Vreau să trăiesc o poveste

Nu îmi este de ajuns să visez chiar dacă, cu asta mă ocup în majoritatea timpului. Speranţa nu mă ajută să am ceea ce îmi doresc cu adevărat. Până la a se materializa gândurile mele de a trăi ca într-un basm este cale lungă.

Încă mă gândesc la acea vară şi o consider în continuare întâmplarea cea mai frumoasă din viaţa mea. Poate pentru că eram un copil de 15 ani care gusta din dulceaţa vârstei şi atunci am acceptat-o ca un moment de înaltă prioritate în topul fericirilor mele. De atunci nu s-au mai putut lega prea multe momente de acela şi puţine au ajuns aproape de el, dar niciodată peste 8->.

Înainte de acea vară eram ca acum: numai cu visul. La un moment dat, fără să-mi dau seama au prins rădăcini şi au început să crească sub ochii mei. Nu mi-am dat seama că începusem să mă împlinesc, pentru că uitasem de dorinţa de a o face şi aveam alte dorinţe. Am observat că totul se întâmplă cu un anumit scop. Că îmi dau seama sau nu, motivul rămâne neschimbat. E trist că am pierdut din valoarea dorinţelor pe care le aveam în trecut, iar acum când se îndeplinesc nu le mai acord o aşa de mare importanţă.

Ăsta ar putea fi un motiv în a crede în continuare că visele de acum vor deveni mai târziu realitate, dar mă tem pentru că nu vreau ca atunci când vor prinde viaţă, eu să nu văd asta şi să trec cu vederea.

Timpul trece şi ia cu el multe. Amintiri, sentimente, momente şi frumuseţi. Pe scurt, o viaţă de om. La un moment dat oricine îşi pune întrebarea “Ce rost are?”. Majoritatea nu îşi pot răspunde convenabil pe moment din cauza iluziilor deşarte. Fericiţi cei care o fac şi o fac şi bine.

Aici, eu mă detaşez spre prima parte :-s. Răspunsurile le voi primi mai târziu dacă nu niciodată. Am încercat să fac altfel pentru a evita aşteptarea, dar oricum aş da-o, tot acolo ajung. Este un fel de labirint cu mai multe drumuri şi aceeaşi uşă de ieşire.

Am deviat un pic de la subiect. Am vrut să spun, ca un copilaş ce-i cere mamei o jucărie din magazin, că vreau şi eu o poveste. Nu ştiu dacă mă gândesc exact la o poveste ca cele din filmele care-mi plac mie, sau la o poveste originală cu un final fericit. Vreau ceva care să mă scoată din viaţa mea şi să fie cu totul nou. Nu mai vreau tentaţii, lucruri care să mă facă să fac alegeri şi să fiu nehotărât, să mă ducă în impas sau în extaz de supărare.

Libertate, bunătate, duioşie, tandreţe, iertare, independenţă şi sentimentul de oprire al timpului. Acestea ar fi principalele caracteristici ale lumii în care să fie introdus noul eu. Cum spuneam, mai am până să ajung acolo. Poate trebuie să mai visez, să mai sper, să mai mai mai.

Îmi doresc ca atunci când o să ajung unde vreau acum, să îmi dau seama că tot acel lucru îmi doresc şi să mă simt împlinit.

Aşa sunt eu

Gânditor în cea mai mare parte a timpului meu, fie liber sau nu, încerc să evit acest comportament, care am observat că mă distrage de la discuţiile de moment. Asta face parte din schimbarea mea la care lucrez în continuare.

Mă plictisesc repede de temele aduse într-o discuţie în grupurile sociale la care particip, deviez rapid spre căutarea soluţiilor problemelor mele, fără să-mi pese de starea generală a celorlalţi, trăiesc cu regret deciziile greşite pe care le iau numai din cauza timidităţii, sunt sincer şi asta mă caracterizează destul de mult, am încredere în spusele oricărei persoane care îmi pare serioasă (deci norocos cel care se bagă pe sub pielea mea şi mă minte în ultimul hal), râd la glumele mai puţin bune numai pentru ca persoana respectivă să nu se simtă prost, mă integrez greu în alte grupuri sociale, aspir spre perfecţiune, susţin ideea că o societate poate evolua începând cu educaţia, urăsc ironia, dar o folosesc, încă îmi place timpul în care sunt singur, îmi place şi timpul în care cineva îmi ţine companie şi vice versa, sunt romantic, nu sunt spontan, îmi plac lucrurile simple, organizate şi naturale, evenimentele importante le consider viitoare amintiri cu care nu mă voi mai întâlni, cea mai mare parte a trecutului meu nu mă interesează în ceea ce priveşte viitorul, sunt dedicat în tot ceea ce-mi place să fac, nu sunt un bun ascultător, dar sigur mă chinui să fiu întotdeauna, fac greşeli de care nu-mi dau seama după care regret un timp, sunt iertător în orice situaţie gravă, nu spun prea multe, numai ce este necesar dacă am acel curaj pe care îl caut în continuare, am principii pe care le respect cu stricteţe (rareori când se întâmplă să nu), urăsc să-mi fie atrasă atenţia asupra unui lucru la care ştiu ce am de făcut, nu suport persoanele care au ceva cu cele care se poartă diferit faţă de ele, nu încurajez consumul de droguri licite şi ilicite şi încerc din toate puterile să fiu eu, original, cât mai natural.

La toate cele de mai sus lucrez şi cred că se vor schimba (unele dintre ele) în mai bine.

Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit.

Franz Kafka