S-a schimbat nimic

Astăzi, ca şi ieri, ca şi mâine, îmi este, mi-a fost şi-mi va fi dor de tine! Multe sunt zilele în care gândul la ea mă face fericit, cu un zâmbet pe buze, încrezător, să mă simt împlinit şi să mă las purtat de sentimentul că într-o zi, într-o bună zi, vom fi acolo unde eram cândva. De asemenea, printre acele zile multe, ploaia se aşterne, câteodată, cu mare uşurinţă şi spală toată speranţa mea, împingându-mi sufletul la tensiune şi agonie. Nu îmi mai pot controla sentimentele şi nici stările. Ele sunt călăuza mea. Iubirea mea o ţin prizonieră în poze, în clipuri şi în amintiri. De acolo nu o pot elibera şi nu o pot trăi singur. Şi nici nu îmi doresc asta.

Faptul că veştile de la ea vin din ce în ce mai puţine şi din ce în ce mai rar, este motiv de descurajare şi o lovitură ce îmi penetrează inima cu putere. Ea este punctul meu slab, muza mea, idealul meu. De când sunt îndrăgostit de ea şi o iubesc, pentru mine contează mai puţin că acest prezent este punctul culminant al vieţii mele şi că acum sunt într-o situaţie mai bună ca niciodată, din punct de vedere profesional şi poate şi personal. De fapt, nimic nu mai contează aşa de mult, precum o iubesc pe ea. Concentrarea mea se axează pe gândurile pentru ea şi am pierdut din vedere lucruri din viaţa mea, acum mai puţin importante.

Mă mint că va trece timp şi că acesta va fi în favoarea noastră, că lucrurile se vor aşeza la locul lor şi nu va mai exista pic de nelinişte în sufletul meu, că viaţa, aşa cum este ea, ne va aduce împreună în acea zi promisă de iubita mea, că toate problemele vor dispărea şi nu vor mai exista iluzii deşarte, că interacţiunea mea cu ea nu va mai fi în zadar şi voi primi un răspuns sincer la ceea ce se întâmplă în orice moment, că voi ştii într-o zi toate lucrurile la care ea se aşteaptă de la mine, că îmi va spune care sunt cauzele lipsei ei de atenţie pentru mine, din aceste momente, că voi ştii care sunt planurile ei de viitor şi care este rolul meu acolo şi mai ales… cum am ajuns eu să fiu văzut de către ea. Mă mint! Prin asta, cel puţin, îmi inspir puţină încurajare pentru mai departe.

Şi nuu, nu vreau să fiu rău, să ofensez, să critic sau să judec. Este de înţeles, la un moment dat, va fi o schimbare, ceva nou, un loc, un lucru, o persoană, care, va face ca eu să nu mai fiu. Sau, cel puţin, să nu mai am importanţă. Este egoismul benefic. Iar dacă nu este, va apărea cu siguranţă, dar afirmaţia nu va mai conta atunci. Un lucru bun. Dar mă gândesc, asta se va întâmpla toată viaţa?

Și știi, cerul meu nu s-a surpat. Soarele nu a dispărut. Inima continuă să bată și respir normal, fără să mă sufoc. Ciudat, dar nici lacrimile nu vor să vină. Nu știu dacă s-au sfârșit sau dacă știu și ele că-s inutile.

Sursă citat: FiindImagine

Uitat de zâmbete şi bucuria din lucrurile simple, nu mai am nicio tragere de inimă. Vreau să stau pur şi simplu, aici pe scaun, acolo pe bancă sau oriunde altundeva şi să mă înec în gândurile mele, la fel de apatic ca şi acum, poate să încerc să îmi explic în sfârşit, cu ce am greşit, dacă îşi mai are vreun rost explicaţia.

Mi-am demonstrat că sunt foarte puternic, că lupt în fiecare zi şi ies învingător, că deciziile le iau după principii şi idei bine bazate. Doar că târziu mi-am dat seama că am toată puterea asta până vine gândul la ea.

Da, asta se va întâmpla toată viaţa.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.