Tendinţe

Am momente când îmi doresc fericirea. Bineînţeles, nici eu şi nici nimeni nu o poate avea când o doreşte şi din această cauză apar stările mai puţin plăcute ale sufletului. Fie că este vorba despre oboseală, fie că este vorba despre o problemă de interes profesional, fix în acel moment se găseşte să apară şi lipsa altor lucruri mărunte care pentru mine sunt atât de însemnate, astfel că în combinaţie cu altele din cele de mai sus, mă descurajează total.

Am şi momente când imediat vine cineva şi îmi face ziua mai frumoasă. Nu neapărat simt asta cu adevărat, însă după minute bune îmi dau seama că nimic nu este atât de grav cum pare. Mai exact, totul a devenit rutină: cămin, facultate, cantină, cămin, iar facultate şi tot aşa de ceva timp. Chiar mai “puţin” timp faţă de “ceva” timp, pentru că timpul aici trece foarte repede, inclusiv weekendurile. Nu ştiu de ce.

Da, şi cum ziceam, apare cineva care să mă facă să uit de gravitatea problemelor, ceva ce mi se întâmplă de-o viaţă întreagă şi nu încetează. Sunt mulţumit de asta. Doar acum, fiindcă atunci când sunt pe cale să renunţ, nu am nicio tragere de inimă.

Şi lăsând la o parte toate chestiile de interes ale mele, sunt destul de importante şi tendinţele sufletului spre acea fericire. Am început din nou să visez la o viaţă perfectă. Nu ştiu cum se face, dar mă cam învârt în cerc. Acum ceva timp, cam pe când am început să scriu pe blog, îmi doream o persoană care să fie lângă mine. Am primit una, apoi încă una, iar în final am revenit la vechiul eu.

Zâmbesc. Vechiul eu sună atât de nostalgic. Acum am impresia că era aşa de dulce singurătatea mea… îmi este dor de ea. Probabil o voi obţine, într-o zi, dar până atunci vreau să mai câştig, cel puţin, un suflet pentru sufletul meu. Nu este vorba despre intenţii rele sau lucruri care să ducă la supărări şi tristeţi, ci despre pur şi simpla nevoie de o prezenţă care să mă susţină mereu. Dacă cineva mi-ar cere mai multe explicaţii, ar râde şi nu ar înţelege. Nu mă aştept la altceva. Şi asta nu este niciun fel de problemă.

Timişoara este un oraş ce, din câte am văzut, are multe locuri de care aş putea să mă bucur în linişte cu cineva. Chiar sunt locuri provocatoare şi tare rău mi-ar părea să nu profit de acest lucru.