Colecţie de bani

După ce Lavinia şi-a completat zona din pagina Despre, mi-a şi stimulat imaginaţia de a da naştere unor noi idei. Mi-a picat fisa şi mi-am zis să vă prezint colecţia mea de monede si bancnote pe care le strângeam când eram mai mic… ceva mai mic, aşa că am scos monedele din bomboniera în care le tin, bancnotele din cartea din bibliotecă, le-am aşezat frumos pe nişte coli albe, am luat camera de fotografiat, am setat-o puţin pentru lumina camerei şi am tras câteva poze.

Bancnotele sunt una din fiecare. În primele două poze sunt din România, iar în a treia poză, din Rusia, Ungaria, sau alte ţări, nu ştiu exact:-?? M-am jucat şi prin Photoshop şi le-am editat puţin, astfel că le-am specificat anul în care au fost tipărite.


Dintre monede, cele din chenarul roşu sunt încă preferatele mele. Restul sunt tot din România aşezate oarecum într-o ordine.

Dragă jurnalule…

Aş fi putut să fac un adevărat jurnal din acest blog, dar cine ar mai fi interacţionat cu mine? Atunci ar fi fost personal în adevăratul sens al cuvântului. Ar fi fost cu articole despre întâmplările de zi cu zi şi aşa ar fi dus spre o axă monotonă a timpului. Titlul articolului îmi aduce aminte de vechiul meu caiet tip 2 în format A4 pe care îl numeam “Jurnal” şi în care începeam în fiecare seară să scriu despre ceea ce am făcut in ziua care tocmai trecea. Şi acum îmi aduc aminte de acel creion cu vârful gros, lipsit de vizite la ascuţit şi cu care ma chinuiam să scriu măcar o pagina in aşa zisul jurnal, în ciuda cuvintelor groase pe care le scotea.

Mereu începeam cu “Dragă jurnalule” şi, dacă îmi aduc bine aminte, terminam cu un salut sau o urare de bine;)) Aveam in jur de 12, 13, hai 14 ani şi acum nu prea-mi vine să cred că am strâns ceva pagini scrise in el 8-> Ideea tristă din această amintire este că l-am căutat, dornic să văd cum gândeam atunci, ce secrete mai aveam, în afară de cele pe care mi le amintesc şi cel mai important, mi-aş dori sa recitesc prima pagină. În ea făcusem cunostinţă cu “el”, mă prezentasem şi începusem să îi înşir toţi prietenii mei, exprimarea iubirii faţă de echipa mea preferată de fotbal, visele mele şi alte întâmplări, astfel încât “să ajungă la zi” cu informaţiile despre mine, în cele din urma personificând jurnalul.

De mult timp sper că într-o bună zi îl voi găsi printre vechile caiete din pod, cu acea copertă maronie şi locul pentru eticheta numelui. Da! La un moment dat devenise caiet pentru o materie (care, nu mai ştiu) şi îi lipisem paginile scrise cu banza adezivă. Acum mă gândesc că arată ca o carte foarte veche cu pagini ca ale unei hărţi de comoară. Oricum, carte nu este, hartă nu este, dar o comoară – sunt sigur!

Ganduri de Decembrie

Cu toate ca luna Decembrie a trecut deja, doar zapada ma face sa revin la amintiri si sa am acel sentiment placut ca se apropie sarbatorile. Caldura sobei din spatele meu accentueaza acest sentiment si ma trage si mai profund in amintiri. Sunt neimpacat cu o idee si ma tem ca este cea a timpului care trage dupa ea si alte evenimente care tin de el. Ma gandesc mereu ca am crescut, mi-am schimbat gandirea, perceptiile si poate si obiceiurile si ma intreb de fiecare data, cand voi mai fii ca inainte?:-s Chiar daca stiu raspunsul, permit imaginatiei sa-mi inspire o picatura de visare si iar plutesc…8->

Revenind la realitate imi dau seama ca din ce in ce, cresc responsabilitatile cat si posibilitatile pentru a putea pasi mai departe.

Cum afirmam in articolul Amintiri, imi placea sa merg si sa admir peisajele la Olt, in jurul sarbatorilor, am fost si acum cateva ore si impresia frumoasa ca prima data nu a lipsit. De asemenea nici fotografiile nu au lipsit. Apa inghetata acoperita de zapada nu m-a lasat sa vad limita dintre mal si cer si asta a fost cel mai impresionant lucru. Am uitat sa precizez de podul de tren peste Olt care completeaza peisajul. Astazi am admirat fericit o frumusete care nu s-a schimbat de cand o stiu.:)

Schimbari involuntare

De la o vreme am inceput sa simt o senzatie grea in inima, una pe care nici acum nu o stapanesc prea bine. Mi-am dat seama ca este vorba despre grijile pe care le am si care nu inceteaza sa vina. Ma gandesc cu parere de rau la trecut, atunci cand zburdam toata ziua pe afara dupa ce veneam de la gradinita, pana seara si nu ma saturam de plimbari prin toate colturile curtii. In fiecare zi era ceva nou care ma fascina si ma capta o lunga perioada de timp. Uneori daca faceam un lucru de mai multe ori, de fiecare data era ca si cum l-as fi facut prima data. Nu-mi pasa de valoarea banilor, de razboaie mondiale, de ura oamenilor, eram inocent si plin de viata. Acum toate astea completeaza capitolul amintiri.

