Când ai nevoie de dragoste…

Cum poate exista atâta adevăr în lucrurile negative? De ce nu este adevărat că o rană se poate vindeca şi în final să fie mai bine ca înainte? Sau de ce când este rău, este adevărat că rău va fi până la sfârşit?

Întrebări cu răspuns fără corectitudine. Şi pe cât de corect încerc să trăiesc, pe atât de incorect mi se dau toate peste faţă.

“dar nu sper nimic” pentru că pe de-o parte vreau să fiu surprins de ce va fi, iar pe de altă parte nu ştiu dacă se va întâmpla acel ceva.

când esti singur nu poti sa scapi de singuratate.” Trist, dar adevărat. Cum aş putea să gândesc pozitiv, când sunt singur şi nu zâmbesc, când sunt amăgit de detaliile mici şi usturătoare ale fiecărui lucru?

“când esti nefericit nu are sens sa o spui” pentru că nu se vor sinchisi prea mult pentru a ta nefericire. Poate o încurajare, un “capul sus!” sau “trăieşte bă viaţa!” pare a fi de ajuns. Daa, dar nu pot trece sută la sută peste cu una din astea. Să stai şi să îi crezi cum că este mai bine să vezi partea bună. Nu mai bine ar fi să

fii tu lânga mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lânga mine, ţine cu mine.

întelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

?

Mircea Cărtărescu – Când ai nevoie de dragoste

Simt că am trecut peste problemele alea mici pe care le simţeam, chiar mici probleme ale sufletului. Am crescut şi acum simt altele mai complexe pe care încă nu mi le pot explica. Timpul, spatiul, oamenii şi viaţă mă pot ajuta să găsesc răspunsuri? Aici sper…

Mă repet, sau…

Înainte să intru şi să scriu acest articol m-am gândit la un titlu. Este vorba despre Iar visez… şi după cum vedeţi este luat. Culmea, am recitit articolul şi în mare este aceeaşi chestie ca acum. Înţeleg că s-a cam terminat cu ciclul ăsta. Adică o iau de la capăt?

Aceleaşi sentimente, aceleaşi intâmplări, acelaeaşi irosiri, aceleaşi eşecuri şi regrete. Sunt făcut din ele. Zâmbetele sunt numai cele cu care se lipesc acestea între ele. Mă şi gândeam, cum pot să fiu eu aşa de împlinit? Când sunt fericit îmi pun întrebarea asta şi “Când se termină asta?”, pentru că ştiu că nu durează.

Şi e urât. Oricât de repede ar trece starea, este urât. Mă apucă o nostalgie – mult spus pentru că nici măcar nu am trăit ceva căruia să-i duc dorul – şi greu scap de ea, dar îmi place, sincer.

Am mai vorbit despre lucrurile pe care mi le doresc acum. Sunt sigur că se vor împlini, peste un an, peste 10, peste 100, mi se vor împlini ele, dar degeaba. Nu o să mai fie aceeaşi plăcere când le voi trăi. Priorităţile se schimbă, numai eu nu.

De relaţiile cu oamenii? Acelaşi neînţeles mă consider şi un alt eu nu voi mai găsit. Mă rog, voi găsi, dar cine să aibă parte de el? Îmi vine să râd, dar mă rezum la un zâmbet. Când este vorba despre al meu suflet, vine inima şi-i spune să se calmeze pentru că nu poate să bată aşa de tare pentru un vis.

Nu ştiu cum să mă păstrez în continuare, nevătămat, corect şi fericit. E cam greu în asemenea circumstanţă şi anume: se apropie sărbătorile; aici este durerea. Când vin, vin şi ăle mai grele sentimente, astfel că nu pot împărţi căldura sufletească cu mine. Trebuie să mă ajute cineva, dacă mă fac înţeles.

Timpul trece în ciuda mea şi poate ia cu el ceea ce-mi aparţine, sau are dreptate şi eu mă mint. Ia cu el ceea ce nu-i al meu. Totuşi nu mă simt fericit. Şi nu ştiu cu ce ar trebui să mă mulţumesc. Principiile mi-ar şopti să-mi trăiesc viaţa cum vreau, dar natura şi lumea ar putea fi atunci nedreptăţite din cauza egoismului meu. Mai sunt lucruri care mi se contrazic şi mă lasă la voia întâmplării.

Speram ca prin acest articol să mă regăsesc oarecum şi să văd ceea ce trebuie să fac. Este puţin ciudat să nu dau acolo unde trebuie, ci să dau şi să sper că dau bine, riscând. Viaţa este un joc, riscant şi cum mai este ea. Acum este riscantă. Să mă mulţumesc cu ceea ce am nu îi este bine sufleţelului, să fac mai multe pentru el şi pentru mine ar însemna să risc şi eventual să pierd. Deci şi mai multă suferinţă. Nu ar fi vorba că nu văd partea bună a lucrurilor, pentru că este, dar ce rost are să o amintesc din moment ce pierderile sunt cu mult mai mari?

Am scris pentru mine. Nu vreau să ajung undeva fizic. Mai ales că am descris în acest articol unde. Şi clar nu o să ajung pentru că am cobit. De mulţumit o să mă mulţumesc în continuare cu ceea ce am avut şi daca vrea Domnu, poate o minune şi în viaţa mea. Nu mai am nici o aşteptare de la viaţă. Sunt indiferent şi din partea ei poate să îmi facă ce vrea. Dacă stau să mă stresez că de ce şi de ce nu, şi mai rău o să-mi fie. În concluzie, îmi accept consecinţele cum îmi fac greşelile.

