Îmi va fi dor de ea

M-am gândit puţin şi mi-am dat seama că fiecare lucru pe care îl fac în fiecare zi, este diferit şi are semnificaţia lui. De la ultima vară, care oficial m-a făcut să trăiesc altfel momentul, m-am minţit şi am zis că nu voi mai întâlni aşa ceva. Dimpotrivă, am pierdut cu minciuna asta şi nu prea am băgat în seamă momente importante din viaţa mea. Acum vorbesc în general. De exemplu, verile care au trecut din 2009 şi până în prezent nu au fost aşa de importante. De ce? Pentru că nu le-am acordat eu importanţă. Am întâlnit întâmplări poate prea mari pentru mine în anul “de vârf” şi ceilalţi ani au rămas fără putere de convingere pentru mine. Aş mai continua cu afirmaţii, dar vreau să vorbesc despre vara care trecu acu` 12 zile…

Măăăi şi începui cu Schimbări ;;) (pe blog zic). Articol scris pe 2 Iunie. Nu ştiu dacă să fiu fericit sau nu pentru ceea ce mi-am propus atunci. De schimbat, eu zic că s-a întâmplat. Am făcut-o şi o fac în continuare. În bine, în rău, rămâne de văzut, dar de încercat am încercat, deci a existat voinţă. Uite că nu mai ştiu ce a fost aşa special vara asta, chiar dacă poate a fost. În cele din urmă am acceptat faptul că timpul trece, oamenii se schimbă şi interesul pentru lucrurile mici, importante pe moment sau care de obicei se uită, scade. Sunt de acord cu asta. Speciale, au fost câteva momente, zic eu. Nu o să vorbesc despre ele pentru că asta iar înseamnă să mă lungesc şi unele chiar trebuie lăsate în mister.

Ca în fiecare vară, nu a lipsit Oltul 8->. Vizite mai multe sau mai puţine pe zi, au fost meritate, cu căldura soarelui în spate, cu picăturile de apă pe faţă şi relaxarea din timpul înotului. Clar ăsta este simbolul fiecărei veri pe care am trăit-o :). În afară de asta, îmi place când mă gândesc la dorinţele pe care numai le visam stând acasă cu ochii spre cer şi eventual ochelarii pe ochi. A fost rost de ieşiri cu amicii ziua, seara, noaptea, până dimineaţă, a fost rost de glume, zâmbete, râsete, lacrimi, singurătate, tristeţe şi melancolie, urme de dorinţa de a trăi liber, împlinirea acestor vise, emoţii, momente memorabile, momente în care mi-am amintit de momente memorabile, filme văzute singur sau cu cineva, cărţi, alte lumi, iarăşi dorinţe, dorinţe de a împărtăşi poveştile cu cei dragi şi neputinţa mea de a expune în întregime ceea ce am citit celor cărora le-am împărtăşit, suspans, impresii, amăgiri, dorinţe din nou, dorinţe de a face cât mai multe. Cu dorinţa am făcut tot ceea ce mi-am propus. A fost un element important al acestei veri, care a făcut ca ea să fie cu un punct mai diferită decât ar fi fost în mod normal.

În ultimele trei luni am crescut, mi-am stabilit punctele ţintă pentru viitor, am văzut că oamenii nu se schimbă pentru nimeni, chiar dacă iniţial dau această impresie, am gustat oarecum din trecutul meu, copilăria altora, am plăcut, am fost plăcut, am primit lacrimi, am dat iertare, mi-a părut rău, am mers mai departe, am crezut, am rămas confuz, m-am înşelat, am trăit momentul, am fost tandru, dur cu mine şi alţii, liniştit cu cine a meritat şi merită, am lovit şi am fost lovit, am citit şi am fost citit, am greşit, mi-am revenit, am rămas singur… şi apoi, din nou cu prietenii mei. Mereu cu ei, indiferent de viaţă.

Toate astea în vara care a trecut. Vara lui 2012, viaţa mea şi a celor cu care am trăit-o. Până la anul, un rămas bun îmi iau de la toate şi tot ce am făcut, de la toţi cu duioşie şi iau această despărţire, de această dată, ca o amintire dulce.

