Pulsaţii

Îmi vine câteodată să nu mai ştiu de nimeni şi de nimic şi sa fac numai ceea ce visez şi ceea ce îmi vine să fac pe moment. Altădată îmi vine dor de zile din trecut în care trăiam cu speranţa că totul îmi va fi pe plac. Ziua era luminată de un soare de un galben închis, ca cel din timpul verii, iar imagini cu mine şi poate altcineva îmi treceau lin prin faţa ochilor. Aş vrea ca măcar o dată să mai stau şi să visez aşa la infinit cum o făceam. Amintiri.

Am zis că o să mă apuc să îmi povestesc copilăria aici, dar nu ştiu când voi începe şi cu ce. Am nevoie de puţina ordine prin gânduri, să stabilesc o cronologie cât de cât. Cu cât timpul trece mai repede, cu atât am impresia că uit secundă cu secundă trecutul.

Am descoperit că lucrurile frumoase nu sunt numai cele pe care le trăieşti singur ci şi cele pe care le împarţi cu cei dragi. Acelea sunt momentele de maximă bucurie. Şi o altă observaţie a mea, lucrurile frumoase pot fi orice, trebuie doar să le simţim la cote maxime şi atunci ne vom da seama că au o valoare.

Alteori, când mai scriu pe blog, îmi vine un impuls din interior care mă susţine puternic să mai scriu ceva. Orice, despre mine, despre părerea mea, despre cei dragi şi de multe ori regret că nu o fac.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

2 thoughts to “Pulsaţii”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *