Când o să evadez? Ajutor!

În primul rând: articol scris într-un moment de cumpănă. A nu se lua în seamă prea mult.

Plin de durere şi nervi, problemele nu încep să se oprească deloc. Şi toate se găsesc să se strângă în momentele astea în care fix îmi trebuie liber de la ele. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine. Problema este că ea vrea ceva, eu vreau altceva, ea îmi spune ceva, eu atac şi tot eu sufăr. La dracu şi tot aşa!

Măcar de suferinţa mea ar veni din cuvinte nu din ignoranţa ei. Din această cauză sunt eu altfel, pentru că în momentele astea am nevoie de ceea ce ofer eu când ea este în situaţii urâte.

Să clarific: de fiecare dată, când am ocazia de a-mi oferi ajutorul, o fac cu cea mai mare plăcere, fair-play, fără să aştept mulţumiri. Tot ceea ce aştept eu este viitorul. Din momentul când aduc zâmbetul pe buze respectivei persoane şi o scot oarecum din impas, am pretenţia ca în viitorul care va fi, în clipa în care am greşit şi am rănit aceeaşi persoană, să fiu iertat. Motivul: am fost omul de care ai avut nevoie la momentul oportul şi ieşit din banalitate, frumos ar fi ca tu să te gândeşti la cum te-am ajutat.

De asemenea dezamăgirea este maximă când înţeleg că aceşti oameni uită binele făcut în acel trecut. Mai ales, oamenii aleşi de mine şi puşi pe un loc prioritar. Punct.

Revenind la frustrările mele, zic că nu am meritat nimic până acum. Niciun zâmbet primit nu a fost meritat de către mine, nicio atingere, o urmă de duioşie, iubire (despre care zici tu că a fost – ironic), timpul petrecut cu mine a fost doar o pierdere, iar ziua în care m-ai cunoscut o greşeală. Ai dreptate, acum îmi trag concluziile singur pentru că nici în acest moment nu am toate răspunsurile de la tine. Nu ştiu a cui este vina asta şi nu vreau să ştiu. Toate cele de mai sus, şi nu numai, AŞA nici cine m-a avut nu a meritat nimic din cele enumerate, respectiv restul. Asta ca să fim chit, fără supărare. Doar ştii că sunt realist şi fac diferenţa între valori. Acum le iau şi la întrebări. De ce saruturile tale au fost atât de dulci dacă nu sunt şi acum? De ce am fost duios, iar acum mă transform într-un ne-om mai mult decât sunt/am fost/voi fi (probabil). De ce …? De ce …?

Nu te condamn şi îmi cer scuze dacă am făcut-o. Ţi-am spus că vina o iau asupra mea şi sunt convins că îmi aparţine. Ţi-am cerut ceva foarte grav care ar fi putut să ajungă exact la cum ai spus tu – depărtarea noastră fizică şi sentimentală. Ai avut dreptate. Nu mai aduc argumente care ar putea să ne rezolve problema pentru că ştiu că sunt greu de înţeles.