Am intrat în joc şi am pierdut

Au fost suficiente momente împreună cu tine care să mă facă să ajung la disperare, suficiente care să mă facă să-mi simt vina, să las totul în trecut şi să îmi pară rău că am fost. Oricum, faptul este consumat, bucăţi din suflet mi-au fost sacrificate, lacrimi au curs destule, cuvinte grele au fost suportate, iar distanţarea noastră este din ce în ce mai amplă.

Nu am vrut asta, poate nici tu, însă orgoliul ne-a acaparat şi am picat amândoi ca victime, iar acum suntem pe drumul nostru. Eu, dacă stau şi mă gândesc puţin, este o situaţie favorabilă pentru mine şi nu ştiu de tine. Noi am devenit unul şi nu pot sta împăcat cu sufletul că ne va fi bine în acelaşi timp doar cu gândul unul la altul.

Aş fi vrut să facem mult mai multe, să ne privim în ochi din mai multe locuri nevizitate, plimbându-ne de mână, să îţi simt corpul între braţele mele, să te strâng şi tu să-mi zici aproape fără răsuflare, cu vocea ta dulce: “Mă omori!”, să te ţin de mânuţe şi să le mângâi.

Spuneam că o să fie o situaţie favorabilă pentru mine. Da, pentru că melancolia este singura fericire, până la urmă, pentru mine. Este un sentiment de scurtă durată, magic şi care mă face să fiu eu. Sufletul meu cu asta a fost hrănit din totdeauna. Pe de altă parte, peste puţin timp voi pleca şi nu voi reveni prea curând, astfel că doar luna August va mai însemna vara mea. În cele din urmă nu ştiu ce se va întâmpla cu acele cuvinte spuse de tine, acele promisiuni şi acea încredere solidă în mine. Speram să avem parte de acele momente unice pe care le aşteptam de o viaţă, acelea în care ar fi trebuit să mă leg de tine, poate pentru totdeauna.

În ultimele zile, am fost fericit alături de tine, am privit luni şi stele, am ascultat linişti şi frumuseţi, am văzut peisaje şi vise împreună, iar acum… Acum nu îmi vine să cred că toate astea nu vor mai fi vreodată. Am crezut că în timpul ăsta scurt care ne-a rămas, ai să profiţi de prezenţa mea şi ai să mă epuizezi cu rugăminţile tale de copilă, să mergem, să facem şi să visăm în continuare.

Am intrat în joc şi am pierdut. Pe tine, pe mine, părţi din mine şi poate sentimentele noastre. Sincer, eu sunt la pământ. Nu vreau să mai vii la mine şi să mai mă încurajezi. Ne va fi făcut doar rău.

Am crezut în tine… Nu în vorbele tale, ci în fiinţa ta.

“Act Veneţian”, Camil Petrescu, Pietro, Actul III, Scena III

Nu vreau să înţelegi greşit acest mesaj şi din nou îţi spun că nu te acuz de nimic. Îţi repet, este doar vina mea. A fost de la bun început. Nu ştiu dacă regreţi ceva sau îţi doreşti să fi fost altfel, dar eu da. Regret doar că nu mai eşti a mea. Îţi promit!