Gânduri ce mocnesc

Cred că am uitat de plăcerea mea de a face viaţa mai uşoară celor din jur, de a face exact opusul aşteptărilor şi a aduce zâmbetele acolo unde se presupuneau momente tensionate şi dezamăgitoare.

Când eram mai mic, îmi plăcea să zic asta, chiar dacă majoritatea nu înţelegeau despre ceea ce vorbeam. Din lucruri simple pe care le făceam pentru cei dragi astfel încât să nu mai fie nevoiţi să se consume, zâmbeam. Fie că îl ajutam pe tata la ceea ce meşterea şi îi întindeam mâna cu un ciocan, un cleşte sau un şurub acolo unde anticipam că are nevoie, fără să îmi ceară, fie că făceam, sau cel puţin încercam să fac opusul aşteptărilor pe moment, eram fericit că atunci când mă priveau zâmbeau şi îmi mulţumeau. Numai pentru simplul fapt că nu îmi spuneau şi nu îmi arătau ce să fac pentru a-i ajuta, iar eu aveam acele reflexe, eram fericit.

Am descoperit mai târziu zicala cum că “Lucrurile mici fac oamenii mari.” şi în sinea mea deja era afirmată, devenită principiu 🙂

Greu este gândul la persoanele care nu observă acele lucruri mici şi nu îmi întorc favorul cu aceeaşi plăcere. Nu îi condamn pentru că sper că fac asta altora, nu mie.

Uneori mă simt singur într-o lume în care nu mai contează nici o adevărată valoare şi toţi trag spre bogăţii şi bani pentru binele lor. Egoismul mă deranjează. De aici pot devia la comportamenul oamenilor din ziua de azi şi astfel la locul României din multe puncte de vedere, dar nu are rost – nu se va schimba nimic.