Colecţie de bani

După ce Lavinia şi-a completat zona din pagina Despre, mi-a şi stimulat imaginaţia de a da naştere unor noi idei. Mi-a picat fisa şi mi-am zis să vă prezint colecţia mea de monede si bancnote pe care le strângeam când eram mai mic… ceva mai mic, aşa că am scos monedele din bomboniera în care le tin, bancnotele din cartea din bibliotecă, le-am aşezat frumos pe nişte coli albe, am luat camera de fotografiat, am setat-o puţin pentru lumina camerei şi am tras câteva poze.

Bancnotele sunt una din fiecare. În primele două poze sunt din România, iar în a treia poză, din Rusia, Ungaria, sau alte ţări, nu ştiu exact:-?? M-am jucat şi prin Photoshop şi le-am editat puţin, astfel că le-am specificat anul în care au fost tipărite.


Dintre monede, cele din chenarul roşu sunt încă preferatele mele. Restul sunt tot din România aşezate oarecum într-o ordine.