Acelaşi eu

Am plecat astă-vară pe un drum care chiar credeam că mă va fura cu mult de pe calea pe care mergeam. Mai demult visam la frumuseţea împărţirii anumitor plăceri, pe care le trăiam singur, cu cineva 8->. Eram oarecum cuprins de căldura viselor care prindeau viaţă în mintea mea şi uitam de realitate. Îmi plăcea.

Prin iulie am început să gust cu adevărat din acele plăceri de demult şi nu am fost recunoscător vieţii pentru că visele s-au împlinit. Am trăit pur şi simplu momentul, fără să-mi amintesc de cât de mari erau dorinţele pentru acele momente şi mulţumirile mele s-au pierdut pentru că eu am pierdut noţiunea timpului şi, ca un însetat, le-am luat şi le-am trăit pe toate epuizându-le; în cele din urmă nemaisimţind nici măcar o remuşcare pentru că nu am recunoscut cadoul primit de viaţă.

Am trecut prin iulie şi am ajuns în august. La fel de entuziasmat şi cu gândul la ce noutăţi să încerc. Ce am făcut în ultima lună din vară, a fost ca o stabilire a bazei gândirii mele şi mai mult decât atât, a fost ca o cunoaştere generală a omului, dar şi a mea. Am fost surprins de sentimentele pe care le-am avut în diferite momente de linişte cu persoana potrivită la momentul potrivit, de asemenea, surprins de gânduri care s-au dovedit a fi şi ele potrivite pentru acele momente şi cuvintele pe care le-am spus – şi ele potrivite. Mă gândesc acum, că poate a fost timpul în care m-am ataşat şi din cauza obişnuinţei nu am mai băgat în seamă miciile detalii, pierzând astfel din profunzimea viitoarelor momente care poate ar fi fost şi mai frumoase. Şi teama mă cuprinde când mă gândesc că nu am pierdut numai atât…

Cu toate astea, mă văd acum, cum mă vedeam înainte de a începe vara. Mai exact mă văd ca înainte de iulie, acelaşi visător, singuratic cu sufletul meu, îngândurat, plin de alte o mie şi una de întrebări, cu acelaşi gol în inimă, aceleaşi tresăriri pentru amintiri netrăite sau vise imposibile din trecut, aceleaşi încercări spre fericire şi eşecurile veşnice. Pe scurt, acelaşi eu.

Oricât m-aş fi abătut de la calea mea, oricât mi-aş fi făcut eu norocul, viaţa m-a trimis pe una dintre cele n posibilităţi şi m-a adus acolo unde trebuie să fiu.