In prezent exista lucruri care ma atrag de la adevaratele placeri, pe care nu stiu daca as putea sa le mai am ca odinioara. Spre exemplu, mai devreme am refuzat invitatia parintilor si a surorii mai mici de a participa la un joc de carti, din cauza unui proiect caruia ii dau bice sa il termin impreuna cu varul meu. Bineinteles nu este un obicei jocul de carti in familie; asta se intampla rar, dar vreau sa spun ca timpul petrecut cu parintii este foarte pretios pentru mine si de fiecare data cand am ocazia de a mai sta la taclale cu ei, apare un eveniment, un joc video care-mi face cu ochiul, un amic dornic de a petrece timpul cu mine, o materie la care trebuie sa studiez mai mult, o responsabilitate sau mai stiu eu ce si uite asa se duce acea ocazie. Timpul trece si nu face bine. Sau de exemplu cand iubita mea echipa de fotbal FC Universitatea Craiova avea meci, imi parea rau ca nu il pot viziona la TV din cauza timpului petrecut la calculator. Si exemplele pot continua.

Am crescut, m-am schimbat in mare parte, in altele am ramas la fel (tot copil ma simt), dar treaba nasoala este ca vad viata altfel, ceea ce este si normal – avantaj in dezvoltarea caracterului meu. Am inceput sa ma gandesc serios la cum ar arata lumea daca s-ar opri timpul si cred ca voi reveni cu niste pareri personale asupra acestui subiect, pareri pro si contra.

Offf… sesizez ca devine obsedanta ideea legata de trecerea timpului daca o privesc negativ. Ca si Eminescu, poate am acea dezamagire despre comparatia dintre om si natura.

Amintiri

Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni erau prin partile noastre…

vorba lui Ion Creanga. Stau si-mi amintesc cat de bine era acasa, cu parintii mei cei buni si plini de viata, cata dragoste din partea lor in ceea ce faceau, cata atmosfera in familie de sarbatori cand impodobeam impreuna bradul, mirosul cozonacilor pe care ii pregatea mama pana tarziu noaptea in bucatarie, singura, inca si acum imi amintesc de pofta cu care ii savuram, filmele clasice de Craciun pe care le vizionam inainte si in seara de Craciun si sentimentul placerii de a ramane in sanul familiei sunt si acum motive placute de a readuce acele vremuri cel putin in minte.

Cat de frumos era la Oltul meu indragit pe care il vizitam mai ales vara si iarna, atunci cand aveam impresia ca sunt peisaje ce merita vazute si aveam dreptate. Banca de sub nucul de langa fantana, pe care la culesul viei, asteptam cu nerabdare ca bunicul sa ne umple cate o cana de must din acele butoaie cu struguri, apoi mergeam in leaganul facut de tata, ne balansam incet si faceam mustati neputand sa ne mai oprim din baut. Cum imi doream ca mustul de acasa sa se mentina pana iarna, pentru ca eram dornic sa nu se termine ceva asa delicios, la varsta pe care o aveam, o rugam pe mama sa faca ceva sa imi indeplineasca voia, insa dupa cateva zile fermenta si uitam gustul pana anul viitor.

Trandafirii roz si rosii din gradinita, care parfumau curtea cu acel miros imbatator si dulce, pe care ii lasam fara petale impreuna cu mama pentru dulceata, apoi iarna o savuram in camera bunicilor langa soba ascultand acele povesti de neuitat ale bunicii, erau de neinlocuit. Cand ieseam iarna din casa, bine imbracat si admiram peisajele, cand il zaream pe tata ca se izbutea sa dea zapada la o parte de pe alee, fugeam cu gerul in fata la el si ii saream in brate. Ma distra atunci cand arunca cu bulgari in mine fara ca eu sa il vad si imi placea cand ma ascundeam si eu dupa gramezile mari de zapada facute de el. Mergeam la sanius cu inima fericita si ma intorceam acasa ud pana-n gat de la tavalirile prin nameti cu prietenii si alti copii si putin ingrijorat de morala pe care urma sa mi-o faca mama. Niciodata nu a fost cum mi-am imaginat in privinta mamei, nu ma certa asa de rau cum imi inchipuiam, dar nimic nu mai conta cand reintram in camera bunicilor si eram asteptat de bunica cu un borcan cald de compot de caise, prune sau mai rar cirese care imi placeau nespus de mult. Aveam o deosebita placere sa stau in acea camera si sa privesc pe geam cum ninge, eram cuprins de liniste si fericire.

Cate peripetii si intamplari au fost in copilaria mea, nici mie nu-mi vine sa cred si din pacate, nu mi le mai amintesc pe toate, toate frumoase. In ultimii ani am avut impresia si acum sunt sigur ca am inceput sa pierd din valorile traditiilor din familie. Bradul ce Craciun nu mai este un element pe care sa il astept prea nerabdator, Anul nou a devienit deja o grija in plus si se adauga la varsta, la fel si aniversarea de nastere, fiind un motiv trist de ingrijorare. Pana la urma, nimic nu este infinit, ceva rational, dar cand ma gandesc la trecerea timpului si o asociez cu viata mea, devine, inevitabil, un gand melancolic. As putea spune ca pacatul vine din neatentia la lucrurile mici din viata, care fac oamenii mari.