Clarificare: fericirea m-a luat de mână

Să încep cu începutul:  şi eu îmi amintesc de cum am iniţiat drumul nostru în doi, de mormanele de lucruri neterminate, dar spre deosebire de tine, eu îmi amintesc şi cele pe care le-am dus la bun sfârşit; îmi amintesc şi de oamenii pe care i-ai lăsat tu în spate, dar şi de cei pe care i-am lăsat eu în spate, am trecut peste vorba lor şi nu i-am băgat în seamă, asta doar pentru tine; îmi amintesc de emoţiile pe care le-ai avut atunci când ţi-am recunoscut dragostea ce ţi-o purtam, dar spre deosebire de tine, eu îmi amintesc şi de lacrimile pe care le-am vărsat atunci, în ciuda situaţiei căreia doream să-i supravieţuiesc şi tu nu m-ai ajutat; pot spune că eu nu îmi amintesc de incertitudinea pe care ai avut-o în legătură cu durata relaţiei noastre, pentru că nu mi-ai putut vorbi niciodată deschis, însă eu am fost sigur şi încrezător în relaţia noastră, spre deosebire de tine; îi ştiu pe cei care şi-au dat cu părerea despre mine, încă o fac şi o vor face în continuare pentru că viaţa lor în asta constă, au intervenit între noi şi mi-au atacat personalitatea, dar cine sunt eu să îi judec cum au făcut ei cu mine?; îi ştiu şi pe cei care ne-au adus împreună, dar spre deosebire de tine, le-am mulţumit şi le-am rămas recunoscător; momentul în care am vrut să luăm o pauză, a fost unul de cumpănă şi nu ştiu de ce mă miram atunci că nu mă înţelegi. Acum sunt convins de ce nu ai înţeles; ziua când am venit la tine să te îmbrăţişez şi să-ţi spun că plec, a fost una dintre cele mai grele zile din viaţa mea, dar tu nu ai ştiut asta şi nu vei ştii niciodată. Nu are rost să-ţi mai storci creierii şi să te minţi că încerci să înţelegi, oricum ai tăcut întotdeauna; mă bucur că ai tăcut, dar nu mă bucur că ai tăcut când trebuia să vorbeşti şi viceversa; când tu trăiai cu speranţa că într-o zi acea distanţă ce ne ţinea departe unul de altul, nu va mai fi fost, eu tânjeam după fericirea împlinirii idealului te a te face pe tine să înveţi anumite lucruri despre viaţă; şi cum poţi spune că ai crezut în noi şi în iubirea noastră când toate cele de mai sus demonstrează contrariul?

Nu a fost vorba că mi-ai permis tu să te îndepărtez de prietena ta cea mai bună, de oamenii dragi alături de care ai crescut şi de toţi cei pe care îi numeai amici sau cunoştinţe, ci că i-am dat eu la o parte, fie că ai vrut, fie că nu, doar pentru ca tu să nu trăieşti în mediocritate. Ştii bine că majoritatea sunt prost crescuţi şi tu eşti cea mai deşteaptă dintre ei. Nu mi-aş permite acum să-ţi recomand să fii cea mai proastă dintre deştepţi, nu cea mai deşteaptă dintre proşti, pentru că sunt un domn. Şi cu oamenii ăştia plini de neînsemnătate de care ai amintit tu, uiţi de cea mai importantă relaţie cu o persoană pe care o poţi avea în viaţa ta şi anume cu mama ta, relaţie pe care nu ai fi avut-o dacă nu te-aş fi încurajat să o dezvolţi. Uiţi. Pentru mine i-ai pierdut pe toţi şi poate şi pe prietenul tău cel mai bun? Fata mea, tu nu ai avut niciodată un prieten cel mai bun, crede-mă. Tu ai avut doar umeri pe care să plângi. Şi nu ai fost tu cea care a pierdut un prieten din cauza mea, eu am fost acela, asta să nu uiţi toată viaţa, pentru că nici eu n-am să uit, chiar dacă vreau. Când ţi-am spus că nu mai putem fi împreună pentru că distanţa ne desparte, nu a fost altă fată lângă mine. Cât am fost cu tine, niciodată nu a fost altă fată, ţi-am spus, ţi-am promis şi ţi-am demonstrat, dar neîncrederea ta infinită în mine, m-a contrazis întotdeauna. Când ţi-am spus că nu mai putem fi împreună pentru că distanţa ne desparte, ţi-am spus pentru că m-am gândit la noi, la mai bine pentru noi, la dezvoltarea personală a fiecăruia, însă tu ai ales încă o dată monotonia şi cercul închis al vieţii tale. Admiraţia ta nu am simţit-o niciodată, fie că ai vrut, fie că nu; lucruri nu ţi-am ascuns niciodată, mereu am vorbit cu tine, îţi spuneam tot ce am, ce s-a întâmplat pe unde am fost, spre deosebire de tine care abea dacă scoteai un sunet când erai supărată pe o întâmplare din filmele tale. Şi cum poţi afirma că nu am simţit niciodată nimic pentru tine? Scuză-mă că-ţi spun asta, chiar dacă aş vrea să ţi-o spun direct în faţă, o pot face şi aici: să-ţi fie ruşine! M-aş opri aici, aşa cum am făcut atunci când ţi-am citit aberaţiile de pe blog, dar după cum am zis, sunt un domn. Să continuăm…

