O zi cu amintiri

Am început ziua pozitiv pot spune, pentru că am avut parte de un coleg de drum optimist, care mi-a dat nişte sfaturi ce ţin de şcoala vieţii, sfaturi la care nu credeam că mă voi gândi mai târziu în această zi.

Ei bine ziua a devenit uşoară pe măsură ce trecea. Programul meu de astăzi era 4 ore de liceu, iar dupa de susţinut un spectacol până pe la ora 13:30, ca mai apoi să mă deplasez la Caracal pentru încă unul. Nimic special, nimic care să mă surprindă, până în momentul în care am primit vestea care avea să mă introducă într-o stare de ambiguitate.

Iniţial am văzut-o coborând din microbuz. La fel de drăguţa cu ochii ei mici de culoarea cerului într-o noapte înstelată şi cu rujul ei roşu nelipsit care atrage atenţia imediat. Nu aveai cum să nu o observi. Se apropia de mine… Acum mă gândesc că am întors privirea doar din mândrie, doar pentru a o face pe ea să creadă ca nu am văzut-o eu primul. A trecut pe lângă mine, încercând în continuare să evit să o salut… nu am făcut bine, dar mă bucur că mi-am dat seama ca apoi să merg încet prin stânga ei şi să îi adresez apelativul “Heei….”. S-a întors şi mi-a zâmbit. Nimic nu s-a schimbat de când am văzut-o ultima dată. Acelaşi zâmbet cu care mă umplea de visare de fiecare dată când îl avea. Am continuat să mergem pierduţi prin mulţime, am intrat în sală şi în cele din urmă am ajuns la scena unde urma să avem o mică repetiţie înainte de spectacol. S-au asezat în formaţie. De îndată am început să îi caut privirea, dar a fost în zadar. Începeam să mă gândesc la ce impact ar fi putut să aibă timpul asupra percepţiilor noastre, oare chiar nu mai exista nici un farmec?

În cele din urmă am luat loc în sala spectatorilor şi am privit repetiţia lor de acolo. În sfârşit ochii noştrii îşi găsiseră paralelele comune. Mi-a zâmbit din nou şi în acel moment m-a lovit plăcerea pe care o aveam atunci când ne plimbam pe malul Jiului cu acele atingeri pe mâna ei fină, sub căldura soarelui care a făcut o zi de neuitat. Am revenit brusc la realitate când privirea ei şi-a schimbat direcţia. Am urcat din nou pe scenă, apropiindu-mă de ea. Simţeam cum dispare emoţia şi creştea magia şi dorinţa de a fi ca înainte.

În spatele scenei au fost iar alte momente care au redat atmosfera de feerie pe care o simţeam când am cunoscut-o. Am rămas îngândurat privind pregătirile care se făceau pentru spectacolele ce urmau. Deodată am simţit o atingere pe braţul drept. Era ea cu acelaşi zâmbet ca întotdeaua. I-am zâmbit şi eu. S-a apropiat încet cu capul de pieptul meu. Am sărutat-o uşor pe obrazul stâng ca şi cum am savurat momentul pentu totdeauna şi i-am spus că revederea ei a fost o surpiză de 8 martie pentru mine. Probabil s-a bucurat cum m-am bucurat eu când ea mi-a spus că nu m-a mai văzut de o grămadă de timp. A început să deschidă subiecte pe care trebuia să le discute cu mine într-un mod sau altul. Am început să o ascult şi pe măsură ce îmi explica mai mult, pe atât începeam să cred că timpul chiar nu a avut ce să caute în schimbarea ei.

Au urmat momente artistice în spectacol, melodii cântate de copii talentaţi, iar tentaţia a început să apară. Am păşit lângă ea şi am îndrăznit să o prind subtil de mână. Am tras-o încet în spatele cortinei şi am început să dansăm. Emoţiile şi-au făcut apariţia într-un mod plăcut. Mâinile noastre erau prinse perfect, iar atmosfera a devenit una în care nu aveam cum să-mi doresc să se termine. Din păcate se terminase melodia. M-a lăsat uşor în urmă tinându-se în continuare de mâna mea, la un moment dat simţind cum dă drumul şi alunecă spre exterior.

Spectacolul îl terminase. A venit apoi la mine şi mi-a zis, parcă nu dorea să aud, că trebuie să plece. Microbuzul o aştepta. S-a ridicat pe vărfuri şi m-a sărutat pe obraz. Pentru celălalt obraz m-am aplecat eu şi am închis ochii intrând într-o stare de nedumerire. Nu am crezut că se terminase aşa de repede. Cu toate că timpul a lăsat-o cum am cunoscut-o, acum mi-a făcut neplăcerea de a termina momentele frumoase. Eram în imposibilitatea de a evita acel episod, care părea o tragedie. Doar am lăsat totul în urmă şi am încercat să uit. Îmi dau seama că acel timp şi-a pus amprenta pe mine şi doar mi-a deschis ochii, schimbându-mă pe mine, sper, în bine.

O viaţă perfectă

După cum poate ştiţi, iubesc să visez. De multe ori îmi zic să revin la realitate şi acel îndemn doar îmi schimba viziunea şi visez mai departe. Visez când mănânc, visez când merg, visez când stau, visez când mă plictisesc, visez când dorm şi aşa mai departe. Visez chiar şi când visez. Acum să nu o luati prea în serios: “Bă, ăsta e visător al naiba!“:D. Am limte, mă jur (vorba lui Vescan ;))), limite cu timpul dedicat lor, nu cu cantitatea lor:-”

Găsind acest aspect interesant, m-am gândit să mă leg de cum ar arăta o viaţă perfectă pentru mine, bineînţeles dupa majoritatea realizărilor pe care doresc să le fac pe plan personal şi profesional.

