Drumul spre casă, duce la tine

Cu greu am crezut că am să ajung din nou aici. Acelaşi apus, acelaşi loc, acelaşi vânt care îmi mângâie pielea, parcă trimis de tine, aceleaşi gânduri, dar ceva mai melancolice şi lipsite de speranţă şi în final, aceeaşi promisiune făcută ţie cum că acum ar fi trebuit să fii cu mine. Din nou sunt acasă, iar toate drumurile spre aici, duc la tine. Şi este ciudat. Că tu nu eşti.

Mă simt atât de inspirat, însă nu mă mai surprinde nimic. Ziua când mi-ai spus ultima dată că îţi este dor de mine, a trecut de multă vreme, zilele de când nu ţi-am mai auzit glasul, au trecut şi ele şi parcă se înmulţesc cu fiecare secundă fără tine.

Sentimentele mele pentru tine s-au gravat în sufletul meu şi tot mai greu îmi este să le stăpânesc. Sunt conştient că îmi fac rău, că amalgamul de gânduri îmi menţine tristeţea şi că noi nu vom fi mai bine dacă voi continua să fac asta. Zâmbesc şi doar acum mai gust efemer o bucăţică de speranţă. Apoi ştiu că nu voi înceta să te păstrez în gând, în respiraţie în sânge, în suflet şi ascunsă printre toate cuvintele mele ce-mi vor descrie vreodată viaţa.

Read More