Ce iubesc pe lumea asta?

Calu`, puşca şi nevasta

Am primit pe 27 iulie o leapşă de la Crisego, pe 2 august mi-a fost reamintită de către Emil, iar astăzi o postez :D.

Este vorba despre 20 de lucruri pe care le iubesc în viaţa mea. Ordinea în care vor apărea nu este neapărat prioritară.

  1. Familia (probabil mulţi o au pe primul loc).
  2. Prietena cea mai bună.
  3. FC Universitatea Craiova.
  4. Unele momente de singurătate.
  5. Liniştea.
  6. Romantismul.
  7. Filmele (romantice, dramă).
  8. Călătoriile cu maşina.
  9. Plimbările cu bicicleta.
  10. Momentele cu familia.
  11. Mâncarea mamei.
  12. Sfaturile tatălui.
  13. Momentele în care mă regăsesc.
  14. Momentele în care sunt iertat.
  15. Muzica relaxantă.
  16. Natura şi frumuseţile ei.
  17. Tradiţiile şi obiceiurile ţărăneşti.
  18. Tehnologia.
  19. Să visez.
  20. Să fiu surprins prin îndeplinirea viselor.

Leapşă merge mai departe la toţi cei care doresc să o preia, oricum este dată mai departe în toată blogosfera de către Emil :D.

Un drum pe şine

Am avut din nou ocazia de a fi cufundat în amintiri, pe vremea când aveam câţiva anişori şi mergeam cu părinţii cu trenul la un unchi din judeţul Timiş. Drumul acela prin tunele, pe dealuri, munţi şi pe poduri m-a fascinat atât de mult încât şi acum îmi amintesc de peisajele de la care nu-mi puteam lua privirea. Micuţ cum eram pe atunci, am avut ocazia de a vedea atâtea şi îmi puneam atâtea întrebări, că magia era toată în jurul meu, pe drumul spre Timiş.

Da! Atenţia îmi era atrasă şi de spusele vărului meu despre meciurile în deplasare ale Universităţii Craiova. Îmi zicea că se forma un grup şi plecau cu trenul, cu naşu’ la destinaţia respectivă. Oamenii începeau să scandeze “Naşu’ nostru e oltean şi nu ne ia nici un ban!” ;)).

Acest articol reprezintă o leapsă primită de la Vienela, legată de trenurile de atunci şi trenurile de acum.

1. Când ai mers ultima dată cu trenul? Mergi frecvent?
Ultima dată nu-mi amintesc exact, dar a fost un dus-întors Craiova. De frecventat nici atât.

2. Cum ţi se pare mersul cu trenul?
Păi trebuie să recunosc că nu mai este ceea ce a fost, dar încă îmi place. Era altceva cu trenul Personal ăla vechi. Acum s-au înnoit şi a cam dispărut din plăcerea de a călători.

3. Când ai apela la tren în defavoarea maşinii?
Grea întrebare:-?. Cred că atunci când aş pleca cu mai mulţi tovarăşi undeva :D.

4.  Ai mers vreodată cu naşu’?
Sigur că am mers ;)). Cel mai lung traseu al meu, fiind singur, a fost până la Craiova. Până acolo am mers o singură dată cu naşu’. În rest Caracal şi atât.

5. Ştii noile denumiri ale trenurilor?
De ştiut nu le ştiu şi nici nu vreau. Am citit ceva nume pompoase pe internet, dar nu m-am obosit să văd care a evoluat la care :)).

Îi mulţumesc Vienelei pentru leapşă şi o dau mai departe la: Sebi, Costinel, SebiBu, Artistul şi Red-Xtreme.

Părţi de Românie

Aşa am numit leapşa primită de la Vienela, căreia îi mulţumesc respectuos pentru că mi-a pasat-o :). Articolul va conţine 7 locuri “minuni ale României”, construite de om. Şi uite că aşa sunt nevoit să deschid sertarul cu amintiri vizuale – poze. Cu această ocazie îmi reîmprospătez memoria şi, de ce nu, încerc să mai retrăiesc momentele frumoase din viaţa mea.

1. Încep topul locurilor pe care le consider frumoase cu locuinţa memorială a lui Avram Iancu (în prezent muzeu), din comuna cu acelaşi nume din judeţul Alba. Am avut onoarea de a consuma câteva minute bune în jurul casei sale şi recunosc, m-a introdus într-o eră mirifică.

2. Ajung în Sibiu, în Piaţa mare, unde, dacă-mi amintesc bine, acum un an fără câteva zile am tot fost absorbit de măreţia şi modelele clasice ale clădirilor care o înconjoară. Bineînţeles nu pot uita de îngheţata pe care am savurat-o 8->.

3. Capodoperele lui Brâncuşi, respectiv Masa tăcerii, Poarta sărutului (numai pe astea le-am vizitat), de la Târgu Jiu. Într-o zi pare prea mult (împreună cu cele de mai sus), dar dacă şti cum să te bucuri de astfel de călătorie, nu-ţi mai trebuie nimic :).

4. Tot în Târgu Jiu nu impresionează podul de peste râu, cât istoria acestuia. La 34 Octombrie 1916 bărbaţii, femeile, cercetaşii şi copiii au oprit năvala trupelor germane.

5. Mai călătorim puţin până în Alba-Iulia la cetate şi admirăm peisajul oraşului văzut de sus. Biserica din cetate nu este nici ea mai prejos decât frumuseţea de până acum.

6. De curând am fost la Braşov şi, cum m-aş fi aşteptat, acest oraş a fost deja trecut pe lista celor preferate :D. Muuulte locuri merită vizitate şi aici, dar în special Biserica neagră. A fost a doua oară când am vizitat-o, dar acum parcă a fost ceva mai înaltă decât prima dată ;)) Nu mă aşteptam să fie aşa de mare. Totuşi îmi pare rău ca nu am reuşit să intru…

7. Revin de unde am rădăcinile şi anume în Oltenia. Personal vă recomand să vizitaţi râul, alături de care am copilărit, Oltul meu cel drag. Puţină răbdare, un strop de încredere şi magia vine de la sine. Pe mine mă minunează de fiecare dată când ies din curte, parcurg 200 de metri, urc pe dig şi ridic privirea.

România este o ţară foarte frumoasă. Orice ar fi afară, oricât de multe ar fi, lucrurile mici încep de aici. Trebuie numai să le dăm o şansă.

Leapşa merge mai departe (desigur dacă doresc să mă onoreze) la Locco Chicco, Bucuros, SebiBu, 2Cuvinte, CoStinel şi cine mai doreşte. Oricum nu am mai primit/dat o leapşă de mult. Acum e momentul >:).

Înapoi acasă

“În sfârşit Braşov 8->, Piaţa Sfatului!”. Asta aş fi spus dacă aş fi reuşit să vin cu impresii la cald din vizita de 3 zile la Braşov :D, cum speram înainte să plec. Ca de fiecare dată am rămas frumos impresionat la vizitarea unui oraş clasic, după Sibiu: Braşov ;;) Idei despre acest articol le-am scris pe telefonul meu, pe parcursul celor trei zile în care am stat acolo.Mă pregătisem şi cu versiune pentru mobil pentru a accesa şi a posta ceea ce doream pe blog, dar nu a fost să fie. Chiar nu am găsit pe nimeni cu internet pe mobil (lumea o ia razna >:) )

Imediat la o oră şi jumătate după ce am ajuns în oraşul cu pricina am avut spectacolul. Bineînţeles ne-am cazat la hotel, toate cele, apoi am mers în Piaţa Sfatului unde am susţinut spectacolul propriu-zis. Nu a fost ceva stresant, pot spune chiar că m-am relaxat în timp ce jucam (există o diferenţă între dans şi joc – am aflat ceva la Braşov :D). Mi-a făcut plăcere să admir clădirile de pe scenă. Ba mai mult, după spectacol, am făcut o mică vizită pe aproape şi am reuşit să mă minunez şi la Biserica Neagră 8->. Mi-a părut rău că nu am intrat în ea :-s. Alte elemente care mi-au atras atenţia au fost oamenii, atmosfera din oraş şi entuziasmul turiştilor de a admira tradiţiile româneşti.

Braşovul mi-a lăsat o urmă de plăcere în tot ceea ce înseamnă România. Părea mic de la clădirea de pe muntele unde am urcat sâmbătă şi am admirat lumina care îl făcea să strălucească. De mult nu mai văzusem un aşa peisaj 8-> În aceeaşi seară am mers pe joc câţiva kilometrii până la hotel. M-au cam durut picioarele – ce să mai conteze? Am profitat din plin de aerul curat şi de atmosfera din noapte prin oraş şi am continuat drumul pâna la hotel.

După ce am ajuns cu bine, în cele din urmă,m-am relaxat cu colegii din ansamblu la o bere, un vin la balconul de la etajul trei. Şi de acolo se vedeau o parte din munţi şi nu a fost nimic care să mă dezamăgească. Printre cele mai relevante lucruri care-mi vor aminti de această experienţă, a fost şi întâmplarea cu poliţia :-” Cam pe la ora 02:00 eram tot la trei cu un coleg. Rămăseserăm numai noi şi ascultam ceva muzică (Connect-R-Vara nu dorm). Şi melodia o să-mi amintească de asta >:) Aşa. Şi au venit oamenii la noi. Presupun că au fost chemaţi de cei de la doi pentru nebunii de acolo, dar cum plecaseră înaintea noastră, ne-au luat pe noi la întrebări. Ce să facem, cum să facem să nu o ardem :-s. Ne-au cerut buletinele x_x. Am mers la camera noastră şi colegul meu i l-a dat imediat unuia dintre poliţişti. Eu am intrat în cameră şi nu ştiam ce să fac, să îl dau, să nu-l dau. În cele din urmă am ieşit fără el şi i-am dat un nume fals. Greşeală! Şi-a dat poliţistul adjectiv seama, ba chiar m-a verificat cu a lui staţie şi înghiţisem găluşca :-ss. Până la urmă i-am zis numele şi m-a verificat încă o dată. Surprize, surprize: ce staţie o fi avut că a scos omu` pe ecran şi poza din buletinul meu. Mi-a arătat-o. Eram ruşinat şi speriat. A început să înşire motive pentru procesul verbal. Ajunsese departe de 600 de lei. Nu am crezut că-i aşa de serios şi până la urmă nici nu a fost. Ne-a explicat ce şi cum cu nelegitimarea, consumul de alcool şi disturbarea liniştii publice (cu care nu aveam trabă). Cum spuneam, am scăpat lejer cu un avertisment verbal. Era şi culmea să plătim o sumă frumuşică domnilor. Doar am venit să ne relaxăm, nu să plătim amenzi. În fine :D.

Starea mea generală nu era una prea pozitivă, din simplul fapt că eram oarecum singur (eu şi concepţiile mele:-??), însă ultima seară a fost chiar neaşteptată. Am cunoscut alţi oameni faţă de cei pe care îi ştiu eu, am cunoscut alte persoane cu un simţ al distracţiei aparte. M-au împresionat şi m-am simţit excelent alături de ei. Mi-am dat seama că România are multe feluri de oameni. Eu i-am cunoscut până acum pe ceilalţi. Adevăraţii oameni încă aşteaptă să îi cunosc, la fel cum aştept şi eu. Cum spunea şi profesorul meu de jocuri în acea seară, “Oamenii ăştia ştiu să se distreze!” M-am convins într-adevăr şi eu.

Acum referitor la blog, o să reintru în ritm cât mai repede posibil. Campania Cunoaşte-mă rămâne deschisă până săptămâna viitoare unde voi decide ce şi cum. Asta depinde cel mai mult de voi, dragi cititori 🙂