Am ajuns la start

16 Decembrie 2011 – ziua, luna şi anul în care am început să mă exprim pe acest blog. Acea zi înseamnă un start pentru mine ca blogger şi o privire în oglindă pentru sufletul meu. Bune, rele, cred că am gustat din majoritatea şi sunt oarecum împăcat cu mine şi cu ceea ce a putut să-mi rezerve viaţa până în acest moment.

Dacă dau puţin timpul în urmă, redescopăr momentele mele de suspans, trăirile unor dorinţe, schimbări, mici dezamăgiri, întâmplări, emoţii din literatură şi alte lumi,  gânduri de Decembrie, împăcări cu sufletul, uimiri, indiferenţă, evenimente din viaţă, poveşti ale unor necunoscuţi împărtăşite cu mine, vise descrise şi dorite, planuri şi schimbări de planuri,  locuri, plăcerea timpului petrecut cu prietena şi familia, călătorii, amintiri mai ales, păreri despre adevăr şi existenţă, regrete, zâmbete, despre prieteni, despre viaţă, teamă, oglindă pentru mine, sentimente, singurătate, realizări, eşecuri, cărţi, drumuri la întâmplare, valori descoperite, alegeri, nehotărâri, oameni, timp, încurajări personale, blogul meu, iubire şi ură,  pulsaţii, dor şi durere, nostalgie, melancolie, tristeţe, suflet, lupte cu mine şi oameni, tăcere, diferenţe, momente, aşteptări, cuvinte nespuse, posibilităţi, incapacitatea de a mă regăsi, stări, revoltă,  zile, noi orizonturi, poveşti, copilărie, naivitate. Şi în final ajung în Decembrie 2012 prin Cuvinte risipite.

16 Decembrie 2011 înseamnă şi un număr de 172 de articole, 802 comentarii, alte nu ştiu câte pagini şi numere fără importanţă. Personal cred că blogul a avut o influenţă asupra mea, chiar dacă nu îmi dau seama ce fel.

Păi? Mă bucur că am ajuns până aici. Ar putea fi un motiv bun de a continua şi de a învăţa din toate greşelile pe care le-am făcut în acest an. Eventual şi din realizările cu zâmbetul pe bune. Plăcute au fost acele momente 8->. Când am obţinut permisul de conducere, când am avut de câştigat la diferite concursuri din blogosferă, când m-am relaxat, când am visat, când mi-am îndeplinit visele, când am trăit momente remarcabile, când mi-am pus sufletul pe masă, când am participat la evenimente culturale şi sportive, când am ascultat muzică, când mi-am dorit, când am descoperit lucruri importante din viaţă, când am primit palme pentru a mă trezi, când am avut ceva de învăţat din toate, când a ieşit soarele, când am fost încântat de prezenţa Laviniei pe blog, când am primit emoţii, când am vrut să plec, dar am rămas, când am plecat şi m-am întors, când am avut ocazia, când am citit şi am trăit, când am avut ce să discut cu mine şi cu sufletul meu,  când am descoperit că am rămas la fel, când, când şi când.

Şi toate astea au fost pe scurt. Aş fi putut să le descriu pe toate într-un mega articol, la fel cum aş fi putut să le trăiesc pe toate diferit după bunul plac, dar nu am făcut-o. În coninuare rămâne de văzut ceea ce voi face. Voi mai creşte, voi mai visa, îmi voi mai dori, voi mai scrie.

Mă amuză puţin faptul că am ajuns până aici pentru că nu credeam. Acum că am şi văzut asta, clar nu o să mă opresc, indiferent de feedback-ul primit din partea vizitatorilor. Uite că în cele din urmă nu este aşa de important ca cineva să citească ceea ce am scris. Sunt sigur că multe articole plictisesc cititorii, dar pe mine, cele mai multe, mă emoţionează. Sunt ale mele, scrise în momente de singurătate, cu atenţie sporită şi cuvinte alese din suflet. Nu mă poate demoraliza nimeni în această privinţă. Este lucrul la care mă pricep cel mai bine – să scriu despre mine -, chiar dacă nu mă cunosc în totalitate. Voi scrie mereu articole personale.

Şi da, blogul este o versiune îmbunătăţita a vechiului meu jurnal.

Înapoi avansând

Vă salut!

De data asta chiar îmi doresc să o fac :). Nu ne-am mai auzit de ceva vreme şi nu mă simt tocmai ok. Am pierdut din valoarea pe care o are blogul pentru mine şi m-am apucat cu alte lucruri, bineînţeles cu o importanţă destul de măricică şi ele la rândul lor.

Să tot să stau să scriu şi să citesc, sună a poveste în viaţa mea. Şi dacă nu-mi trăiesc eu povestea, atunci cine? ;)) Mă întorc la scris pe blog ca şi cum m-aş refugia. Odată cu dorinţa de a pune mâna pe taste vin şi alte dorinţe la fel de aprinse. Aş sta şi aş citi, aş asculta, mi-aş aminti, m-aş bucura, aş plânge, aş sări în sus de fericire, aş dansa, aş trăi clipa, aş împărţi fericirea, m-aş odihni şi aş lua-o din nou de la capăt, numai să ştiu că timpul stă pentru mine. Şi cât îmi doresc asta câteodată. Să opresc timpul şi să fac toate lucrurile pe care nu le fac din cauza lui.

Încă mai visez şi mă bucur că încă pot :D. Acum câteva zile, am simţit cumva un sentiment venit de undeva de departe din trecutul meu. Era legat de familia mea în preajma sărbătorilor de iarnă. Aşa de frumos cum era pe la 12, 13 ani, fără griji şi realitatea dură. Îmi este greu să vorbesc din amintiri. Nu mai ştiu prea multe :-s.

Am vrut să creez o nouă categorie pe blog cu acest nume şi să povestesc acolo de toate, dar îi greu. Memoria nu prea mă ajută. Mai grav este că am tot amânat şi direct proporţional se duc şi informaţiile. Ooof.

O zi pe plac!

Leapşa blogosferică

Cred că este momentul să onorez şi eu leapşa primită de la Emil Călinescu şi Adryme (nu de alta, dar în ultimul timp încep să le primesc de la mai multe persoane :-“, deci rămân în urmă).

  1. De ce bloggingul?
    Păi în primul rând din plăcerea de a scrie. În al doilea rând din bucuria de a mă exprima şi a mă reciti peste un timp. În al treilea rând din intenţia de a-mi dezvolta caracterul. În alte rânduri ar mai exista motive legate fie de mulţumiri aduse prietenilor, familiei, sau de păstrarea unor evenimente din viaţă sub descrieri personale de moment 8->.
  2. Câte bloguri ai avut şi câte ai momentan?
    Bloguri ( Wikipedia: “Un blog (cuvânt provenit de la expresia engleză web log = jurnal pe Internet) este o publicaţie web (un text scris) care conţine articole periodice sau/şi actualizate neîntrerupt ce au de obicei un caracter personal.” ) unul singur, adică acesta. În trecut am mai avut ceva micuţ de tot pe blogspot, dar nu l-am întreţinut.
  3. Care a fost primul tău blog şi care este actualul?
    Primul avea adresa vladwtz.blogspot.com (nu mai există în prezent), iar acum se vede clar unde am locul de joacă 😀 www.vladilie.ro :X.
  4. La ce vârstă ai avut primul blog şi ce vârstă ai acum?
    Aveam undeva pe la 16, 17 ani când credeam că mă apucasem de blogărit. A devenit mai serios la 18 ani fără o lună :D. Acum am aproape 19 ani. Pfoaai cum a trecut timpul :-s!
  5. Primul blog şi-a atins apogeul pe care presupun că l-ai stabilit? Dar actualul blog?
    Primul blog nici nu a trecut de două articole. Actualul, încă este în creştere. Ce-i drept încet şi sigur, dar creşte :).
  6. Ce gânduri “urâte” aveai când ţi-ai făcut primul blog? Ştiai ce te asteaptă?
    Gânduri urâte nicidecum. Am fost liber, am gândit cum am vrut şi am scris fără reţinere. Nu ştiam ce mă aşteaptă, ca peste tot în ceva nou, dar nici acum nu sunt surprins de ceea ce este :).
  7. La început ştiai că se pot face bani din blogging?
    Nu mă gândeam la asta. Acum este cu totul altceva.
  8. Câţi bani ai câştigat din blogurile tale? Şi dupa cât timp de la înfinţarea primului blog ai scos primii bani?
    După cum am mai spus într-o astfel de leapşă, din acest blog am scos fix 7 euro :D. De pe urma altor bloguri am ceva câştiguri de un plin de benzină :D. Cam la 5, 6 luni de la lansarea blogului am scos şi primii bani, dar nu asta a fost scopul blogului, asta este clar.
  9. Ai avut gânduri de abandonare a blogului? De ce ai vrut să abandonezi?
    Da, am avut şi singurul motiv a fost că nu aveam idei, până mi-am dat seama că nu-mi trebuie cine ştie ce pentru a scrie ce-mi place ;;).
  10. Te-ai lăsa de blogging? Dacă da, care ar fi motivul?Probabil m-aş lăsa, dar asta înseamnă că în viaţa mea să intervină un moment de răscruce :|.

Acum leapşa merge mai departe la toţi care citesc acest articol >:). Insist să preluaţi :>.

Leapşă personificată

Cum zice şi Sebi, despre autorii acestei lepşe, nu îi cunosc nici eu. Sper să nu se supere :D.

  1. Câţi ani ai avea dacă nu ai şti câţi ani ai?
    M-aş vedea la aceeaşi vârtsă de acum. 18 ani.
  2. Dacă speranţa medie de viaţă ar fi numai de 40 de ani, ce ai face diferit de ce faci acum?
    Păi clar toată viaţa mea ar fi schimbată. Sigur, tot ce am făcut până acum, aş face şi atunci, dar sub alte forme şi posibilităţi ale timpului. În primul rând m-aş gândi de 10 ori înainte de a lua o decizie şi seriozitatea mea ar fi exclusivă pentru orice detaliu :(.
  3. Cu cât ai contribuit procentual la cursul vieţii tale de până acum?
    Harab nu am şi nu poate şti nimeni. Acum, eu presupun că ar fi un procent de 20%?
  4. Există vreun lucru pe care îl faci cu totul altfel decât crezi că îl fac alţi oameni?
    Da! Sunt foarte multe lucruri pe care le fac diferit. Cel puţin aşa cred şi aşa vreau.
  5. De ce crezi că lucrurile care te fac pe tine fericit nu îi fac pe toţi ceilalţi la fel de fericiţi?
    Pentru că ei nu pun atâta accent pe lucrurile pe care eu le consider importante pentru fericirea mea. Câţi sunt cei care se bucură la un apus sau răsărit de soare în singurătate ca mine?
  6. Există vreun lucru inutil în jurul tău pe care este cazul să îl arunci?
    Da! Sunt multe lucruri, începând cu persoane şi terminând cu alte persoane, apoi sunt acele teorii legate de gândire – ale mele – ce trebuie aruncate, făcut curat în viaţa mea şi refresh-uit tot tacâmul.
  7. Ce este mai rău: să plece un prieten de langă tine, sau să pierzi prietenia cuiva care trăieşte aproape de tine?
    Aici văd o mică discuţie. În primul rând să plece un prieten de lângă mine (adică să plece undeva departe, în alt oraş, altă ţară…) sau să pierd prietenia cuiva care trăieşte aproape de mine (să existe motive care să ne îndepărteze ca prieteni) ambele ar fi de o durere de neimaginat. În al doilea rând să plece un prieten de lângă mine (să mă părăsească şi să nu ne mai întâlnim niciodată) sau să pierd prietenia cuiva care trăieşte aproape de mine (să devenim altceva, prieteni nu), mai rău ar fi să mă părăsească şi să mă lase în voia lumii, singur.
  8. Pentru ce lucru anume te simţi cel mai recunoscător?
    La asta nu m-am gândit niciodată prea serios pentru că sunt multe lucruri. Unul dintre ele ar fi că mă simt recunoscător părinţilor care mă susţin şi mă încurajează pentru viitorul meu.
  9. Ţi s-a împlinit pâna acum cea mai mare spaimă?
    ;)) Nu ştiu care este aia. Încă nu am găsit-o, dar vine de undeva din suflet, sunt sigur :-s.
  10. Când a fost ultima oară când ai mers în întuneric călăuzit doar de lumina blândă a unei idei în care credeai cu adevărat?
    Ultima oară a fost de acum un an încoace. Prietena mea care mă tot îndrumă spre bine >:D<.
  11. Ai fi de acord ca să trăieşti cu 10 ani mai puţin dacă ai putea deveni foarte frumos sau foarte faimos?
    Nu! Asta implică stres şi pe lângă ăia -10 ani aş mai lua încă minus câţiva.
  12. Ce ai face diferit dacă ai şti sigur că nu te va judeca nimeni pentru ce faci?
    Păi aş face tot ceea ce sunt reţinut în prezent să fac, adică dreptate pentru mine şi pentru ceea ce iubesc.
  13. Oare peste 5 ani îţi vei aminti ce făceai azi? Dar ieri? Dar alaltăieri?
    Nu-mi voi aminti. Îmi pare rău pentru asta. Câteodată stau şi mă chiuni să-mi amintesc despre tot ceea ce făceam în copilărie :-<. Păcat!

Leapşa poate fi preluată de oricine doreşte. Le mulţumesc lui Sebi şi Adianei pentru pasă :).

Pulsaţii

Îmi vine câteodată să nu mai ştiu de nimeni şi de nimic şi sa fac numai ceea ce visez şi ceea ce îmi vine să fac pe moment. Altădată îmi vine dor de zile din trecut în care trăiam cu speranţa că totul îmi va fi pe plac. Ziua era luminată de un soare de un galben închis, ca cel din timpul verii, iar imagini cu mine şi poate altcineva îmi treceau lin prin faţa ochilor. Aş vrea ca măcar o dată să mai stau şi să visez aşa la infinit cum o făceam. Amintiri.

Am zis că o să mă apuc să îmi povestesc copilăria aici, dar nu ştiu când voi începe şi cu ce. Am nevoie de puţina ordine prin gânduri, să stabilesc o cronologie cât de cât. Cu cât timpul trece mai repede, cu atât am impresia că uit secundă cu secundă trecutul.

Am descoperit că lucrurile frumoase nu sunt numai cele pe care le trăieşti singur ci şi cele pe care le împarţi cu cei dragi. Acelea sunt momentele de maximă bucurie. Şi o altă observaţie a mea, lucrurile frumoase pot fi orice, trebuie doar să le simţim la cote maxime şi atunci ne vom da seama că au o valoare.

Alteori, când mai scriu pe blog, îmi vine un impuls din interior care mă susţine puternic să mai scriu ceva. Orice, despre mine, despre părerea mea, despre cei dragi şi de multe ori regret că nu o fac.