Nu se distinge nimeni de nimeni

Toţi oamenii sunt la fel. Mă gândeam că poate dacă cineva este atacat de efectul unei cauze, să nu sufere cum se face de obicei, ci să se distingă de restul celorlalţi şi să facă cu totul altceva. Mai exact, să nu fie atras de reflexul de a se supune aceleiaşi forme clădite în timp de unul sau mai mulţi indivizi. Chestia este că dacă o persoană suferă, trebuie să plângă, dacă o persoană este fericită, trebuie să zâmbească, dacă o persoană a fost dezamăgită, trebuie să rămână supărată, dacă o persoană este în impas, trebuie să ezite şi tot aşa. Exemple.

Toate aceste cauze sunt urmate de aceleaşi efecte. Nu ştiu cum toţi au aceeaşi gândire şi trag tot mai mult spre acelaşi final – încercarea de a se conforma aceloraşi efecte pe care le fac toţi. Aş începe să îmi pun întrebări retorice, dar nu îşi au rostul. Le ţin pentru mine.

Asta este lipsă de originalitate şi prin conformarea cu “alte măşti, aceeaşi piesă” toţi sunt la fel, indiferent de ce cred ei sau alţii. Dacă vin şi îmi aduc contra-argumente încearcă să mă mintă şi clar se mint din start pe ei. Sunt oameni şi au aceleaşi concepţii şi pretenţii de la greşelile care li sunt făcute. Şi eu sunt om şi mă declar iubitor al semenilor mei, însă îi simt pe toţi cum trăiesc după o singură “viaţă”. Toţi gândesc că “ăla a făcut aşa, de ce să nu fac şi eu la fel?”, “aşa trebuie să fac”, “aşa este normal”, “ce? io-s mai prost?” şi tot aşa. Să nu se gândească cumva să se detaşeze de banalitate, de a se depărta de comun sau de a ieşi în evidenţă prin puţin original. Nuuu!