Schimbari involuntare

De la o vreme am inceput sa simt o senzatie grea in inima, una pe care nici acum nu o stapanesc prea bine. Mi-am dat seama ca este vorba despre grijile pe care le am si care nu inceteaza sa vina. Ma gandesc cu parere de rau la trecut, atunci cand zburdam toata ziua pe afara dupa ce veneam de la gradinita, pana seara si nu ma saturam de plimbari prin toate colturile curtii. In fiecare zi era ceva nou care ma fascina si ma capta o lunga perioada de timp. Uneori daca faceam un lucru de mai multe ori, de fiecare data era ca si cum l-as fi facut prima data. Nu-mi pasa de valoarea banilor, de razboaie mondiale, de ura oamenilor, eram inocent si plin de viata. Acum toate astea completeaza capitolul amintiri.

In prezent exista lucruri care ma atrag de la adevaratele placeri, pe care nu stiu daca as putea sa le mai am ca odinioara. Spre exemplu, mai devreme am refuzat invitatia parintilor si a surorii mai mici de a participa la un joc de carti, din cauza unui proiect caruia ii dau bice sa il termin impreuna cu varul meu. Bineinteles nu este un obicei jocul de carti in familie; asta se intampla rar, dar vreau sa spun ca timpul petrecut cu parintii este foarte pretios pentru mine si de fiecare data cand am ocazia de a mai sta la taclale cu ei, apare un eveniment, un joc video care-mi face cu ochiul, un amic dornic de a petrece timpul cu mine, o materie la care trebuie sa studiez mai mult, o responsabilitate sau mai stiu eu ce si uite asa se duce acea ocazie. Timpul trece si nu face bine. Sau de exemplu cand iubita mea echipa de fotbal FC Universitatea Craiova avea meci, imi parea rau ca nu il pot viziona la TV din cauza timpului petrecut la calculator. Si exemplele pot continua.

Am crescut, m-am schimbat in mare parte, in altele am ramas la fel (tot copil ma simt), dar treaba nasoala este ca vad viata altfel, ceea ce este si normal – avantaj in dezvoltarea caracterului meu. Am inceput sa ma gandesc serios la cum ar arata lumea daca s-ar opri timpul si cred ca voi reveni cu niste pareri personale asupra acestui subiect, pareri pro si contra.

Offf… sesizez ca devine obsedanta ideea legata de trecerea timpului daca o privesc negativ. Ca si Eminescu, poate am acea dezamagire despre comparatia dintre om si natura.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

7 thoughts to “Schimbari involuntare”

  1. Toti trecem prin asta la un moment dat. Din pacate unii realizeaza prea tarziu ca a trecut timpul pe langa ei…Eu de exemplu ma simt implinit pentru varsta mea(18 ani). Constientizez “avalansa” ce tasnte din viitor, dar asta nu ma oprit sami fac sute de prieteni, sa beau pana peste puteri sau sa fac cele mai tampite lucruri imaginabile.
    Treaba cu constientizarea ma suparara de multe ori, sincer sa fiu. Ma supara faptul cami "fur" singur multe sperante de a reusi in viata, asta ar fi singurul regret.
    Aaa...si de final, ma bucur ca ai spus si cateva cuvinte despre Stiinta, primul "drog" fata de care m
    am anuntat ca fiind dependent.”Si cand mor vreau sa`mi pictati sicriul albastru si alb..”

  2. Te vei simti copil toata viata, chiar daca nu vei recunoaste in fata nimanui acest lucru. Sa nu te aud vorbind de griji la varsta asta… Acum trebuie doar sa asimilezi cat mai multe informatii utile si SA TE DISTREZI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *