Şi aş mai scrie

Multe gânduri am avut în ultimul timp, numai bune de discutat cu cineva, de dezvoltat şi găsit cumva o legătură între ele. Am gravitat prin jurul stărilor mele şi mi-am dat seama că nu mai pot fi ca până acum. În afară de seriozitatea de care trebuie să dau dovadă de acum în colo, acţiunile mele trebuie să fie responsabile, logice, în ritm cu natura până la urmă, dar cel mai important – am impresia că uit. Tot despre al meu suflet este vorba şi greu îmi găsesc cuvinte pentru a descrie ceea ce-mi pulsează prin inimă. Ştiu doar că sunt dezamăgit de mine. Mai bine spus el este dezamăgit de mine.

Nu-i pot motiva ceea ce am făcut. Că a fost din egoism, că a fost din grija pentru ceea ce credeam că va fi bine, că a fost din teamă, că a fost spontan sau că a fost din tendinţa de a crede că voi fi etichetat drept un om diabolic, nu ştiu. Cred că diabolic este mult spus, dar aşa mă văd devreme ce am fost refuzat apoi am ajuns în cele din urmă printre preferinţe şi apoi am avut ocazia de a ataca.

Nu ştiu câţi sau dacă cineva ştie sau înţelege exact despre ceea ce vorbesc, dar nu pot explica mai clar. Am vrut totuşi să scriu despre aceste lucruri sub o mască care sper că va rămâne în timp… până la un moment dat măcar :(.

Sunt dezamăgit în continuare şi voi fi. Asta îmi va inspira şi mai multă seriozitate, iar zâmbetele, glumele şi tot ceea ce a fost amuzant la mine vor amuţi sau vor ieşi absolut foarte greu de la mine. Asta aşa, pentru a mă auto pedepsi pentru prostia şi principiile mele de maaare sensibil ce mă cred. Merit pedeapsa asta, chiar mai mare decât asta şi sunt demn să o accept şi să o suport. Oricât ar dura.

“Greşeala vieţii mele” îmi repet în continuare în fiecare zi şi intru în starea respectivă de gravitate. Nu mă mai încurajez. Sunt puternic şi o suport. Nu-mi mai pasă de nici un pozitivismn, rămân de această dată la realism şi accept consecinţele cu capul sus. Merg mai departe cu mica speranţă de a fi învăţat ceva important din această greşeală şi de a nu o mai repeta în viitor. Proştii învaţă din greşeli. Deştepţii le evită. Prost ăla care a zis. Mă simt şi eu :).

Am fost jalnic cu tot cu spusele mele şi am încurcat realitatea cu spaţiul viselor şi ideilor mele, punând pe primul loc ceea ce am stabilit cu mare greutate la început. Nu numai oamenii se schimbă, ci şi deciziile lor, dar a mea nu. Deci nu sunt om. Mai am de trăit până să ajung să fac şi asta.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *