Cupa Romanaţiului

De mult aşteptam această ocazie să îl întâlnesc pe  Radu Valahu în persoană. S-a întâmplat astăzi la Cupa Romanaţiului de skandenberg ediţia a IV-a de la Caracal, judeţul Olt, la Sala Polivalentă. Totul a început din dorinţa unui prieten de a participa la concurs. Fără să mai dau alte detalii, în cele din urmă a reuşit să se înscrie…

Eu am ajuns la timp pentru prezentările sponsorilor, arbitrilor, vipurilor şi altor persoane publice sau nu, dar importante :-@, parte la care doream să nu particip ca spectator :-L. În fine. A început concursul pe categoria juniori -70 kg stânga. Am asistat şi la nişte meciuri care m-au dus muuult în senzaţia de plictiseală, dar ce era să fac, tot le-am văzut. Trebuia să stau pentru momentul pe care-l aşteptam: categoria juniori +76 kg dreapta :X

Singurele chestii care nu mi-au plăcut au fost că au fost invitaţi concurenţi bulgari de diferite categorii care, ce-i drept, i-au cam dominat pe românaşii noştrii, au intervenit cu premieri înainte de a începe meciurile pentru categoria juniori +76 kg dreapta, am avut un loc foarte prost unde circulau spectatorii prin faţa mea ca pe maidan 8-| şi printre arbitrii a fost o femină care nu mi-a convenit deloc cum a arbitrat. A găsit mereu nod în papură x(.

Până la urmă m-am ales cu ce mi-am dorit. O poză cu Radu Valahu 😀

Primul concurs câştigat

În sfârşit îmi găsesc câteva minute să scriu pe blog. În această săptămână am impresia vagă că toţi au ceva cu mine, toţi trag de mine pentru că vor un anumit lucru sau mai ciudat, nu vor nimic. #-o Ce bine mă simt când mă aflu aici! Acum chiar am uitat de tot şi toate.

Acest articol trebuia să îl scriu pe 27 februarie, dar cum am spus, timpul mi-a cam fost furat, motiv de întristare:-s

Aşa, despre ce este vorba…am participat la concursul de aici, organizat de BlogAwards.Ro şi ce credeţi?:D Am fost unul dintre câştigători, cu acest articol. Am câştigat un domeniu .eu  şi un pachet de găzduire de la ACIPHosting. 🙂

Trebuie să recunosc, s-a nimerit la fix acest concurs pentru că găzduirea pe care o am trebuie să expire în zilele următoare, deci în bafta mea :-”

P.S: Acesta este al doilea concurs la care am participat de când am blog, dar cum primul nu s-a încheiat, oficial este primul concurs la care iau parte. 😀

Participă şi dă mai departe

Tocmai ce am terminat de vizionat prezentarea lui Marius Ovidiu Calugaru, administratorul blogului blogatu.ro, la Craiova BlogRoll Meet legată de relansarea proiectului BlogAwards, fapt care m-a făcut să cred că este un proiect serios.

Mă aflu în blogosferă din 16 decembrie  2011 şi nu sunt prea bine informat în privinţa proiectelor de acest gen din trecut, dar din câte am înţeles, blogawards.ro a fost lansat în 2009, în 2010 relansat, iar în acest an la Craiova BlogRoll Meet, Marius a pus mare accent pe seriozitatea cu care va fi desfăşurată activitatea proiectului.

Clar după ce am văzut prezentarea, mi-am zis că nu ar fi rău dacă i-aş ajuta şi eu prin a participa la evenimentele şi concursurile organizate de echipa BlogAwards. De altfel, dacă tot au nevoie de puţin ajutor pentru a afla toată blogosfera de relansarea BlogAwards, un slogan bun ar fi: “Participă şi dă mai departe“. O mică explicaţie: din observaţiile mele, programul blogawards organizează campanii, concursuri, interviuri, promovări, recomandări şi oferă diverse servicii, la care bloggerii sunt invitaţi să ia parte. Marea majoritate a bloggerilor scriu pe blogul personal despre fiecare experienţă pe care o întâlnesc de-a lungul desfăşurării celor de mai sus şi astfel cititorii/autorii află de BlogAwards şi de premiile pe care le oferă.

Spre exemplu, acest concurs oferă un domeniu .eu cu web hosting de la ACIPHosting.

UPDATE: blogawards este susţinut, alături de mine, şi de UnPersonaj.

Olimpiada de Informatica

Astazi am citit un mail primit ieri pe la ora 10:45 de la ISJ OLT in legatura cu Olimpiada de informatica si CIA (Concurs de informatica aplicata). M-am bucurat, exclusiv pentru ca in sfarsit nu ma ia prin surprindere o olimpiada la care vreau sa particip ci aflu si eu mai devreme de ea.

Etapa locala va avea loc in data de 11 februarie 2012 in urmatoarele locatii:

  • LTTV Draganesti
  • CNAI Cuza Corabia
  • CNIM Slatina
  • CNIA Caracal.

Etapa judeteana va avea loc in data de 03 martie 2012 la CNRG Slatina, etapa nationala va avea loc intre 2 si 6 aprilie 2012 la Iasi, iar etapa internationala va avea loc intre 22 si 29 septembrie 2012 la Milano, Italia.

Sursa: ISJ OLT

Despre CIA auzisem ca doar elevii din clasa a IX-a si a X-a pot participa. Am apucat si eu un an, insa am mers numai pana la faza judeteana, oricum profa a fost mandra de mine:-”

Daca doriti mai multe informatii, accesati blogul ISJ OLT.