Scrisoare de dragoste

Oare sentimentul de iubire pe care îl port în suflet, îl pot înţelege şi alţii? Poate, dar nu la fel de intens cum îl simt eu… În caz că nu ai observat aş prefera să îţi arăt cât te iubesc, dar în aceasta scrisoare cuvintele vreau să-şi dovedească măiestria. Fiecare minut fără tine pare o eternitate, fiecare atingere mă face să înnebunesc, iar cu fiecare sărutare, inima vrea să iasă din piept.
Clipele petrecute cu tine au fost unice, iar sentimentul de iubire nu poate fi mai intens decât acum. Ador buzele tale catifelate, părul mătăsos şi ochişorii tăi negrii cu care mă priveşti cu atâta duoşie.
La început totul a fost o joacă… jocuri copilăreşti prin care ne-am maturizat amândoi, apoi totul s-a schimbat…
Sentimentul de iubire a început să apară, iar cu timpul a devenit acel sentiment suprem.
Vreau să ştiu dacă a meritat să te întâlnesc, daca totul, peste ceva timp, vei da uitării sau mă vei păstra în inima ta pentru totdeauna.
Tu vei avea mereu jumătate din inima mea, indiferent de ce se va întâmpla…

Autor: Gruia Bogdan

Cole

Poţi cunoaşte o fiinţă care are mult bine în sufletul său
Dar am cunoscut persoane care mi-au făcut foarte mult rău.
Trebuie să ştii că după mult bine
Urmează ce-i mai rău
Şi la suflet el sau ea te-atinge
Acolo unde te doare cel mai rău…
Aş vrea să uit tot ce mi-ai spus,
Să uit c-am fost prieteni,
Să uit ce împreună am făcut
Şi totul poate era invers…
Nu mă aştept să înţelegi
Cam tot ce am pe suflet
Şi chiar dacă am spus ce-am spus un pic mai sus
Mai bine am fi rămas prieteni.
Nu ştiu dacă ar fi trebuit să mă bag în viaţa ta,
Dar simţeam că între noi se va lega ceva.
Acolo undeva în suflet asta mă doare
Şi în puţini o să mai am încredere,
Ştiind că n-o să dureze mult
Şi sentimentul de prietenie uşor… uşor dispare.
Chiar nu ştiu unde o să ajung
Gândidu-mă la tine.
Şi vrei să-ţi spun ceva?
Chiar aş vrea să fii cu mine.
Nu ştiu cât de mult te va surprinde,
Dar inima tot după tine tinde
Când mă luai de mână simţeam că-nebunesc,
Iar prin câteva cuvinte inima vroia să iasă din piept
Nu vreau să mă înţelegi greşit,
De el nu te despart,
Dar înainte de-a pleca
Am vrut măcar un rămas bun să-mi iau…

Autor: Gruia Bogdan

Micuţa

După jumătate de an
În care n-am mai scris nimic,
Am pierdut ceva foarte de preţ.
Inima ta să plece, nu pot s-o opresc.
A început frumos cu un sărut graţios,
Ascunşi de lume, de vânt, de soare,
Într-un loc unde totul începuse să prindă culoare.

În scurt timp a urmat primul te iubesc,
După o zi în care lacrimile tale mi se lipisera de piept.
Nu am putut să-ţi spun…
Cu toate c-aş fi vrut
Să te privesc adânc, să-ţi spun ce simt, apoi să te sărut.

Un înger pe pământ stă chiar în patul meu,
Nu pot să îl trezesc, îmi este foarte greu.
Aştept să se trezească.
Stai… a deschis ochii deja…
Mă priveşte, o privesc,
Apoi mă întind şi eu uşor lângă micuţa mea.

Nişte vorbe spuse în vânt,
Cuvântul despărţire nu aş vrea să-l mai aud.
De ce am spus asta?
În veci nu îmi voi putea ierta aşa ceva.

Am rămas doar cu jumătate,
Cealalta e la tine
Şi-acum trăiesc în singurătate,
E scrum în mine.
De ce ai plecat, chiar te iubesc?
În câteva zile chiar am ajuns să simt
Că lângă tine pot să simt că traiesc.

Tu nu-nţelegi că fără tine
Îmi este tot mai greu?
Nimeni nu ar mai şti să te iubească
Cum te-am iubit doar eu.

Mi-e dor de tine, mi-e dor să te ating
Buzele tale fine, nu le mai simt.
Poate ai uitat ce-ai spus,
Tin să-ţi aduc aminte
Că sentimentul de iubire nu se spune în cuvinte.

Nu ţi-am spus că te doresc
Am vrut să-ţi dovedesc.
Dacă m-ai fi lăsat
Ţi-aş fi arătat adevăratul
Sens al cuvântului te iubesc.

Micuţa mea întoarce-te la mine!
Prin aceste versuri am vrut să îţi arăt
Că ţin cu adevărat la tine.
Aştept să-mi spui dacă rămâne-aşa,
Sau de mâine voi fi grăsuţul tău
Şi tu micuţa mea…

Autor: Gruia Bogdan