche şi spre împlinirea fericirii.

Acum, că sunt la o oarecare distanţă de casă, timpul nu stă în loc şi mă trage cu grabă să alunec printre ocupaţiile zilnice care în cele din urmă, nu au niciun folos. Ştiu că asta simt, cum timpul trece repede, dar am încercat să fac altceva astfel încât să nu mi se mai pară aşa. Şi bineînţeles, voi continua să fac lucruri şi lucruri pentru a evita durerea asta apăsătoare de a pierde lucrurile din vedere, persoanele care probabil ar trebui să primească atenţia mea şi sufletul meu. Voi trage în continuare să îmi ocup timpul cu lucruri de o greutate medie pentru a nu mă bucura la maxim de ele pentru că atunci ar trece şi mai repede. Momentan, asta este presupus sub forma unui experiment. Dacă eşuează, voi atinge şi limitele, chiar le voi depăşi, după accesibilităţi.

Dorul, încet, încet, îşi face loc printre gândurile mele şi astfel se declară din start un ajutor al trecerii rapide şi ireversibile a timpului. Foarte slab mai tin legătura cu oamenii mei – aici mă refer la familie, amici, prieteni şi ceilalţi care îmi duc dorul – semn ce îmi dă de înţeles că independenţa trebuie să-mi fie frate, indiferent de situaţie. Clar, pe plan economic încă sunt susţinut subtil, însă restul ţine doar de mine.

Toate legăturile, toate lucrurile şi tot ce se mai poate include în aria elementelor care îşi pun accentul pe caracterul meu spre definirea personalităţii, sunt de acum baza a ceea ce voi deveni. Mi-ar fi greu să las totul în urmă doar pentru a fi liber spre un nou început. De fapt îmi este greu pentru că am început de mult să las în urmă. Pur şi simplu am lăsat, iar ruperea legăturii cu trecutul se va face de la sine în continuare.

Aici nu mai sunt oameni care să mă privească în ochi şi să mă întrebe ce mai fac cu adevărat. Aici nu mai sunt lucrurile pe care le vedeam în fiecare zi şi zâmbeam pentru asta şi nu mai sunt aceleaşi persoane pe care le vedeam zilnic. Aici trebuie ca eu să îmi creez zâmbetele din amintiri, vise şi speranţe de cum aş putea trăi viaţa. Recent, am început să mă gândesc la o listă cu locuri care ar putea să mă liniştească în situaţia în care, eventual, aş fi în impas.