În primul rând gândul îmi zboara la jobul, mai târziu ocupaţia principală la o firmă de software IT. Persoane care mă inspiră ar fi Bill Gates şi Mark Zuckerberg. Le admir curajul şi priceperea de care au dat dovadă în realizările lor care au devenit mondiale. Fără să exagerez, mă văd pe undeva pe la un sfert din succesul lor. Modeest! :)) În altă ordine de idei, îmi doresc firma mea, compania mea (sună bine nu?), fată de care să nu am stres şi să am numai succes.

Pe plan personal visez la familia simplă şi fericită, fără complicaţii şi alte influenţe negative, ducând o viată cât se poate de frumoasă, fără lipsuri.

Acum, partea proastă este că de cele mai multe ori, nimic nu se întâmplă cum îmi imaginez sau visez şi aici chiar am urmă de dezamăgire :(. Oricum, chiar dacă ar trebui ca acesta să fie un motiv de îngrijorare, visele mele continuă. Până la urmă, “Cum îmi aştern, aşa dorm”, că tot zicea Robi de Proverbe idioate ;))

Şi indiferent cum ar fi, viaţa merge mai departe, cu sau fără vise, dar ştiu că se va termina cu bine 🙂

Diacritice

Credeam că nu exista cale pentru a putea scrie cu diacritice in Windows ;)) M-am inşelat, după ce am dat de siteul care m-a făcut fericit, www.diacritice.ro. Tot aveam bloguri pe care le citeam şi la un moment dat am observat că majoritatea autorilor scriu cu diacritice. Până la urmă limba română este corectă numai cu diacritice, idee pe care o susţine/a si Wikipedia.:D

Acesta fiind primul articol scris cu diacritice, a fost cam ciudat pană mi-am dat drumul cât de cât la mâini, şi nici după ce l-am scris nu m-am obişnuit total. Oricum, de acum înainte o sa utilizez limba română peste tot pe unde am ocazia de a-mi lăsa o idee, un gând sau o discuţie.

Era să uit: am modificat şi legăturile permanente. Le-am scos extensia xf.

P.S: Am depăşit timpul de somn şi mâine am liceu. Tot răul spre bine. :-h

Este mai bine asa

In sfarsit am gasit o tema potrivita cu masurile placerii mele de care sunt mandru. In aceste zile cred ca atmosfera nu prea linistitoare de zi cu zi si gandul la micile buguri de la vechea tema, skeptical au facut ca eu sa nu mai acord prea mare atentie articolelor, ci doar m-am axat pe citirea si comentarea altor bloguri. Nu de alta dar cand intram pe blog cu ideea de a scrie, vedeam in dreapta coloana “Din aceasta categorie” in care trebuiau sa apara articolele respective, insa nu apareau. Ar fi fost coplesitor sa iau fiecare fisier din tema la rand si sa caut instructiunea care ar fi trebuit sa creeze lista articolelor. In plus widgeturile le puteam adauga decat in zona footer, deci automat blogul ma dezamagea si imi pierdeam sporul de a scrie. Asta cred ca este explicatia.

Acum simt si eu cum este sa fii implinit intr-adevar. Chiar ma simt mult mai bine dupa ce am realizat ca aceasta tema imi satisface placerea de a sta pe blog si de a clickui fiecare link pe care il gasesc, chiar daca stiu unde duce si ce face 😀 (glumesc). Dupa ce am instalat o alta tema (este vorba despre BlueSky) pe serverul local, am tradus-o si am urcat-o pe serverul blogului, am sesizat ca sunt probleme cu silul CSS in pagina de afisare a arhivei. Clar nu aveam cum sa stau si sa caut erorile. Un text, o imagine, o traducere in mare parte mai merge facuta la tema, dar o modificare majora ba! Deci am plecat iarasi in cautarea unei teme care sa-mi convina si am dat aceasta. Este o tema eleganta care sper ca nu ma va dezamagi. Voi ce parere aveti?:)

Decizii

Deocamdata nu sunt prea sigur cum voi incepe sa postez in blog. Ma gandeam odata la formula: “Draga jurnal (ule)…” (cum o aveam pe la varsta de 12 ani cand scriam intr-un caiet cu un creion obosit si lipsit de vizite la ascutit 8-> ). Acum as incepe printr-un salut formal dar ma simt putin nepoliticos; nu stiu de ce :-?, deci bun gasit

Ca prima postare, as dori sa ma prezint, zic si eu:D

Ma numesc Vlad si sunt incantat sa te cunosc;)) Sunt un baiat normal cu ganduri mari si vise/visuri (las la aprecierea voastra) marete. Momentan studiez la liceu, unul teoretic, mai exact Mihai Viteazul (de ce nu si pagina de FaceBook :-“) in anul al treilea (ce bine suna in loc de “in clasa a XI-a”). Banuiesc ca aspectul fizic nu conteaza si nici nu as fi interesat sa ma descriu, din motivele vietii private.

Aaa. Era sa uit de ce am pus numele acestei postari “Decizii“. Cum spuneam si in pagina Despre, a trecut multa apa pe Olt ;)). Nu asta!:D

Spuneam ca acest domeniu a fost creat acum doi ani si aproape o luna si ca in acest timp au fost multe contraziceri in legatura cu ce ar putea fi, evident in final blog, dar cateodata imi pare rau pentru tot timpul irosit pe orice altceva ce as fi facut :-” Nu ca ar fi un subiect care sa va intereseze, dar trebuia sa spun si asta:)

Eu ma retrag incet in melodiile lui James Blunt pe un ritm lent…o|^_^|o