Drumul spre casă, duce la tine

Cu greu am crezut că am să ajung din nou aici. Acelaşi apus, acelaşi loc, acelaşi vânt care îmi mângâie pielea, parcă trimis de tine, aceleaşi gânduri, dar ceva mai melancolice şi lipsite de speranţă şi în final, aceeaşi promisiune făcută ţie cum că acum ar fi trebuit să fii cu mine. Din nou sunt acasă, iar toate drumurile spre aici, duc la tine. Şi este ciudat. Că tu nu eşti.

Mă simt atât de inspirat, însă nu mă mai surprinde nimic. Ziua când mi-ai spus ultima dată că îţi este dor de mine, a trecut de multă vreme, zilele de când nu ţi-am mai auzit glasul, au trecut şi ele şi parcă se înmulţesc cu fiecare secundă fără tine.

Sentimentele mele pentru tine s-au gravat în sufletul meu şi tot mai greu îmi este să le stăpânesc. Sunt conştient că îmi fac rău, că amalgamul de gânduri îmi menţine tristeţea şi că noi nu vom fi mai bine dacă voi continua să fac asta. Zâmbesc şi doar acum mai gust efemer o bucăţică de speranţă. Apoi ştiu că nu voi înceta să te păstrez în gând, în respiraţie în sânge, în suflet şi ascunsă printre toate cuvintele mele ce-mi vor descrie vreodată viaţa.

(more…)

Conversaţii

El: – Ce mai faci? Nu am mai vorbit de multă vreme. Era prin decembrie…
Eu: – Visez la ceea ce iubesc.
El: – Visezi? Cum adică vis…
Eu: – Da! Sunt cu ea pe banca… unde merg şi stau singur de obicei. Acum suntem amândoi. Mă împinge la margine şi îşi întinde picioarele în cealaltă parte. Îşi face loc conştiincioasă ca o mamă ce îşi aşează puiul în cuib. Îşi pune încet capul pe picioarele mele, apoi mă priveşte şi îmi aruncă un zâmbet dulce de-al ei. Îi simt gustul ca şi cum aş savura o ploaie a unei seri de vară târzie…
El: – La fel de mult o iubeşti?
Eu: – … mă aplec asupra ei şi îmi strecor tandru mâinile pe al ei spate. Îi cuprind umerii şi o strâng în braţe fără să mai gândesc altceva. Apoi mă detaşez încet, o sărut pe frunte şi îi răspund cu acelaşi zâmbet. În sinea mea am o stare de mulţumire şi de linişte eternă. Da, o iubesc cel puţin la fel de mult. De fapt, nu pot compara acest lucru cu ceva. Pur şi simplu – o iubesc. Doar atât ştiu cu certitudine.
El: – Şi ce s-a întâmplat cu voi? Ai păţit ceva? (more…)

Vreau să trăiesc o poveste

Nu îmi este de ajuns să visez chiar dacă, cu asta mă ocup în majoritatea timpului. Speranţa nu mă ajută să am ceea ce îmi doresc cu adevărat. Până la a se materializa gândurile mele de a trăi ca într-un basm este cale lungă.

Încă mă gândesc la acea vară şi o consider în continuare întâmplarea cea mai frumoasă din viaţa mea. Poate pentru că eram un copil de 15 ani care gusta din dulceaţa vârstei şi atunci am acceptat-o ca un moment de înaltă prioritate în topul fericirilor mele. De atunci nu s-au mai putut lega prea multe momente de acela şi puţine au ajuns aproape de el, dar niciodată peste 8->.

Înainte de acea vară eram ca acum: numai cu visul. La un moment dat, fără să-mi dau seama au prins rădăcini şi au început să crească sub ochii mei. Nu mi-am dat seama că începusem să mă împlinesc, pentru că uitasem de dorinţa de a o face şi aveam alte dorinţe. Am observat că totul se întâmplă cu un anumit scop. Că îmi dau seama sau nu, motivul rămâne neschimbat. E trist că am pierdut din valoarea dorinţelor pe care le aveam în trecut, iar acum când se îndeplinesc nu le mai acord o aşa de mare importanţă.

Ăsta ar putea fi un motiv în a crede în continuare că visele de acum vor deveni mai târziu realitate, dar mă tem pentru că nu vreau ca atunci când vor prinde viaţă, eu să nu văd asta şi să trec cu vederea.

Timpul trece şi ia cu el multe. Amintiri, sentimente, momente şi frumuseţi. Pe scurt, o viaţă de om. La un moment dat oricine îşi pune întrebarea “Ce rost are?”. Majoritatea nu îşi pot răspunde convenabil pe moment din cauza iluziilor deşarte. Fericiţi cei care o fac şi o fac şi bine.

Aici, eu mă detaşez spre prima parte :-s. Răspunsurile le voi primi mai târziu dacă nu niciodată. Am încercat să fac altfel pentru a evita aşteptarea, dar oricum aş da-o, tot acolo ajung. Este un fel de labirint cu mai multe drumuri şi aceeaşi uşă de ieşire.

Am deviat un pic de la subiect. Am vrut să spun, ca un copilaş ce-i cere mamei o jucărie din magazin, că vreau şi eu o poveste. Nu ştiu dacă mă gândesc exact la o poveste ca cele din filmele care-mi plac mie, sau la o poveste originală cu un final fericit. Vreau ceva care să mă scoată din viaţa mea şi să fie cu totul nou. Nu mai vreau tentaţii, lucruri care să mă facă să fac alegeri şi să fiu nehotărât, să mă ducă în impas sau în extaz de supărare.

Libertate, bunătate, duioşie, tandreţe, iertare, independenţă şi sentimentul de oprire al timpului. Acestea ar fi principalele caracteristici ale lumii în care să fie introdus noul eu. Cum spuneam, mai am până să ajung acolo. Poate trebuie să mai visez, să mai sper, să mai mai mai.

Îmi doresc ca atunci când o să ajung unde vreau acum, să îmi dau seama că tot acel lucru îmi doresc şi să mă simt împlinit.

Dorinţe ascunse

După o zi plină de emoţie şi suspans încă de dimineaţă, am ajuns în cele din urmă în faţa calculatorului personal. Ca în fiecare zi, am verificat căsuţele de email, contul de facebook, apoi postările de pe blogurile pe care le citesc. M-am oprit la Monica şi la dorinţele ei neîndeplinite. Am citit articolul şi mi-am zis că nu ar fi rău, ba mai mult, ar fi frumos dacă aş face şi eu un articol asemănător în care să menţionez dorinţele mele din totdeauna. Ei bine, iată-l >:)

Ce mi-am dorit eu din totdeauna a fost îndeplinirea viselor exact aşa cum le-am avut. De fiecare dată nimic nu s-a întâmplat aşa cum mi-am imaginat.

O altă dorinţă pe care am avut-o când eram mic era să pun bazele unei trupe de muzică, după modelul 3SudEst ;))

Alte dorinţe le-aţi putea găsi în articolele precedente, O viaţă perfectă sau Chestionarul lui Proust.