Dacă tu zici că îţi aminteşti perfect fiecare amănunt al relaţiei pe care am avut-o, te rog să-mi spui ce culoare avea floarea pe care ţi-am dat-o pe 31 august 2012. Stai liniştită, nu ştii. Şi cred că într-un final, ai şi tu dreptate: nu suntem prieteni, nici amici, doar nişte străini cu câteva amintiri comune ce nu ne vor mai lega la un moment dat şi se vor duce uşor pe valul vieţii. Să ştii că am fost conştient de acea despărţire, doar ţi-am explicat la început de drum despre ceea ce ne aşteaptă, doar că aici, tu nu ai ţinut pasul cu mine. Nici nu ai fi putut. Eu am fost conştient de asta, în permanenţă. Tu eşti cea care nu a fost conştientă. Să fie clar.

Şi să mai fie clar şi faptul că tu nu eşti omul la care eu să mă întorc atunci când îmi este dor sau când sunt trist. Păcatul a fost al meu că mi-am dat seama prea târziu despre adevăratul om care eşti. Nici nu aş avea de ce să mă întorc la tine. Fericirea m-a luat de mână şi nu-mi va mai da drumul. Tu ai înţeles greşit când ţi-am spus că tu mă legi de casă. Nu mă refeream la faptul că tu eşti casa mea, mai ales în anumite momente ale vieţii mele, ci că eşti una dintre persoanele cele mai apropiate fizic de familia mea. Iar dacă tu zici că nu poţi fi pentru mine ca o carte pe care o deschid doar atunci când îmi aminteşte că am citit cândva un citat, dar pe care nu l-am reţinut, este în regulă; niciodată n-ai vrut să fi. Mă bucur însă că acum are cine să fie cartea mea preferată pe care o redeschid ori de câte ori vreau să o resavurez. Şi ghici ce? Mă face fericit! Zici că ai fost lângă mine întotdeauna când am avut nevoie? Ce zici de seara în care am mers la urgenţe cu mama şi te-am sunat să-ţi spun ce s-a întâmplat, iar mama cu lacrimi în ochi mă privea cum aproape plângeam explicându-ţi ce se întâmplase, iar tu… râdeai de mine la telefon? Atunci ai fost lângă acei alţii despre care vorbeşti. Tu ai fost lângă alţii atunci când trebuia să fii lângă mine. Nu te-am alungat niciodată de lângă mine, doar ţi-am spus că merg cu prietenul meu la o bere şi că te las acasă. Dacă tu numeşti alungat atunci când te-am luat la toate evenimentele familiei, ale prietenilor sau colegilor, atunci ai o altă problemă, pe lângă celelalte pe care probabil le-ai descoperit până acum sau le vei descoperi până la finalul acestui articol. Ai plecat, fără să te uiţi în urmă, fără să îţi pese că mă răneşti şi nu ai luptat pentru fericirea noastră. Spun asta bazându-mă pe ultima noastră revedere. Ţi-am oferit deschis suportul meu, umărul meu, prietenia mea, dar le-ai refuzat crezând că dacă ne-am despărţit, s-a terminat totul. Aici ai greşit tu. Şi atunci când am fost trist, supărat, demotivat, ştiu că ai făcut tot posibilul să-mi arăţi că niciodată nu eşte atât de gravă situaţia. Dar acest lucru nu tot eu te-am învăţat? Iar ai uitat.

Mi-ai tot spus în repetate rânduri că te-am dezamăgit. Situaţia a impus asta şi nu ai tratat-o cum se cuvine. Nu te-am dezamăgit, aşa cum zici tu, ci te-am întărit. Viaţa este dură. Uite, altă lecţie învăţată tot de la mine. Sunt tare curios de la cine ai aflat tu acele presupuse lucruri despre mine, pe care ţi le-am ascuns şi cu care te-am dezamăgit. Nu aş fi surprins dacă aş afla şi eu că tu ai descoperit asta din graiul aşa zişilor prieteni dragi ţie din acel cerc drăguţ şi mediocru al tău. Ai menţionat de dor de tine. Înţeleg că tot ceea ce ai scris, ai scris la supărare, dar să zici că nu mi-a fost dor de tine când nu ne vorbeam, sunt aberaţii. Şi în legătură cu viitorul meu, chiar nu înţeleg ce tangenţă ai tu cu iubita mea. În ce măsură te interesează cât timp va fi lângă mine? Păi să clarificăm şi asta: va fi acolo atâta timp cât va fi lângă mine şi va avea grijă de fericirea noastră. Eu am fost conştient cât doi, de iubirea mea şi a ta. Degeaba ai închis într-o cutie toate pozele cu noi, cutiuţele de cercei, cartea şi toate cadourile pe care ţi le-ai dăruit. Într-o zi le vei revedea pe toate şi atunci îţi vei da seama că nu am ţinut la tine aşa de puţin cum ai crezut tu.

La fel cum sensibilitatea şi prietenia mea au fost preţioase pentru tine, aşa a fost întreaga relaţie pentru mine. Mai mult de-atât, m-am dedicat trup şi suflet în tot ceea ce am făcut cu tine şi ştii foarte bine asta. Dacă tu abea acum ai reusit să te convingi că a fost o adevărată dragoste între noi, eu am fost convins de mult. Şi să nu fi vreodată convinsă că ai fost singura ce m-a iubit aşa de mult. Fără să fiu rău sau să te atac, altcineva o face deja, chiar mai mult decât tine. Sunt realist şi am fost de la bun început. Mulţumesc că mi-ai purtat de grijă. Conştient de ceea ce m-a aşteptat aici, departe de casă, nu este nevoie să mai meditez asupra vieţii mele, a oamenilor pe care i-am pierdut involuntar, a celor care sunt aici şi aşa mai departe, pentru că am venit puţin pregătit şi pe parcurs mi-am dat seama că aici este locul meu. Acasă este acolo unde sunt fericit. Asta a fost ultima lecţie învăţată. Tu nu realizezi nici acum că decizia mea de a pleca de acasă tocmai în Timişoara, a implicat multe pierderi sentimentale şi lecţii învăţate. Uite încă una dintre ele: sunt lucruri mult mai bune întainte decât orice alt lucru am lăsat în urmă.

Cu plăcere că am fost în viaţa ta şi cu părere de rău pentru ceea ce vei simţi când vei citi aceste rânduri, însă este doar adevărul gol, goluţ. Şi cu această ocazie, promit solemn că nu voi mai scrie articole referitoare la tine, nu voi mai încerca să te motivez sau să te încurajez, niciodată. Consider că în tot timpul nostru am făcut tot ceea ce am putut şi din câte mi-am dat seama, nu am reuşit. În concluzie, nu am fost omul potrivit.